Uncia de aur stagneaza la pragul de 690 $
Pretul unciei de aur se mentine, de mai bine de o luna, in apropierea pragului psihologic de 690 dolari, continuandu-si astfel parcursul apreciativ inceput la sfarsitul lui octombrie trecut, atunci cand pretul era de 560 dolari. Pe London Bullion Mar
Pretul unciei de aur se mentine, de mai bine de o luna, in apropierea pragului psihologic de 690 dolari, continuandu-si astfel parcursul apreciativ inceput la sfarsitul lui octombrie trecut, atunci cand pretul era de 560 dolari. Pe London Bullion Market, dupa o scadere de scurta durata la 669,50 dolari, in cursul zilei de miercuri, vineri publicarea raportului privind somajul si crearea de noi locuri de munca in SUA, dar si anuntul privind o greva la minele de argint din Peru, au produs o crestere rapida a unciei, aceasta urcand de la 680,80 dolari, la fixingul de dimineata, la 688,80 dolari, la cel de seara. Reamintim ca maximul acestui an a fost atins in urma cu doua saptamani, el fiind de 692 dolari. Investitorii asteapta acum intalnirea de miercuri a Rezervei Federale americane, unde va fi decisa politica monetara din SUA. O taiere a dobanzii, putin anticipata, va avea darul de a slabi instantaneu dolarul, ceea ce ar putea impinge uncia de aur peste pragul psihologic de 700 de dolari, iar de aici pana la depasirea recordului ultimilor 27 de ani, de 734 dolari, atins in mai 2006, nu este o distanta prea lunga. Pe Comex, divizia de metale a New York Mercantile Exchange, pretul futures al unciei cu scadenta luna viitoare a fost stabilit la 689,70 dolari. Pretul metalului galben va continua sa fie influentat si in perioada urmatoare de tensiunile geo-politice si de preturile materiilor prime energetice, in special cel al titeiului, aurul fiind considerat de catre investitori, in special marile fonduri de hedging, drept cel mai sigur refugiu.
Sursa: Curierul National
Curierul National - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "Uncia de aur stagneaza la pragul de 690 $":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
