Holdingul german Capitrust si-a exprimat, ieri, in cadrul unei intrevederi cu prefectul Sibiului, Ion Ariton, interesul de a investi in judetul Sibiu prin dezvoltarea unor afaceri, urmand ca mana de lucru sa fie asigurata de populatia rurala, transmite corespondentul NewsIn. Singurele pro-bleme cu care compania s-ar putea confrunta sunt legate de infrastructura de comunicatii din localitatile din jurul Sibiului, a precizat seful delegatiei, Wolfgang Polnikow, manager al firmei Martnes, cea care reprezinta holdingul Capitrust. "Ne facem griji doar cu infrastructura de comunicatii, despre care stim ca, in afara municipiului Sibiu, se reduce la retelele telefonice. De asemenea, suntem preocupati de relatiile cu furnizorii de energie electrica, in general, de modul in care sunt asigurate utilitatile necesare viitoarelor puncte de lucru", a declarat Polnikow. Prefectul Ion Ariton i-a asigurat insa pe reprezentantii grupului german ca, in curand va fi rezolvata si problema pe care acestia au ridicat-o. "Va asigur de sprijinul nostru si va informez ca am creat - in premiera nationala - la nivelul prefecturii un colectiv de specialisti, care pot oferi consultanta comunitatilor sibiene in vederea accesarii unor finantari externe, inclusiv a fondurilor structurale din partea UE. Cu ajutorul specialistilor nostri, trei localitati - Saliste, Laslea si Valea Viilor - vor beneficia de sprijin financiar pentru dezvoltarea retelelor IT proprii", a spus prefectul Ariton.
Polnikow a declarat ca aceasta prima vizita a avut doar un rol informativ si de a stabili contacte cu administratia locala. Dupa ce vor fi evaluate rezultatele vizitei de documentare, se estimeaza ca primele activitati investitionale, in judetul Sibiu, ale holdingului Capitrust vor demara peste un an, potrivit lui Polnikow.
Holdingul Capitrust este format din 40 de firme specializate in diferite domenii de activitate, in industrie, comert, servicii, constructii si publicitate.