Sambata, la Teatrul National a avut loc Consiliul National de Coordonare al Partidului Democrat, in cadrul caruia democratii si-au reafirmat pozitia de sustinere totala a presedintelui suspendat Traian Basescu si au adoptat o rezolutie privitoare la
Sambata, la Teatrul National a avut loc Consiliul National de Coordonare al Partidului Democrat, in cadrul caruia democratii si-au reafirmat pozitia de sustinere totala a presedintelui suspendat Traian Basescu si au adoptat o rezolutie privitoare la strategia PD in campania pentru referendumul din 19 mai. Prin rezolutia adoptata in unanimitate de CNC, PD cere demisia guvernului PNL-PSD imediat dupa prezentarea rezultatului referendumului, dizolvarea Parlamentului si declansarea alegerilor anticipate ca unica solutie a deblocarii actualei crize intre institutiile statului. De asemenea rezolutia consfinteste atasamentul democratilor fata de lupta anticoruptie, reformarea clasei politice si independenta justitiei, initiate de presedintele suspendat. Presedintele Traian Basescu, prezent la eveniment, le-a multumit democratilor pentru sustinerea pe care i-o acorda in campania pentru referendum si a recunoscut ca nicidata nu s-a despartit sufleteste de partidul pe care l-a condus. "V-am fost presedinte de partid, am avut evolutiile pe care le-am avut intr-un partid care a avut curajul sa inceapa procesul de curatare interna si chiar daca nu l-am facut perfect, l-am facut mai bine ca alte partide", le-a spus Traian Basescu fostilor sai colegi de partid. Prin discursul sau, Basescu a incercat sa explice motivele pentru care a fost suspendat, nemultumirile care au dus la formarea unei "coalitii paradoxale" intre partide care aparent nu aveau nimic in comun. Totodata el si-a prezentat si justificat actiunile in calitate de presedinte al Romaniei. "Am gresit cand am orientat tara puternic spre vest ca sa o scot din zona gri? Am gresit cand am sustinut puternic Republica Moldova in drumul sau spre Uniunea Europeana sau cand am insistat sa cream alternative energetice pentru Romania?, a intrebat Basescu, raspunzandu-i-se de fiecare data cu cate un puternic "Nu" si aplauze. De asemenea presedintele suspendat a reamintit actiunile sale, care au deranjat si au dus la suspendarea sa: "condamnarea crimelor a 50 de ani de comunism, mutarea a 1,5 milioane de dosare de securitate la CNSAS ca sa nu mai existe oameni santajabili", si faptul ca a trecut de partea sindicatelor, in disputa acestora cu Guvernul, pentru ca educatia sa primeasca 5% din PIB in 2005. De asemenea, el a spus ca nu toti cei 322 de parlamentari sunt "parte a sistemului corupt", ci doar liderii de partid "corupti si interesati", care ii controleaza. "Cea mai mare parte din cei 322 nu sunt responsabili in fata electoratului ci doar dependenti de un lider de partid", a explicat Basescu. In discursul sau, presedintele suspendat s-a referit si la oligarhi. "Le-am spus: dragii mei decuplati-va de politicieni. Iar politicienilor le-am spus sa se decupleze de oligarhi. Nu primesc nici o garantie de la mine pentru perpetuarea statului ticalosit. Acesta nu trebuie sa mai existe", a declarat Basescu. Toti liderii marcanti ai PD au luat cuvantul, afirmandu-si sustinerea totala pentru presedintele suspendat si lansand critici dure la adresa celor 322 de parlamentari, care l-au suspendat. Presedintele PD, Emil Boc a acuzat PNL ca a tradat valorile Aliantei Dreptate si Adevar, ca si-a incalcat promisiunile facute in 2004 in fata electoratului si a deturnat vointa alegatorilor printr-o alianta contra-naturii cu PSD. "Noi am propus sa facem o politica pentru Romania si pentru romani si nu in favoarea grupurilor de interese. Din nefericire altii au tradat. Colegii liberali au preferat sa faca o alianta nu pentru cetateni, ci pentru grupurile de interese. Unde e dreptatea si adevarul pentru care au votat romanii in 2004? Dreptatea umbla din nou cu capul spart, iar adevarul s-a inecat in petrol", a sustinut Emil Boc. La Consiliul National de Coordonare al democratilor a participat si Antonio Lopez Isturiz, secretarul general al Partidului Popular European (PPE), care, l-a apreciat pe Traian Basescu ca un "lider autentic, european" si a anuntat ca PPE il sprijina total si se declara ferm impotriva demiterii sale.
Despre autor: