Primul centru privat de dezintoxicare din tara are 3 clienti, la o taxa de 1.000 de euro pe luna, timp de un an.

Tariful pe o zi de internare intr-o clinica
privata de dezintoxicare din strainatate
ajunge si la 700 de euro pe zi In purgatoriul toxicomanilor din Romania se patrunde numai cu bani multi. Dupa ce si-au vindut si unghiile pentru droguri, doar citiva isi mai permit, cu o mie de euro pe luna, sa-i treaca portile. Dar, o data patrunsi, cei alesi pot spera ca vor pasi cindva in raiul vietii normale. Daca nu, se vor intoarce pentru totdeauna in iadul pamintean al drogurilor. E o clinica particulara, pe Valea Doftanei, la marginea comunei Brebu, in salbaticie. A umblat anul trecut un zvon prin sat cum ca s-ar face acolo un centru pentru drogati si, pina sa cada oamenii la invoiala, daca e bine sau nu, cuibul de cuci a si rasarit sub coasta unui munte. De dupa gardul inalt, ocolind citeva hectare, se vad numai acoperisurile rosii si se aude latrat de ciini, semn ca mai bine iti vezi de drum. Dupa claxoane, batai in poarta de lemn, strigate, o femeie se iteste in despicatura portii: „Nimeni nu are voie sa intre. Daca insistati, in citeva minute apare trupa de interventie!". Roata-mprejur, numai munti, copaci, pietre si nici tipenie de om. Mult inapoi, la ultima casa din sat parca-parca misca ceva pe sub salcimi. Nea Nicu Vacaru da cu grebla intr-o parere, parerea lui, prin gradina. „Sa nu catati a intra acolo, zice el, alegindu-si cuvintele, ca in cinci minute apar mascatii. Au alarma, camere de te filmeaza, ciini!".

Nea Nicu pare sa stie tot ce misca indaratul gardului si, cum sta cu grebla-n sus, ca o antena, chiar pare sa capteze din aer informatii altminteri pazite strasnic. „Ce se aude? Ca fii-su lu’ ala mare, lu’ cutare, ca nu stiu cine, bre, numai ei poate sa intre la dezalcoolizare de droguri, ca e scump. E spital privat facut de miliardarul Ungureanu Dragos, care-i din Ploiesti, da’ de la noi din sat, si care nu se intra acoalea decit numai cu pile. Decit numai cu masini scumpe vin. Stau ascunsi acolo, in bogatie, nu-i vezi, nu-i auzi, si ce fac ei nu stiu, da’ cica se fac bine. Dar vorba e: ce ne trebuia noua drogati aici, de ce nu i-a tinut la ei, la Bucuresti? Noi nici nu stiam ce e alea spurcatele de droguri si acum, uite, avem un sat de drogati, cred ca sint sute… si daca sare gardul si invata si pe altii la droguri?".

Apare, in sfirsit, doctorul Cristian Bellu-Bengescu, coordonatorul medical al comunitatii terapeutice – asa se cheama - din Brebu, singura de acest fel din tara. Se dovedeste ca nea Nicu Vacaru, ca si cei mai multi dintre sateni, sint informati dupa ureche. Adevarul e ca nu au de ce se teme: sint internati numai trei pacienti, nu sute. Numai ei au sansa, din deplorabila armata de 35.000 de consumatori de droguri, sa se lase definitiv si sa se intoarca la o viata normala.

Locuri ar fi 22. Nu mai multe, pentru ca pacientii - si doctorul tot repeta: pacienti, boala, bolnavi, tratament – sa nu faca bisericute si sa inceapa iar sa umble cu ierburi, bilute, seringi. Din masa dependentilor de droguri se aleg, ca sa intre aici, intii cei care isi permit sa plateasca o mie de euro pe luna timp de un an, un an si ceva. Si sint putini care isi permit asta. Iar dintre cei care isi permit sint alesi numai aceia care vor cu adevarat sa renunte la drog. Asa se face ca, la citeva luni de la inaugurare, numai trei locuri sint ocupate. „Un om de afaceri foarte cunoscut, povesteste doctorul Bellu-Bengescu, patronul unei mari firme de constructii, a venit sa-si interneze baiatul aici. Nu o sa spun cine e, aici totul e confidential. S-a oferit sa plateasca de trei ori, de cinci ori mai mult. Eu i l-am examinat pe baiat si i-am zis: nu, poti sa platesti si zece mii de euro pe luna, nu il primesc. Fiindca el nu vrea cu adevarat. Si mi-i strica si pe cei putini pe care i-am selectat."

