Varujan Vosganian a declarat ca a semnat notificarea catre toate persoanele care au depus dosare pentru a primi actiuni Transeletrica in schimbul unor despagubiri pentru proprietatile confiscate, iar in termen de 30 de zile acestia trebuie sa isi dea
Varujan Vosganian a declarat ca a semnat notificarea catre toate persoanele care au depus dosare pentru a primi actiuni Transeletrica in schimbul unor despagubiri pentru proprietatile confiscate, iar in termen de 30 de zile acestia trebuie sa isi dea acordul.
"Volumul total al solicitarilor este de trei milioane lei, insemnand 4% din capitalul social al companiei, iar numarul celor care au subscris este de 700 de persoane, in timp ce exista o cota disponibila de 5% din capitalul social al Transelectrica", a precizat Vosganian. Actiunile companiei Transelectrica se tranzactioneaza incepand din 29 august 2006 la prima categorie a Bursei de Valori Bucuresti (BVB). Capitalul social al companiei este aproximativ 732,97 milioane de lei, divizat in aproximativ 73,29 milioane de actiuni. Statul detine 76,5% din capitalul social al companiei, restul de 13,5% fiind detinut de Fondul Proprietatea. Transelectrica a afisat, pentru anul 2006, un profit de 280,76 milioane lei (83 milioane euro), de 3,4 ori mai mare decat cel din 2005, informeaza Newsin.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.