Odata intrat in banca, primul contact il ai cu functionarul si cu casierul. Ei sunt primii care te ajuta, cu multa rabdare si solicitudine, sa iti deschizi un cont. Dupa acest prim pas ei vor fi cei la care te duci sa depui, sa retragi sau sa transferi bani. Din nefericire, in multe cazuri, acele persoane care s-au dovedit atat de amabile la inceput s-au transformat peste noapte in functionari irascibili, nepoliticosi si insuficient pregatiti. Au fost si cazuri in care am fost nevoit sa astept, fara explicatii sau scuze, pana ce persoana de dupa tejghea a terminat de vorbit la telefon. Recunosc ca nici mie nu mi-ar placea insa sa stau 10 ore in spatele unui ghiseu si sa raspund solicitarilor unor clienti care se razgandesc, nu stiu ce isi doresc si, in multe cazuri, problemele lor nu pot fi solutionate de serviciile unei banci. Si totul pentru 15-20 milioane lei lunar.
Nu inteleg de ce mi se cer adresa, e-mail-ul si numarul de mobil cand imi deschid contul, daca tot de la televizor ajung sa aflu ca s-a schimbat programul sucursalelor si daca degeaba ma trezesc duminica dimineata pentru a ma duce sa imi retrag bani. Am avut ocazia sa lucrez si cu o banca din strainatate, unde am avut un cont de student... Acolo eram anuntat prin posta despre cea mai mica schimbare de program sau de sucursala. Aici, acasa, nici macar extrasul de cont nu ti-e trimis prin posta daca ai deschis doar un cont de debit. Si mai cu stupoare am constatat saptamana aceasta ca pe site-ul bancii mele programul sucursalelor din Bucuresti este diferit de cel afisat pe usi.
Sunt sigur ca orice oficial din oricare banca poate oferi o justificare pentru observatiile mele. De ce pentru a transfera bani dintr-un cont in euro pe un card in lei trebuie sa completez un numar exagerat de documente? 1. Retras bani din contul de euro; 2. Schimbat banii; 3. Depus banii in contul curent de lei; 4. Transferat banii din contul curent in contul de card. Si, bineinteles, toate aceste operatii sunt "unse" cu multe documente completate si comisioane pe masura. Mi s-a explicat mai demult ca este necesar sa ai contul de card separat de cel curent din motive de securitate. Nu stiu daca este adevarat sau nu. Stiu insa ca in Marea Britanie, Franta, Belgia si multe alte tari contul de card este unul si acelasi lucru cu cel curent. Deci este normal, ca si client, sa imi doresc ca si banca mea sa imi ofere aceleasi oportunitati pentru a-mi face viata mai usoara. Nu mai vreau sa aud explicatii de genul "sucursalele noastre nu sunt inca online, deci nu va puteti accesa contul decat din locatia in care l-ati deschis". 80% din populatia din mediul urban al Romaniei utilizeaza Internetul, ar fi cazul sa vina si bancile din urma...
Recent am observat ca bancile si-au redus programul de lucru cu clientii. In urma cu doua luni erau sucursale deschise si dupa ora 19.00 in timpul saptamanii si pana la 14.30 in week-end. Un program excelent! Acum observ ca multe banci inchid la ora 17.00. Pentru mine, programul redus s-a transformat intr-o problema. Nu prea scap de la munca inainte de ora 18.00. Drept urmare, ma trezesc ca nu pot sa-mi accesez banii sau sa-mi platesc facturile. Solutia? Doua cuvinte: direct debit. Un serviciu genial care stiu ca va fi introdus de banci si care sper sa-si faca debutul cat mai curand. Prin acest serviciu, cu acordul tau, companiile de telefonie, gaze, electricitate, cablu si Internet vor extrage automat din contul tau in fiecare luna suma pe care le-o datorezi. Fara griji, fara semnaturi, fara drumuri la nu stiu care centru in alt capat al orasului. Tot cu direct debit vei putea transfera bani in timp real dintr-un cont in altul. Deci nu va mai trebui sa accepti scuze de genul "stim ca avem <
Pana acum am fost destul de pesimist, insa exista o raza de optimism, care, in timp, va fi solutia tuturor problemelor: competitia. Pana acum, bancile prezente pe piata nu erau nevoite sa se bata pe aceiasi clienti. Romanii de-abia au invatat ce inseamna o banca pentru persoane fizice si cererea de servicii bancare depasea mult oferta. Dar lucrurile au inceput sa se schimbe. Numai anul acesta vor intra pe piata romaneasca 45 de nume grele in domeniul financiar-bancar care vor furniza servicii financiare directe. Sa nu uitam ca acestea au in spate decenii intregi in care si-au convins clientii sa le dea banii cu zambetul pe buze. Efectul? Competitia va creste, iar bancile vor incepe sa-si fure clienti unele de la altele. Cum? Servicii mai bune si un accent sporit pe relatia cu clientul. Deci, ne vedem peste un an, cand Romania va incepe sa semene cu o piata financiara cu adevarat europeana.

