Un fost medic de origine romana este judecat in Elvetia pentru trafic si consum de droguri dupa ce a produs la domiciliul sau din Lausanne peste o mie de doze de GHB, o substanta folosita in trecut pentru anestezie, cunoscuta astazi sub numele “drogul violatorului”, intrucat faciliteaza obtinerea favorurilor sexuale. Potrivit anchetatorilor, in aprilie 2004, o infirmiera a intrat in coma in urma administrarii de GHB.
Barbatul, in varsta de 38 de ani, redactor sef al unei reviste medicale, s-a nascut in Romania, iar in 1984 a plecat din tara impreuna cu familia sa. Incepand cu decembrie 2003 pana in iunie 2004, cand a fost arestat preventiv, el a fost medic asistent la Centrul Universitar Medical Vaudois, Lausanne (CHUV), unde lucra in domeniul medicinei nucleare. Potrivit anchetatorilor, in patru ani, barbatul a produs la domiciliul sau peste o mie de doze de GHB. In fata Tribunalului din Lausanne el a recunoscut ca a consumat din propria productie, intrucat consumul de cocaina ii dadea insomnie, iar GHB avea un efect calmant. Barbatul a negat insa ca ar fi vandut substanta.“Am facut o mare prostie fabricand si administrand o substanta care ar putea fi periculoasa. In inchisoare am avut sevraj, am avut patru luni pentru a reflecta la acest lucru”, a spus barbatul.
Un medic roman a fost arestat in Elvetia dupa ce a produs sute de doze din "drogul violatorului"
Un fost medic de origine romana este judecat in Elvetia pentru trafic si consum de droguri dupa ce a produs la domiciliul sau din Lausanne peste o mie de doze de GHB, o substanta folosita in trecut pentru anestezie, cunoscuta astazi sub numele &ldqu
Sursa: Gardianul
Gardianul - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "Un medic roman a fost arestat in Elvetia dupa ce a produs sute de doze din "drogul violatorului"":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
