Biserica Catolica si comunismul

Nemultumiti de "atacurile, din ultimii ani, la adresa memoriei Bisericii", ierarhii catolici din Romania si-au propus sa-si examineze cu atentie trecutul. Cu minutiozitate si fara patima. Dar cu rigoare stiintifica. Din anul 2001, in cadrul Arhidiecezei de Bucuresti functioneaza un departament propriu de cercetare istorica. "Consideram o datorie sfanta de a avea mereu o perspectiva cat mai clara asupra trecutului nostru" - a explicat arhiepiscopul Ioan Robu, cu prilejul simpozionului "Regimul comunist: intre realitati ale trecutului si dezbaterea contemporana", organizat de Institutul National pentru Studiul Totalitarismului. IPS Robu a adaugat: "Beneficiem de o <<arhiva a memoriei>> deosebit de bogata si diversificata, iar pe noi ne bucura faptul ca intelectualii catolici au raspuns chemarii adresate de a contribui la scrierea istoriei catolicilor din Arhidieceza de Bucuresti si a Bisericii Catolice din Romania." Marile repere ale acestui ambitios demers s-au conturat deja. (M.M.)
Istoria Bisericii in perioada 1948-1989
Istoriei Bisericii in anii regimului comunist este incarcata de dramatism, de fapte eroice si martirice, de diferite forme ale rezistentei anticomuniste - pe deplin o perioada a persecutiei. Biserica s-a aflat, dealtfel, in atentia factorilor de represiune comunista inca din anul 1948 - an important in istoria Bisericii dar si a Romaniei. In acel an regimul comunist a initiat si pus in practica numeroase actiuni de adversitate fatisa fata de Biserica locala, prin denuntarea unilaterala a Concordatului dintre Romania si Sfantul Scaun, prin inchiderea Seminariilor catolice, a celorlalte scoli catolice de traditie in Bucuresti si in alte comunitati parohiale, prin desfiintarea congregatiilor religioase si inchiderea institutelor patronate de acestea: scoli, spitale, clinici, opere de caritate, azile, prin desfiintarea presei catolice si a tuturor asociatiilor laice de traditie in istoria noastra, dar si prin confiscarea proprietatilor Bisericii, mobile si imobile - cladiri, terenuri, biblioteci, arhive etc.
Documentele de arhiva confirma modul brutal in care autoritatile comuniste au actionat incepand cu anul 1948-1949 impotriva ierarhiei catolice, a preotilor, calugarilor si calugaritelor. Pe de alta parte, cei care au reusit sa scape de represiunea Securitatii, reprezentanti ai unor institutii catolice de prestigiu care facusera istorie in tara noastra, au parasit in acea perioada Romania, traindu-si fiecare chemarea lui Dumnezeu.
Rezistenta anticomunista
Istoria Bisericii noastre locale de dupa anul 1948 este istoria represiunii antireligioase si a persecutiei. Dupa cum este cunoscut, actiunile regimului comunist au intampinat deseori opozitia ferma si eroica a reprezentantilor Bisericii. Se cuvine sa amintim aici atitudinea demna a tuturor episcopilor membri ai Conferintei Episcopale Romane care, in perioada 1948-1949, s-au opus cu fermitate ingerintelor in viata Bisericii, precum si tentativelor regimului de a dezbina si de a subordona Biserica. Episcopii au reafirmat atunci, cu convingere, legatura Bisericii Catolice locale cu Sfantul Scaun si Papa Pius al XII-lea, cel care, printr-o serie de mesaje, a incurajat si sprijinit Episcopatul Catolic si pe credinciosi in fata valurilor de persecutii.
Aceiasi episcopi au protestat impotriva legislatiei comuniste antibisericesti, nelasandu-se intimidati nici in privinta asa-zisului Statut al Bisericii Catolice din Romania si au condamnat masurile regimului privind desfiintarea invatamantului teologic si multe altele.
Inceputul represiunii
Toate aceste actiuni ale episcopatului catolic au fost considerate de catre noul regim drept suficiente motive pentru a proceda la arestarea si incarcerarea episcopilor catolici. Unii dintre acestia, precum ep. Anton Durcovici si ep. Ioan Scheffler, aveau sa moara in inchisoare. Ep. Augustin Pacha a murit la scurt timp dupa eliberare, in 1954, iar Arhiepiscopul Alexandru Theodor Cisar a murit si el, in conditii suspecte, la scurt timp dupa eliberarea de la domiciliul obligatoriu.
Persecutia i-a afectat, insa, pe toti colaboratorii Arhiepiscopului Cisar, care au detinut dupa 1950 jurisdictia canonica a Arhiepiscopiei de Bucuresti - precum ep. Josef Schubert si pr. Hieroyimus Menges. Acestia au refuzat orice compromis cu autoritatile comuniste si s-au opus oricaror tentative care vizau dezbinarea si distrugerea Bisericii.
Dupa episcopi a venit randul preotilor, calugarilor si calugaritelor, dar si al multor credinciosi care au fost arestati "in odium fidei". Aceasta perioada inregistreaza numeroase exemple de comunitati catolice care au infruntat cu eroism detasamentele inarmate ale Securitatii, asa cum s-a intamplat in Moldova, in satele Fundu Racaciuni, Faraoani, Prajesti si Butea.
In diferite forme si sub numeroase aspecte, istoria Bisericii noastre locale, pana in 1989, este o istorie a persecutiei si a rezistentei anticomuniste totodata, in pofida numeroaselor tentative ale regimului de a-i dezbina pe reprezentantii Bisericii si pe credinciosi si de a impiedica activitatile curente, pastorale si administrative. Multe dintre evenimentele petrecute pana in anul 1989 in istoria noastra ni se dezvaluie astazi; descoperim astfel o perioada in care laici si clerici deopotriva au continuat sa cladeasca o istorie suferinda, mortificanta.