Carmen Popa, asistenta-sefa, deschide usa de la intrare formind un cod complicat. Se dezvaluie un interior pretentios, ca in vilele cu care se falesc la televizor miliardarii de carton, nicidecum pereti cu harti de igrasie, nu miros de medicamente si mucegai. Un barbat de vreo 40 de ani sta rasturnat pe o canapea, relaxat, fumeaza si se uita la televizor. Nimic din infatisarea si din gesturile lui nu arata ca numai cu o luna in urma era o umbra de om, o ramasita. Asistenta-sefa spune ca barbatul, economist de meserie, nici macar nu e foarte bogat; toti din familia lui au pus mina de la mina ca sa-l interneze. La ceilalti doi, pustanii care joaca ping-pong in sala de sport, banii nu sint o problema. „Dar cu ceilalti, cu zecile de mii de consumatori ce se intimpla? – se intreaba Carmen Popa. Se distrug generatii intregi si statul nu face nimic".

Fara asemenea centre, care vin tocmai la capatul lantului de tratament al dependentei de droguri, toata munca medicilor si toata cheltuiala statului sint si inutile si paguboase. Doctorul Cristian Bellu-Bengescu stie din experienta ca nici unul dintre pacientii lui de la sectia de toxicomani nu a renuntat de tot la droguri dupa internarea in colivia cu zbuciumati de la Spitalul 9 din Bucuresti. Poate numai cei care au putut plati in strainatate o asemenea cura, cum se face la Brebu.

Centrele de tratament substitutiv cu metadona nu fac decit sa prelungeasca agonia, nici nu e un tratament propriu-zis, practic mii de toxicomani se drogheaza pe cheltuiala statului. Sint opt milioane de dependeti de metadona in Europa. Pentru doctorul Bengescu, lucrurile sint simple: „Daca mii de oameni nu ar mai lua metadona pe cheltuiala statului, ci ar redeveni oameni normali si ar munci, cit ar cistiga statul?".

Cristian Bellu-Bengescu s-a aruncat nebuneste in batalia cu drogurile. E cind la Bucuresti, cind la Brebu, „n-are odihna, ma tem sa nu-l lase inima… trebuie sa am grija si de el", spune asistenta-sefa. Este singurul roman expert al Consiliului Europei pentru toxicomanii care mai si profeseaza. In centrul de la Brebu are si el un interes – vorbim de o afacere privata. Fiul lui are la Brebu o crescatorie de Schnauzeri de elita. Campionul mondial si campionul european al rasei dau din coada pe-acolo. Or fi si ciinii astia o afacere. Insa pina una-alta sint ideali in tratarea dependentei de droguri. Un drogat isi redescopera afectiunea alaturi de un ciine. Incepe sa-si asume responsabilitati. Zooterapie se cheama metoda. Se mai fac acolo si meloterapie, si artterapie, si psihoterapie, tot felul de terapii, sport, pescuit, sint vreo 20 de specialisti pe care investitorul Dragos Ungureanu, cel care a construit clinica din Brebu, ii plateste din buzunarul lui pina cind centrul va avea destui pacienti cit sa aduca si profit. Afaceristul s-a lasat greu convins sa investeasca in sanatate, „un domeniu bolnav", spune ca o mie de euro pe luna nici nu e mult. Cam tot atit aloca statul pentru intretinerea unui detinut, eventual chiar traficant de droguri. La clinicile similare din Occident, cu nimic mai presus decit cea de la Brebu, tarifele ajung si la 700 de euro pe zi, asa ca fantoma falimentului nu-i da nici o emotie fiindca vor veni strainii, se vor imbulzi si poate asa comuna lui natala va iesi din sevrajul saraciei.

ANA are mere Chestorul-sef Pavel Abraham, presedintele Agentiei Nationale Antidrog (ANA), vorbeste inflacarat despre realizarile institutiei pe care o conduce, vizibile si pe site-ul propriu: rapoarte, strategii, planuri, forumuri, simpozioane. „Anul acesta vom inaugura si noi o comunitate de tipul celei de la Brebu", anunta generalul. La Balan, intr-o fosta unitate militara. Acum am preluat mai multe cazarmi in tara si sintem in tratative cu Ministerul Sanatatii sa infiintam astfel de comunitati."

35 de mii de consumatori de droguri se estimeaza ca exista in Romania, dar doar 1.500 beneficiaza de tratament. Terapia sigura intr-un centru specializat costa, lunar, cit 10 grame de cocaina (80-120 euro/g.). Statistici privind consumul de droguri in Romania, la www.cotidianul.ro/select