Memoria observatorului dambovitean pastreaza insa, din lungile saptamani de campanie, gustul unei invidii difuze, greu de marturisit, si care, vrand-nevrand, capata dimensiunile frustrarii. Miza alegerilor, intr-o tara care este a cincea putere a lumii, a fost enorma, presiunea la care au fost supusi candidatii - si, in special, cei doi finalisti - ridicandu-se si ea, prin urmare, la un nivel considerabil. Si totusi... Nimeni nu a proferat injuraturi, nici blesteme; nimeni nu a santajat; nimeni nu a amenintat. Au fost expuse si confruntate programe - unele, fireste, mult mai solide si mai coerente decat altele -, au fost afirmate convingeri. Alegatorilor li s-au oferit argumente pentru a fi atrasi catre o tabara sau alta.
Cand candidata socialista Ségolène Royal i-a spus rivalului ei, Nicolas Sarkozy, "afirmatia dumneavoastra este o proba de imoralitate politica" toti comentatorii au avut impresia ca s-a atins o culme a violentei, iar despre aceasta fraza s-a scris si dezbatut zile in sir! Stramutati in Romania, aceiasi comentatori ar muri sufocati de oroare asistand la elevatele noastre "dialoguri" politice.
Dar dincolo de forma mizerabila in care e urlat discursul public romanesc - si care, in loc sa aiba, asupra masei, un efect educativ, nu face decat sa-i zgandareasca instinctele cele mai brutale -, dincolo, deci, de stalcirea inadmisibla a formei, ideea insasi pare a-si fi pierdut orice ratiune de a fi. Daca un program politic inseamna o suma de propuneri si de explicatii privind modalitatile prin care aceste propuneri vor fi puse in practica, alcatuind impreuna un tot logic, atunci in Romania nu exista cu adevarat programe politice. In locul lor se practica invectivele, supralicitarea demagogica, uniformizarea sterila transpartinica. In Romania, politica este doar o chestiune de hormoni si de corzi vocale.
Cum poate politicianul roman, in aceste conditii, sa aiba pretentii de credibilitate? Considerat ca entitate izolata, el nu e nimic si nimeni; ca membru al grupului, in schimb, activitatea lui devine frenetica: isi adauga vocea corului general de tipete disonante si isi pune intreaga energie in slujba unei permanente destramari. Ceea ce nu e de mirare daca ne gandim pe ce criterii s-au construit destinele politice in Romania dupa 1990. Specularea arhivelor secrete si reteaua heteroclita de interdependente financiare au stricat ceea ce mai era de stricat.
Aceasta cacofonie este singurul produs de export al politicii romanesti. Ea reprezinta tara pe scena internationala, insotita de nenorocita smecherie, prea des confundata, in ultima vreme, cu abilitatea. Si, mult mai grav, ea este pricina a 17 ani de permanenta innamolire interna. Cum, astfel stand lucrurile, sa nu privesti cu jind la ceea ce se petrece in alte parti?! Cum sa nu-ti doresti o Romanie politica normala, cu partide care sa alcatuiasca proiecte viabile, cu politicieni care sa fi citit macar cateva carti si care sa fie in stare sa-si confrunte logic si civilizat ideile privind destinul tarii? Cum sa nu visezi o Romanie in care badaraniile sa nu mai fie luate drept argumente, in care nevoia de scandal sa nu mai inlocuiasca dorinta de a construi, o Romanie care, maine, sa poata starni, ca Franta de azi, invidia altora?