Sectia din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie condusa de procurorul Doru Tulus, a carui demisie a fost ceruta de ministrul justitiei pe motiv de "management defectuos", a trimis in judecata sau avea inca in lucru dosare in care sunt implicati po

Sectia din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie condusa de procurorul Doru Tulus, a carui demisie a fost ceruta de ministrul justitiei pe motiv de "management defectuos", a trimis in judecata sau avea inca in lucru dosare in care sunt implicati politicieni din tot spectrul politic.

Dosarul deputatului PSD Ion Dumitru
Deputatul PSD Ion Dumitru, fost director general al Regiei Nationale Romsilva, este cercetat de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie intr-un nou dosar penal, in legatura cu o serie de achizitii publice facute in 2004, pe vremea cand se afla la conducerea regiei. Procurorii anticoruptie au inceput, in 5 martie, urmarirea penala impotriva deputatului PSD Ion Dumitru, fost director al Regiei Nationale Romsilva, pentru acuzatiile de abuz in serviciu contra intereselor publice in legatura cu organizarea si desfasurarea, in 2004, a unor achizitii publice fara respectarea prevederilor legale. Potrivit anchetatorilor, prejudiciul retinut in acest dosar este de 750.000 de euro. Alaturi de Ion Dumitru mai sunt cercetate alte cinci persoane. Ion Dumitru a mai fost cercetat si trimis in judecata de procurorii DNA pentru fapte de coruptie intr-un alt dosar, in care era acuzat de un prejudiciu de aproximativ 3 milioane de euro adus Regiei Romsilva. El a fost trimis in instanta alaturi de sapte membri ai unor comisii de licitatie pe care i-ar fi obligat, in 2004, sa atribuie subiectiv opt contracte de achizitie publica.

Dosarul liderului UDMR Marko Bela
DNA a inceput, in luna mai 2006, investigatii referitoare la drepturile de autor pe care
le-ar fi incasat presedintele UDMR, Marko Bela, de la mai multe edituri, pentru carti publicate sau care urmau sa fie editate in urmatorii cinci ani. Potrivit dezvaluirilor facute de ziarul Cotidianul, Marko Bela ar fi primit, de la o singura editura, 900.000.000 lei vechi reprezentand drepturile de autor ale unor carti scrise si publicate deja, precum si pe cele ce urmeaza sa le scrie in viitorii cinci ani. Marko Bela a publicat in 2004 un volum de poezii intr-un tiraj de numai 500 de exemplare si un volum de interviuri, scos intr-o mie de exemplare. Potrivit calculelor din ziarul citat, liderul UDMR ar trebui sa publice, in urmatorii cinci ani, pentru diferenta de pana la 900 milioane lei, carti cu un tiraj total de 45.000 exemplare. Tot Cotidianul a prezentat si opinia unor specialisti de la edituri care sustin ca drepturi de autor in valoare de 900 milioane lei vechi nu ar putea obtine nici mari autori straini.

Dosarul Loteria 2
In dosarul Loteria 2, procurorii anticoruptie i-au audiat deja pe liderul PC Dan Voiculescu si pe fiica sa, Camelia Voiculescu. Dosarul a fost disjuns din ancheta Loteria 1, in care a fost trimis in judecata ex-vicepremierul Gheorghe Copos (PC), al carui proces se afla pe rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie. In dosarul Loteria 2, procurorii sustin ca o parte din suma de peste un milion de euro obtinuta "ilicit" prin vanzarea catre compania Loteria Romana a 38 de spatii comerciale din Cluj a fost spalata prin transferul banilor in conturile personale ale invinuitilor Camelia Voiculescu, Dan Voiculescu, precum si ale societatii Grivco SA. Potrivit procurorilor anticoruptie, in perioada iulie - decembrie 2004, George Copos si Giuzepe Gilio Roza, impreuna cu Nicolae Cristea (fostul director al companiei Loteria), s-ar fi sustras de la plata catre stat a unor impozite in valoare de peste un milion de euro (aproximativ 39,5 miliarde lei vechi).

