Bursa de Valori Bucuresti a transmis Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare un proiect de completare a Codului Bursei cu prevederi privind infiintarea unei noi categorii si autorizarea functionarii sistemului alternativ de tranzactionare, a declara

Bursa de Valori Bucuresti a transmis Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare un proiect de completare a Codului Bursei cu prevederi privind infiintarea unei noi categorii si autorizarea functionarii sistemului alternativ de tranzactionare, a declarat presedintele BVB, Septimiu Stoica.
Bursa a solicitat infiintarea unei categorii suplimentare, a patra, aceasta urmand sa reuneasca companii performante transferate de pe fosta Bursa Rasdaq, a spus Stoica.
"Bursa sustine ca anumite societati sa poata sa propulseze pe o categorie suplimentara denumita Rasdaq, pentru a pastra si brandul. Pe Rasdaq au fost multe companii listate. Doar circa 150 au capacitatea sa faca performanta. Celelalte ar urma sa ramana pe sistemul alternativ de tranzactionare (ATS)", a aratat Stoica.
In prezent, piata reglementata la vedere administrata de BVB cuprinde trei sectoare, respectiv titlurile de capital, titlurile de credit si organismele de plasament colectiv.
Sistemul alternativ va cuprinde companii care nu indeplinesc criteriile legate de performantele financiare, lichiditate si alti indicatori, impuse pentru piata reglementata.
Codul Bursei, care a intrat in vigoare in luna septembrie a anului trecut, include toate reglementarile aplicabile pietei spot si urmeaza sa fie completat si cu prevederi referitoare la piata la termen, respectiv tranzactionarea instrumentelor financiare derivate. Procedura de aprobare a Codului de catre CNVM a durat circa un an, neintelegerile dintre autoritatea pietei de capital si BVB culminand in luna septembrie a anului trecut, cand Comisia a emis un comunicat prin care avertiza Bursa ca ar putea primi sanctiuni. Principala solicitare a CNVM a fost legata de obligativitatea inserarii in textul Codului a prevederilor ce tin de prevenirea si detectarea practicilor de manipulare a pietei.

BVB va propune Bursei din Tokyo dubla listare

Bursa de Valori Bucuresti va propune reprezentantilor Bursei din Tokyo dubla listare a anumitor companii, tranzactionate in prezent doar pe una dintre cele doua piete, a declarat presedintele BVB, Septimiu Stoica.
"Cooperarea cu alte Burse este foarte importanta pentru noi, in conditiile globalizarii pietei de capital. Nu exista nicio indoiala ca piata de capital este esentiala pentru dezvoltarea economiei. Bursele trebuie sa-si asume responsabilitatea. Totodata, trebuie sa colaboreze unele cu altele pentru promovare reciproca si dezvoltare", a spus Eisuke Nagatomo, director general al Bursei din Tokyo.
Reprezentantul Bursei din Tokyo a mentionat ca numarul companiilor listate la BVB este redus, subliniind ca ar trebui atrase si firme din domeniul industrial.
Totodata, Bursa din Romania va folosi experienta Bursei din Tokyo in ceea ce priveste instrumentele financiare si piata speciala pentru companiile de dimensiuni mici.
Bursa din Tokyo si-a aratat interesul pentru atragerea sectorului industrial romanesc si este dispusa sa acorde consultanta specialistilor romani pentru realizarea acestui scop, a declarat Nagatomo.
Memorandumul de Intelegere de acum 8 ani a constituit cadrul pentru colaborarea dintre cele doua institutii.
Reprezentii Bursei japoneze s-au declarat dispusi sa impartaseasca experienta pe care au acumulat-o in timp pentru ca sectorul industrial romanesc sa fie mult mai bine reprezentat la Bursa de Valori Bucuresti.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.