- Iata-va in plin turneu, nu unul oarecare, ci un fel de "ocolul pamantului in 20 de zile". Tinand cont de toate aspectele - financiar, de management, de timp fizic, de relatii diplomatice pe care le implica orice schimb cultural intre diferite tari - cum s-a preparat reteta acestui turneu cu popas si la Sydney?
- In ceea ce ma priveste, acest turneu a insemnat demisia mea de la Teatrul Odeon. Punand fata-n fata demisia cu sansa de a performa pe mai multe continente, in 20 de zile, nu stiu daca pot vorbi atat de pierdere, cat de castig, unul de natura pur spirituala, pur umana si nicicum pe ultimul loc, profesionala. La Odeon, cand i-am spus Dorinei Lazar ca am decis sa dau curs invitatiei de a participa la turneul ISAKC 2007, am fost pus in situatia de-a alege: Odeonul sau turneul. Nu se poate spune ca pleci in jurul lumii de cate ori ai chef, asa ca
n-am vrut sa ratez ocazia. Am ales, evident, turneul. De altfel, nu sunt primul care se confrunta cu o situatie de gen. Anul trecut, acelasi lucru i s-a intamplat si Adrianei Trandafir. S-ar putea intelege ca as avea resentimente privind spatiul ingust in care (n-)am putut negocia cu Dorina Lazar - ori alba, ori neagra!- dar nu e asa. Am suficienta capacitate empatica pentru a intelege si pozitia Dorinei, ca director de teatru. In plus, nu am ramas descoperit. Aveam o jumatate de norma la Teatrul din Ploiesti, acum o sa am acolo norma intreaga.
- "Mascariciul" pare sa fi fost cireasa de pe tort in programul acestui turneu, judecand dupa reactiile publicului. Cum ati ajuns sa scrieti scenariul acestui spectacol?
- E cireasa de pe tort pentru public, ceea ce face si mai trist faptul ca spectacolul acesta a trecut nebagat in seama de UNITER, pur si simplu nu "l-a vazut". "L-au vazut" insa, ca pe un spectacol interesant, cei din India, Singapore, Australia, Coreea, China, Kuala Lumpur, Germania, Israel. Cat despre scenariul "Mascariciului", cum l-am scris, i l-am aratat lui Malaele. Raspunsul lui a fost transant : "Maine ne-apucam de treaba!". Cehov era oarecum nedumerit (ca sa nu zic ca a murit de-a dreptul trist pe chestia asta) ca el scrie comedie si lumea(-i) joaca drama. Eu i-am descoperit, intr-o nota personala, umorul. Am vrut sa-i parcurg toate textele si sa fac un scenariu. Am plecat de la "Cantecul lebedei", dar am trecut si prin alte texte cehoviene
si-am prelungit cele doua personaje pana a iesit un show in sine. Horatiu a regizat spectacolul. Incurajat, am vrut sa fac un one man show si l-am facut dupa "Despre efectul daunator al tutunului", finalizat in "Momaia". Tamara Buciuceanu, pusa-n tema, m-a-ntrebat: "Da’ cu mine nu vrei sa joci nimic? Pune mana si scrie!". Si-am scris. Asa se face ca am un nou scenariu, dupa schita" Proasta si capitanul la pensie". O petitoare vrea sa-si bage nepoata - fata fara zestre, dar stalucita cantareata de opera - pe gatul unui general pensionat, care tocmai cauta sa se-nsoare. Aici Tamara are o partitura interesanta, care ne aminteste ca a cantat opereta. M-am oprit la titlul "Tamara si generalul".
- In "Mascariciul" pe ce ati mizat, stiut fiind ca e mult mai greu de captat-pastrat atentia publicului la piesele cu doua personaje?
- Dincolo de talentul lui Horatiu, care poate juca lejer in piese in care sa nu mai fie nevoie de un al doilea personaj - particularitatea lui de a umple scena de sunet, culoare, emotie sau hohot de ras- ramane arta cu care faci teatrul sa functioneze (si) dupa principiile filmului. Adica, raportat la "Mascariciul", statica aparenta a personajelor permite derularea narativa, e drept, a intregii vieti a lui Vasili Vasilici. El nu face mare lucru la timpul prezent (exceptand sinuciderea, bineinteles), dar iti spune cu atata amara (auto)ironie cate a facut, cate a trait, cate i s-au intamplat, cate a-nteles, in sfarsit, incat ai senzatia ca le mai traieste o data, impreuna cu tine. Un moment de esenta, as spune, mi se pare lectia adevarata de actorie pe care Vasili Vasilici i-o da sufleorului. Nu ma-ntreba pe mine cat de greu mi-e mie, ca actor profesionist, sa intru, credibil, in pielea unui actor amator - pentru ca eu asta sunt in piesa.
- Cum vi s-a parut publicul din Sydney? Ce particularitati ati sesizat la el?
- In primul rand, reactia lui a fost deosebit de entuziasta, cu o caldura care a depasit ceea ce se-ntelege, de regula, prin succes la public. M-a surprins, dar m-a si bucurat, ca reactiile mari, cu linii groase de contur, au venit nu atat din partea celor care ascultau textul (in romana), cat mai ales din partea celor care citeau subtitrarea in engleza. In orice caz, acest turneu a meritat efortul. Pe 11 mai plecam in Germania, tot cu "Mascariciul", iar in octombrie mergem in Spania. Escala de la Amsterdam a cazut, din pacate, dar olandezii ne vor neaparat acolo, asa ca vom avea serios de lucru, in continuare.
Loredana Tudor-Tomescu
corespondenta din Sydney
Ca sa plece cu Malaele in turneul de la Sidney Nicolae Urs a demisionat de la Odeon
- Iata-va in plin turneu, nu unul oarecare, ci un fel de "ocolul pamantului in 20 de zile". Tinand cont de toate aspectele - financiar, de management, de timp fizic, de relatii diplomatice pe care le implica orice schimb cultural intre diferite tari
Cronica Romana - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "Ca sa plece cu Malaele in turneul de la Sidney Nicolae Urs a demisionat de la Odeon":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