Dosarul deputatului PSD Ion Stan
Procurorii anticoruptie au dispus in 13 decembrie 2006 trimiterea in judecata a lui Gavril Marza, presedintele CJ si seful filialei PSD Suceava si a deputatului Ioan Stan, vicepresedintele PSD Suceava, acuzati ca s-au folosit de functiile detinute in partid in scopul obtinerii de foloase necuvenite. Alaturi de cei doi a fost trimis in judecata si Petru Stirbu, director in cadrul Consiliului Judetean (CJ) Suceava si fost vicepresedinte al Organizatiei Judetene Suceava a PSD, acuzat de complicitate cu Marza si Stan. Din probele administrate de procurori rezulta ca, in perioada 2002-2006, Gavril Marza, in calitate de presedinte al Organizatiei Judetene Suceava a PSD si de presedinte al Fundatiei Social-Culturale "Armonia" Suceava, impreuna cu Ion Stan, in calitate de vicepresedinte al Organizatiei Judetene Suceava a PSD, si-au folosit influenta si autoritatea pentru a determina diferiti agenti economici si persoane fizice sa sponsorizeze Fundatia Social - Culturala "Armonia" Suceava, iar prin intermediul acesteia PSD, desi Legea nr.43/2003 privind finantarea activitatii partidelor politice si a campaniilor electorale interzice expres finantarea partidelor politice de catre o fundatie. Potrivit procurorilor, cei doi au fost ajutati de Petru Stirbu, care, cunoscand scopul colectarii sumelor de bani, a facut demersurile formale necesare obtinerii acestora.

Dosarul deputatului PD Stelian Dutu
Procurorii anticoruptie au finalizat si au trimis in instanta, in 28 februarie, dosarul in care deputatul PD Stelian Dutu este acuzat de fapte de coruptie pe care
le-ar fi savarsit cand era presedinte al Consiliului Judetean (CJ) Constanta si care au adus bugetului local un prejudiciu de 3,3 milioane euro. Intr-o conferinta de presa organizata in data de 6 martie, Stelian Dutu a negat acuzatiile de coruptie care i
s-au adus si a anuntat ca ii va da in judecata pe seful DNA, Daniel Morar, si pe procurorii care au instrumentat dosarul sau, acuzandu-i de abuz si de complicitate cu infractorii din Constanta. Dutu a sustinut ca dosarul sau are implicatii politice, in sensul in care s-a dorit sa se demonstreze ca justitia este impartiala si ii ancheteaza si pe democrati. El a declarat ca isi rezerva dreptul de a-i trage la socoteala pe toti cei care au instrumentat acest dosar, iar avocatul sau, Dumitru Radescu, a anuntat ca a depus plangere penala impotriva procurorului sef al DNA, Daniel Morar, a procurorului Doru Tulus si a procurorului Narita Petru.

Dosarul liderului PNL Gorj, Dan Ilie Morega
Un alt dosar aflat in curs de solutionare la aceeasi sectie este si cel in care este anchetat presedintele PNL Gorj, Dan Ilie Morega. DNA s-a sesizat din oficiu in 9 martie si a demarat o ancheta in cazul presedintelui PNL Gorj, Dan Ilie Morega, dupa ce Realitatea TV a difuzat inregistrarea unei sedinte in care acesta le cerea bani de campanie electorala pentru PNL reprezentantilor unor institutii din judet conduse de liberali. Realitatea TV a difuzat in ziua de 8 martie inregistrarea unei sedinte a liderului PNL Gorj care ar fi cerut bani de la institutii precum Inspectia in constructii, APIA sau Hidroelectrica, pentru ca partidul din care face parte sa-i cheltuiasca in campania electorala pentru alegerile pentru Parlamentul European. Postul de televiziune citat a sustinut ca era vorba despre bani proveniti din bugetele institutiilor respective, conduse de liberali, iar din inregistrare reiese ca ar fi vorba de bani care ar fi urmat sa mearga intr-o proportie de 30% la centru, iar restul sa fie folositi de filiala.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.