Taxa de utilizare a drumurilor nationale, in sistemul de rovinieta, va putea fi achitata, incepand cu luna mai, si pentru o perioada mai mica de un an, potrivit unei legi de modificare a prevederilor unei ordonante din anul 2002 care reglementa modalitatea de plata a taxei. Astfel, rovinieta va putea fi achizitionata pentru o perioada de sapte zile, 30 de zile, trei luni, sase luni sau 12 luni, informeaza Mediafax.

Taxa de drum poate fi achitata la 430 de oficii postale si la 40 de centre CEC din intreaga tara, precum si la benzinariile Petrom, MOL, Rompetrol, OMV, Lukoil si Fix Oil. Rovinietele vor putea fi cumparate si de la 76 de centre ale CNADNR.

Documentele necesare la achizitia rovinietei sunt certificatul de inmatriculare sau cartea de identitate a vehiculului (in copie sau original, dupa caz), in timp ce pentru autovehiculele cumparate in sistem leasing este nevoie de o copie a contractului. In cazul firmelor, va fi prezentat in plus si certificatul unic de inregistrare a societatii (in copie).

Cuantumul taxei de drum pentru un an este de 24 de euro pentru autoturismele non-Euro, 21 de euro pentru modelele care respecta normele de poluare Euro I, respectiv 16,8 euro pentru Euro II.