Surse din cadrul companiei de stat Delta Lotsman, societatea care se ocupa de sapaturile pentru adancirea canalului, au declarat ca ceremonia oficiala cu ocazia deschiderii canalului Dunare-Marea Neagra pe bratul Bistroe va avea loc, cel mai probabil

Surse din cadrul companiei de stat Delta Lotsman, societatea care se ocupa de sapaturile pentru adancirea canalului, au declarat ca ceremonia oficiala cu ocazia deschiderii canalului Dunare-Marea Neagra pe bratul Bistroe va avea loc, cel mai probabil, la 14 mai.

Inca de la inceputul lunii aprilie, ministrul ucrainean al transportului si comunicatiilor, Nikolai Rudkovskii, sustinea ca lucrarile la canal se afla in faza finala, iar de la sfarsitul lui aprilie, Bistroe va redeveni navigabil. Si, intr-adevar, in perioada 18 aprilie- 6 mai, in cadrul unui experiment, 44 de nave sub pavilion ucrainean si strain au trecut pe canal. Printre tarile straine care au participat la testarea lucrarilor se numara: Rusia, Turcia, Grecia, Italia, Sierra Leone, Belize si Muntenegru. Potrivit Delta Lotsman, Turcia este tara care si-a manifestat un interes sporit pentru proiectul Bistroe si ar putea deveni clientul principal al Ucrainei. Timp de doua saptamani, pe canal au trecut mai multe vase de mare tonaj, printre care si o nava ucraineana de 6.000 de tone. Asadar, experimentul a reusit. Drept dovada, s-a stabilit necesitatea unei inaugurari oficiale a Canalului Bistroe.


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.