A faptului ca nu pot tacea si ii spun, dusmanului, prietenului sau oricui se nimereste sa fie in fata lui intr-un moment important al vietii acestuia, adevarul curat, oricat de dureros si brutal ar fi acesta. Cu toate astea, arareori obervam ca acest fapt se intampla aievea. Ba chiar - daca e sa privim politica si viata de zi cu zi din ultimii ani, am putea spune ca e tocmai invers. Si ca realitatea vietii pare sa ne certifice faptul ca folosim cuvinte doar pentru a ne putea ascunde mai bine gandurile. Daca inainte de 1989 o parte din oameni traiau intr-o continua teroare, marea majoritate nu aveau decat nemultumiri de ordin economic. Din acestia, un numar impresionant "se descurcau" si ar fi trait sub Ceausescu mult si bine, si ar fi fost fericiti in "democratia populara", cu conditia ca "Partidul" sa mai fi adaugat cateva ore de program TV, sa se fi "bagat" mai des carne la "Alimentara", sau - in cazul scriitorilor -, sa li se fi publicat cartile mai usor.
Nu vreau sa insist mai mult asupra acestui aspect, desi daca sociologii s-ar "apleca" mai cu atentie asupra acestei zone de timp, ne-am putea explica mai usor "baltirea" in care ne aflam azi! Ce e, poate, interesant de remarcat la romanii de dinainte de '89, care sunt, de fapt, in marea lor majoritate si cei de azi, este tipul de relatii interumane care existau atunci. Si in zilele acelea oamenii se autodescriau ca si acum: sinceri, buni la suflet, situindu-se nesmintit de partea unui adevar unanim acceptat. Scormonind prin amintiri trebuie sa recunoastem ca eram, pe acel fond mut de nemultumire, poate nu cu mult mai buni si mai sinceri, dar cu siguranta mai solidari. Azi vedem fara efort pierderea, in timp, a acelei solidaritati a oamenilor, de la cei de conditie modesta, pana la intelectuali. Am crezut, pana acum cativa ani ca aceasta valoare nobila - solidaritatea umana - va fi vesnic a acestui popor, dar adevarul este cu totul altul. Intreaga viata publica a acestor ultimi doi ani a aratat ca violenta vulgara a discursului unui singur om a reusit sa imparta Romania in doua reusind totodata sa distruga acel sentiment de solidaritate umana care plutea, intr-un fel, peste tara, inlocuind-o cu ura. Fiindca in acest moment, un singur om, sprijinit pe fata de un grup de intelectuali cunoscuti datorita deselor aparitii la TV, a reusit sa invrajbeasca oameni care in alte conditii nu ar fi avut nimic unul cu celalalt. Dar mai cumplit e faptul ca desi scapati destul de recent de un "conducator" care lupta si el, de unul singur cu toti dusmanii - interni si externi -, pentru ca poporul sa traiasca mai bine, suntem, din nou tentati sa uitam ca vorbele, uneori ii sunt date omului politic (mai ales celui considerat "providential") mai ales pentru a-si ascunde gandurile. Iar daca dupa experienta Ceausescu acest popor mai este capabil sa admita din nou un "conducator" - singurul care poate sa "salveze" si sa conduca Romania -, cu toate riscurile stiute, atunci ne meritam soarta.
Acum aproape un an, fostul ministru de Externe, Razvan Ungureanu, spunea cinic, ca "asta e tara" si ca daca nu ne convine, "suntem liberi sa ne alegem alta". Am crezut ca e o gluma de prost gust, dar se pare ca el ne comunica, amabil ca, spre deosebire de "epoca Ceausescu" cand trecerea frontierei ne putea costa viata, acum, daca nu ne va conveni epoca noului "conducator", putem parasi tara linistiti...