Octavian Paler

Scepticismul constant - mai ales in articolele politice - al autorului "Polemicilor cordiale" (la care scepticism multi au strambat din nas, neintuindu-i esenta) n-a fost niciodata incruntat, morocanos, ci, dimpotriva, unul debordand de vitalitate dubitativa, de "punere a problemei" in asa fel incat cititorul sa poata gasi singur solutii. Mai mult, ca erai sau nu de acord cu opiniile lui, te fascinau la Octavian Paler unghiurile, perspectiva din care aborda lucrurile, de fiecare data inedite si aruncand lumini surprinzatoare asupra nu importa carui fenomen. De fapt, asa cum sugera si-n ultimul sau text publicat in "Cotidianul" de ieri, eseistul avea nostalgia (si care din noi n-o avem?!) unei "Romanii normale" - ideal pentru care a luptat, cu armele lui, toata viata.
Octavian Paler stia insa sa si zambeasca, sa savureze o vorba de duh, o "poanta" buna si nu pot decat sa ma bucur ca la Casa Scriitorilor sau la Terasa Muzeului Literaturii am reusit in vreo doua-trei randuri sa-i descretesc fruntea. Atunci se lumina tot si peste chipul sau brazdat de ridurile unei istorii atat de nedrepte se suprapunea chipul senin al copilului, al adolescentului din Lisa natala.
Raman, desigur, cartile sale, de o mare expresivitate stilistica (si nu e de ignorat aici faptul ca Octavian Paler era un autor de succes, de succes "real", la care se facea coada); si mai ramane ceva si mai important, poate: lectia unei luciditati neostoite, exemplare, care nu s-a plecat niciodata in fata capcanelor timpului si de la care toti am avut si avem de invatat. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

---

Despre autor: