Paler

Mi-e greu sa scriu despre cei disparuti.
Am scris cu mare durere cand a plecat Pavel Campeanu, unul dintre putinii oameni care stiau ce faceam in anii '80, cind ma chinuiam sa inteleg de ce societatea in care traiam evolua asa cum evolua - mai degraba spus, involua asa cum involua.
Scriu acum la plecarea lui Octavian Paler, poate singurul eseist autentic pe care l-a avut politica romaneasca dupa 1990.
L-am cunoscut imediat dupa decembrie 1989, cand venea pe la sedintele Grupului de Dialog Social pe care le conduceam pe atunci. Ma impresiona faptul ca un razvratit ca Petre Mihai Bacanu, pe atunci redactor-sef al "Romaniei Libere", il pastrase ca Director Onorific al ziarului, desi fusese ceva pe la Comitetul Central al Partidului Comunist Roman. Pana cand am aflat toata povestea - cum a ajuns acolo, ce a facut in calitatea aceasta - am crezut ca este vorba doar de o relatie personala mai speciala. Cand mi s-a povestit intreaga istorie - nu Paler, in niciun caz! - l-am apreciat inca si mai mult pe Bacanu pentru gestul sau. Paler se dovedise un om drept, vertical, cu o constiinta morala ascutita, oriunde l-ar fi pus viata. Il vedeam la sedintele GDS si ma minunam mereu de reactiile sale, totdeauna stranii, care te puneau pe ginduri. Cum a fost incercarea de a intra in primul Parlament democratic al Romaniei...
Ani de-a randul am cumparat "Cotidianul" numai ca sa-i citesc editorialele. Nu-mi aduc aminte sa fi fost vreodata de acord cu dansul: nici cand facea politicienii romani, fara exceptie, de doua parale, cum a fost aproape intreg anul 2000. Nici cand se vedea ca ezita in aprecierile sale fata de un prim-ministru performant, dar despre care se spuneau lucruri enorme. Nici cand s-a pornit impotriva unui mincinos patentat al politicii romanesti, ale carui fraze mieroase le crezuse o oarecare vreme. De fapt, nici nu trebuia sa fii de acord cu el: iti devenea instantaneu partener de dialog, activ, direct, neasteptat, ori de cate ori ii citeai articolele.
Am fost impreuna in decembrie 2002 in delegatia care insotea primul brad de Craciun venit dintr-o tara ortodoxa care se ridica in piata San Marco, in fata catedralei de unde Papa isi rosteste binecuvantarile. Ca simpli membri ai delegatiei, nu aveam prea multe de facut. Ne-am retras de vreo doua ori in micile cafenele italiene atat de lipsite de material plastic. In fata unei felii de pizza sau a unei cafele tari ne tot intrebam - mandri foc - daca italienii stiu ca bradul vine din zona maghiara a Romaniei si daca Papa o fi aflat ca Romania este o tara ortodoxa. Ne simteam amandoi mai patrioti la Roma decat eram de obicei acasa.
Un adevarat iubitor de tara. Un partener de dialog perpetuu. Un director de constiinta intr-o lume care pare sa fi pierdut intelesul profund al trairii.
Domnule Paler, ne-ai lasat mai singuri decat trebuie. Dormi in pace!

---

Despre autor: