Evreu cu origini romanesti, cu parinti sinucigasi, psihanalist, scriitor premiat international. Despre toate astea in romanul autobiografic "Un secret", a carui traducere a aparut la Editura Trei.

Este adevarat ceea ce povestiti in romanul dumneavoastra devenit best-seller, "Un secret", faptul ca bunicul dumneavoastra din partea tatalui era evreu originar din Romania?

Da, este cit se poate de adevarat. Bunicul din partea tatalui a parasit Romania pe cind avea optsprezece ani, dar asta se intimpla acum multa vreme. A trecut de atunci mai bine de un secol. A ajuns apoi la Paris, unde a cunoscut-o intr-un cerc de romani pe viitoarea sa sotie, bunica mea. Asa ca da, am mult singe romanesc.

Odata ajuns in Romania, veti incerca sa cautati informatii despre bunicul dumneavoastra, despre viata lui si rudele sale de aici?

Mi-as dori asta foarte mult, dar stiu ca este dificil sa imi gasesc urmele, pentru ca bunicul meu a fost foarte rezervat in legatura cu trecutul sau in Romania. Nu vorbea niciodata despre asta. Amintirile persecutiilor antisemite in Romania erau prea dureroase, cred. Nu stiu nici macar care este orasul sau natal. Dar, simbolic, pentru mine este foarte important sa fiu tradus in limba romana si sa vin aici.

Chiar v-ati trait copilaria alaturi de un frate imaginar? Multi scriitori au avut obsesia dublului, ar zice psihanalistul Otto Rank. De fapt, poate ati trait cu dublul dumneavoastra, cu o dubla identitate, nu cu o fantoma. Unul a devenit scriitor, celalalt psihanalist.

Da, exista in mine doua tendinte. Una care se indreapta catre o zona artistica si alta care se indreapta catre zona stiintifica. Si este tulburator pentru ca, in realitate, lucrurile s-au petrecut asa cum le-am povestit. Este deci o poveste adevarata a familiei mele. Am fost urmarit de acest spectru al fratelui imaginar, de parca ar fi fost fantoma sa. Si poate ca aveti dreptate, acest frate a adus in mine vocatia literara. Este interesant ce spuneti. Nu m-am gindit niciodata la asta. Da, cred ca el mi-a adus aceasta vocatie literara, iar eu am venit cu latura stiintifica.

De fapt, sinteti mai degraba psihanalist sau scriitor? Amindoua. Nu ma pot decide. Desi, in viata mea de toate zilele, psihanalistul este cel mai prezent, pentru ca din asta traiesc, aproape de copii, in cabinetul meu, dar am, in acelasi timp, o a doua activitate, care imi ocupa mai putin timp: scriu romane.

Totusi, psihanalistul din dumneavoastra nu-i pune piedici scriitorului?

Dimpotriva, activitatea mea de psihanalist o imbogateste pe cea de romancier. Nu vreau sa ma intelegeti gresit: nu folosesc niciodata cazurile pe care le intilnesc in cabinetul meu. Etic, imi interzic asta. Insa folosesc cunostintele mele despre psihicul uman, despre contradictiile sale, despre fragilitatea sa. Toate astea sint importante pentru un romancier. Incerc mereu sa gasesc mai multe fete ale personajelor mele. Problemele lor ascunse, fragilitatea. Cred ca asta ma intereseaza cel mai mult: forta unui personaj de sub fragilitatea aparenta si fragilitatea sub forta.

Ati citit scriitori romani?

Pentru mine, subiectiv, cultura artistica romaneasca graviteaza in jurul a trei nume, exceptindu-l, desigur, pe Mircea Eliade, care este atit de cunoscut. Mai intii, teatrul lui Eugen Ionescu, care pentru mine inseamna foarte mult. Am fost sa-i vad toate piesele, de mai multe ori. Apoi muzica lui Enescu, pe care o ascult cu o emotie deosebita si care mi-a placut de cind am auzit-o pentru prima data, de parca inima mea romaneasca ar fi rezonat cu ea. Si mai inseamna mult pentru mine actrita Elvira Popescu. Pe ea am cunoscut-o pe cind eram copil, cind mergeam foarte des la teatru, si i-am cerut chiar un autograf.

Credeti ca exista si o logica de marketing in romanul dumneavoastra? Sa ne gindim la mitul evreului persecutat. Exista o intreaga dezbatere in stiintele sociale despre puterea de seductie a acestuia. Unii eseisti spun chiar ca este suficient sa te declari astazi evreu, pentru ca toata lumea sa devina foarte interesata, pentru ca sa devii erou.

Inteleg ce vreti sa spuneti, dar, in cazul meu, nu poate fi vorba despre asa ceva, pentru ca romanul meu a raspuns practic unui fel de nevoie interioara. Sper, in orice caz, ca nu sint un caz similar cu Coelho. A fost un "imperativ al memoriei", nevoia de a descarca niste amintiri triste. In plus, nu am scris pentru succes literar. Nu m-am asteptat niciodata la asa ceva. Faptul ca romanul meu a devenit un best-seller m-a socat mai intii pe mine. De altfel, nu m-am gindit sa ma adresez unui public foarte larg, ci unuia confidential. A fost ca un gest de confidenta pentru cei care erau pregatiti sa suporte confidente dureroase. In fine, toate astea nu intra deloc in liniile unei strategii a succesului.

Cum va explicati totusi succesul cartii ?

Reflectind oarecum mai detasat in ultima vreme, m-am gindit ca probabil este vorba despre ideea secretului. Oamenilor le place sa afle secrete. Fiecare cititor, probabil, atunci cind deschide o carte despre un secret, crede ca este vorba despre un lucru care il priveste, la modul personal. Adica fiecare incearca sa gaseasca intr-o asemenea carte un fel de rezolvare a propriilor probleme.

Publicul dumneavoastra este unul sadic, unul caruia ii place sa citeasca tragedii? Sau poate ca perspectiva unei povesti autentice este cea care l-a sedus?

Stiu ca scriu pentru sado-masochisti, fara sa-mi fi propus asa ceva. Oamenilor le place sa plinga, se simt atinsi de povestile tragice, bulversante. Si oamenilor le place sa asiste, fie si simbolic, la spectacolul pedepsirii celor rai. Desi, este adevarat ca nu m-am asteptat ca o carte in care este povestita o asemenea tragedie sa cunoasca un mare succes de public. Si mai straniu mi s-a parut faptul ca acest roman a fost recompensat cu un "Goncourt des lycéens" si cu un premiu al cititoarelor. Doua categorii de public pe care nu le vizasem in mod special. Nu ma asteptam ca romanul sa ii intereseze atit de mult pe cei tineri, de exemplu.

Furia antisemita s-a sfirsit? Sau sta la pinda refulata in inima oamenilor?

Refulata? (ride). Antisemitismul este inca foarte constient si activ, din pacate, nu este nimic refulat aici. Dar asta nu este valabil numai pentru antisemitism, ci si pentru rasism, in general, din pacate. De fapt, inteleg de unde vine aceasta inversunare, chiar daca o depling: este teama de Celalalt, teama de strain. Iar evreul il incarneaza foarte bine pe acest strain, misterios, singuratic, aparent greu de inteles.

500.000 de exemplare vindute in Franta Romanul lui Grimbert, "Un secret", publicat la Editura Trei, s-a vindut in Franta in peste 500.000 de exemplare si a fost recompensat cu Prix Goncourt de lycéens, Prix des lectrices d’Elle si cu Prix Wizo