La finalul Biroului Permant National de ieri, liderul PSD, Mircea Geoana a punctat cateva din subiectele care au facut obiectul sedintei. In primul rand,
s-a dat ordin la o mobilizare completa in ceea ce priveste campania si viitoarele mitinguri, care vor avea loc la Sibiu -
9 mai, pentru zona Ardeal si Banat, la Pitesti - 12 mai, la Iasi - 13 mai, un miting de final la Bucuresti - 17 mai. In legatura cu mitingul de la Bucuresti, liderul social-democrat a subliniat ca spera sa aiba loc, chiar daca exista intentia primarului Adriean Videanu de a-l bloca, prin faptul ca s-ar fi asigurat din timp sa dea autorizatii pentru toate spatiile importante din oras pentru tot felul de manifestari sportive sau concerte. Micea Geoana s-a declarat optimist in ceea ce priveste votul de la referendum si a precizat ca nu este o lupta impotriva unui om politic care
s-a discreditat, un presedinte "al unei ere apuse", ci pentru democratie, liberatate, pentru o noua Romanie si, in acest sens, PSD va veni cu o propunere pentru cum poate arata viitorul, dupa momentul 19 mai. El si-a exprimat speranta ca la mitinguri sa participe si presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, acesta fiind parte a campaniei social-democrate. La sedinta BPN s-a stabilit sa se solicite urgentarea legii ANI si, in opinia liderului PSD, aceasta va ajunge in plen miercuri. De asemenea, s-a discutat despre legea votului uninominal si Micea Geoana a subliniat disponibilitatea social-democratilor de a merge in intampinarea altor variante, in asa fel incat sa existe un proiect care sa intruneasca o majoritate de voturi. El a sugerat presedintelui interimar sa convoace partidele la o consultare pe aceasta tema pentru a se ajunge la o formula de consens pentru ca legea sa poata fi adoptata in zilele urmatoare. Liderul social-democrat a vorbit si despre solicitarea partidului sau catre CNA, de a prezenta un raport cu privire la modul in care a fost redata campania pentru referendum si "sa-si indeplineasca, cu mai multa vigilenta, rolul de arbitru echidistant in informarea opiniei publice". In privinta acuzatiilor aduse de Adriean Videanu, presedintele PSD a negat ca membrii partidului sau ar fi avut de-a face cu disparitia "obiectelor decorative plantate" pe "Aleea 322" din Parcul Tineretului. El a calificat aceste acuzatii drept o noua intoxicare, marca PD si a spus ironic, despre Videanu, ca a invatat de la Traian Basescu - "hotul striga hotii". O alta "intoxicare sinistra", o "perfidie fara seaman" din partea PD si a presedintelui suspendat e considerata a fi si afirmatia aparuta in media despre o asa-zisa intalnire a unor lideri ai PSD cu Alexandr Kondyacov, consultant politic rus. Geoana a reamintit ca PSD este partidul "care a dus Romania in UE si NATO", in timp ce, in acele momente, "presedintele suspendat Traian Basescu se juca cu barcutele". Dupa cum se vede, lupa intre taberele anti si pro Basescu e abia la inceput.