A ratat inexplicabil, la finele lui februarie, Oscarul pentru cel mai bun film strain, fiind preferat un "nemtesc" despre serviciile secrete STASI.
Nu-i nimic, "Labirintul lui Pan" e genul acela de creatie care n-are nevoie de recunoasteri ofi
A ratat inexplicabil, la finele lui februarie, Oscarul pentru cel mai bun film strain, fiind preferat un "nemtesc" despre serviciile secrete STASI.
Nu-i nimic, "Labirintul lui Pan" e genul acela de creatie care n-are nevoie de recunoasteri oficiale pentru a-ti intra in suflet (e ca si cum am contabiliza, inutil, cate statuete cu unchiul Oscar au Pacino si De Niro - cei "vechi", nu cei de-acum, care se compromit aparand cam des in ultimul timp in productii de duzina"). Realizat in colaborare de catre Mexic, Spania si SUA "El laberinto del fauno" - in regia lui Guillermo del Toro - este o drama fantasy cu accente horror, in care veti recunoaste actori hispanici, precum Maribel Verdu, Ivana Baquero, Sergi Lopez, Ariadna Gil - in filmul vietii lor. Unde se poate ajunge intr-un Razboi Civil (aici, in Spania anilor ‘30-’40 a lui Franco), prin ochii unei fetite cu imaginatie bogata si prin prizma unui basm postmodern despre oricare carnagiu generic - iata ce inseamna filmul mexicanului Toro, cel mai implinit artistic al sau de pana acum. Fascismul este privit la modul psiho-thrilller intr-o ambitioasa mixtura de fantastic si cotidian, facand din "Labirintul faunului" un fel de Alice in tara ororilor (dupa Alin Ludu Dumbrava) sau un altfel de muzeu de groaza al figurilor de ceara. Film intunecat, sanguinar, mitic (ca si "Espinazo del Diablo", alta realizare a aceluiasi regizor, tratand tot tema Razboiului Civil spaniol) a obtinut, totusi, trei premii Oscar, chiar daca a fost sarit la cel mai important dintre ele. Cenusareasa sau Alba ca Zapada, fetita cu nume simbolic - Ofelia (exceptionala Baquero) nu este victima unei mame vitrege diabolice, ci a unui tata vitreg hidos in interiorul sau, rece, o "masca" ranjind (a se vedea secventa in care este taiat pe obraz). Sergi Lopez izbuteste unul din cele mai credibile malefice personaje pe care le-am vazut in ultimii ani; parafrazand, este omul pe care n-ai cum sa nu-l urasti.
Mai avem o mama slabita fizic si psihic, bolnavicioasa, de care Ofelia nu se poate apropia (jucata de Gil) si singurul sprijin al fetitei este doica - revolutionara (Verdu), care ii ajuta pe rebelii republicani impotriva odiosului capitan fascist interpretat de Lopez. Ofelia este o pustoaica de 10 ani, care traieste intre utopia elementelor unui magic crud si o realitate pe masura, aceasta din urma chiar depasind cu mult, uneori, grozaveniile de cosmar care bantuie mintea fetitei ce evadeaza in fictiune. Pentru ca lumea din afara devine un cumplit anti-basm, cu executii, tradari, cinism si Moarte - este o lume violenta a barbatilor, in care femeile devin doar niste victime, servitoare, "purtatoare" de sarcini etc. Nici Ofelia nu are loc in acest univers non-feminin, de unde si refugiul ei in fabulatie, in ireal. "Labirintul" reprezinta o incercare cu trei probe initiatice: anihilarea unui broscoi gigant care a inghitit o cheie magica si sta ascuns parazit intr-un copac, "chinuindu-l"; trecerea prinn barlogul unui monstru care-si tine ochii pe o masa plina de bunatati, din care fetita, servindu-se, cade in ispita si aproape devine inca o victima a "orbului" canibal, ce nu vede decat in momentul in care cineva consuma de pe masa; in fine, ultima proba este testarea curateniei sufletului Ofeliei, cand Faunul ii propune, pentru a o inscauna printesa, sacrificarea ritualica a bebelusului - fratele ei - si fetita refuza.
Pe langa acestea, mai avem in casa cu fantome (si fara papusi!) libelule, zane, radacini de matraguna stilizate uman - fapturi magice simpatice sau terifiante - care o ajuta sau o incurca pe aceasta pseudo Dorothy intr-un Oz rasturnat. Evident, capitanul e mai infricosator in lipsa de sentimente decat oricare din negativii cu care fata are de-a face, iar violenta exterioara o intrece cu mult pe cea din interiorul mintii ei traumatizate. Vis si anti-feerie, destinul Ofeliei nu poate fi decat cel shakespearian: o victima colaterala intr-un Razboi sangeros, privit metaforic, care nu e al ei si care distruge copilaria, deci implicit si povestile.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.