Aceasta istorie a persecutiei este si istoria a mii si mii de credinciosi catolici carora metodele si tehnicile perfide ale regimului comunist le-au frant destinele - in armata, in celebrele detasamente de munca, sau ca urmare a refuzului acestora de a accepta "binefacerile democratiei populare", inclusiv cele ale cunoscutelor colective agricole de productie.
Martirii Bisericii Catolice
Valurile de persecutii din perioada 1948-1964 au insangerat Biserica, acestora cazandu-le victime numerosi clerici si laici deopotriva. Lista marturisitorilor Bisericii Catolice este lunga, reprezentand totodata un camp de cercetare pentru istorici.
Exemplele de eroism si martiriu sunt numeroase. Au murit in captivitate Mons. Vladimir Ghika, al carui dosar de beatificare se afla in derulare la Sfantul Scaun, pr. Egon Francisc Xaveriu Haider, sora Clementine Mayer si multi laici. Mai amintim cazul parintelui Clemente Gatti, parohul bisericii italiene din Bucuresti, arestat in 1951, condamnat si apoi eliberat in 1952, cand a murit ca urmare a suferintelor si maltratarilor suferite in detentie. Tuturor acestora le-au fost inscenate procese, unele dintre ele cunoscute in epoca si desigur si specialistilor (Procesul Vaticanului, cel al Legatiei Frantei, s.a.), procese care au reprezentat toate inscenari judiciare. Biografiile martirilor Bisericii noastre locale pot fi consultate in recent publicatul volum "Martiri pentru Hristos din Romania in perioada regimului comunist", volum publicat in colaborare cu Biserica Ortodoxa Romana.
Istoria Bisericii in anii comunismului inregistreaza insa si numele altor preoti, calugari si calugarite, disparuti fara urma in perioada la care facem referire - de exemplu, preotul Albert Baumgartner, si multi altii, despre care astazi nu se mai stie nimic.
Noi forme de persecutie dupa 1964
Persecutia clericilor a continuat, in diferite forme, si dupa anul 1964, anul gratierilor politice. Aceasta deoarece punerea in libertate nu echivala, conform legilor comuniste, cu reabilitarea persoanelor in cauza, situatie care ii priva de dreptul de a profesa, cu toate drepturile decurgand din aceasta. Majoritatea erau suferinzi si lipsiti de multe dintre drepturile de cetatean al Republicii Populare Romane.
Tot persecutie este si faptul ca, in cazul majoritatii marturisitorilor si martirilor, autoritatile statului nu au intervenit in favoarea reabilitarii juridice a acestora, situatia persistand pana in ziua de astazi.
Reflectarea istoriei Bisericii in istoriografie
Orice domeniu al existentei noastre in anii comunismului trebuie sa constituie o preocupare inclusiv a specialistilor, prin urmare, istoria Bisericii Catolice. Aceste initiative trebuie sa porneasca cu buna-credinta si sa fie puse in practica cu profesionalism. Aceasta deoarece istoria Bisericii reprezinta o valoare a patrimoniului cultural universal, memoria comunitatilor noastre crestine, iar noi nu putem fi indiferenti la modul in care aceasta este pusa la dispozitia opiniei publice si a posteritatii.
M-as bucura, desigur, daca reconstituirile istoriei Bisericii in anii comunismului ar fi facute in comuniune de competente de catre specialisti din cadrul Bisericii si cei din centrele academice consacrate. Vor putea fi evitate, astfel, eventuale informatii si idei distorsionate, ori neconforme cu realitatea, rezultate din necunoasterea istoriei Bisericii si a specificului organizarii acesteia. Acest tip de cercetare este dificil, necesitand timp si precautie, rabdare si competenta profesionala. Trebuie evitata cercetarea selectiva, sau prezentarea in maniera fugitiva a unor capitole importante din istoria Bisericii. Trebuie evitate, apoi, abuzul de adjective si etichetari tendentioase la adresa unor reprezentanti ai Bisericii.
Istoria Bisericii nu poate fi obiect de rastalmaciri, de manipulari, de confuzii, de concluzii pripite, stabilite pe baza asa-zisului adevar din arhivele fostelor institutii politice si de represiune ale statului comunist, "adevar" care ridica semne de intrebare, suspiciuni si provocari la adresa Bisericii. Cei care scriu astazi istoria Bisericii in aceasta maniera pot cadea victime unor false proiectii istorice aflate in conul de umbra al institutiilor politice comuniste, rezultatul fiind un amestec confuz de spiritualitate si politica.
Atat istoria Bisericii Catolice dar, mai ales, istoria Bisericii Ortodoxe Romane, s-au aflat si in atentia unor istorici dinafara Bisericii, asa cum s-a intamplat in cazul "Raportului Comisiei prezidentiale". Multe informatii au fost distorsionate si neconforme realitatii; de aceea, noi apreciem intentia Bisericii Ortodoxe Romane de a-si scrie propria istorie din anii comunismului, apeland la proprii sai specialisti, girati de istorici de prestigiu si de specialisti in istoria comunismului in Romania. Este firesc, totodata, ca punctul de vedere al Bisericilor sa fie cunoscut de catre cei care se ocupa de aceasta perioada grea din istoria noastra, a tuturor, iar Biserica trebuie sa-si faca cunoscut punctul de vedere in ceea ce priveste propria sa istorie.
Modurile in care Biserica a fost atacata in ultimii ani sunt diverse, inclusiv prin atacuri la adresa patrimoniului cultural arhitectural, si chiar la memoria Bisericii, prin rastalmacirea biografiilor unor martiri.

---

Despre autor: