George Maior va raspunde acuzatiilor formulate de PSD intr-o conferinta de presa.

Directorul SRI, George Maior (foto), va prezenta, miercuri, concluziile anchetei interne privind cele doua note scrise de adjunctul directorului SRI, Flo
George Maior va raspunde acuzatiilor formulate de PSD intr-o conferinta de presa.

Directorul SRI, George Maior (foto), va prezenta, miercuri, concluziile anchetei interne privind cele doua note scrise de adjunctul directorului SRI, Florian Coldea, referitoare la trei judecatori ai Curtii Constitutionale, care au fost prezentate public de liderul PSD, Mircea Geoana, informeaza Antena 3. Dupa avizul negativ al Curtii Constitutionale la propunerea de suspendare din functie a presedintelui Traian Basescu, presedintele PSD, Mircea Geoana, a sustinut ca seful statului a cerut date de la SRI referitoare la judecatorii Curtii, liderul social-democrat spunind ca acestia au fost santajati.

Directorul SRI, George Maior, a declarat ca rezultatele preliminare ale anchetei interne SRI in privinta scandalului "biletelul Coldea" arata ca nu a fost vorba de politie politica, insa aspectul cel mai important pentru serviciu este cum a ajuns nota la PSD.

Geoana a prezentat doua note scrise de prim-adjunctul directorului SRI, Florian Coldea, despre situatia dosarelor a trei judecatori, Aspazia Cojocaru, Nicolae Cochinescu si Ion Predescu. Ulterior, Nicolae Cochinescu i-a trimis o scrisoare liderului PSD in care a sustinut ca nu a fost santajat, iar CNSAS a decis ca Aspazia Cojocaru nu a facut politie politica, schimbindu-si decizia initiala, in urma unei contestatii a acesteia. In urma declaratiilor lui Geoana, George Maior si Florian Coldea au fost audiati la Comisia parlamentara pentru controlul SRI, Maior anuntind inceperea unei anchete interne in cadrul serviciului de informatii.

Cum au ajuns notele la PSD?

Florian Coldea a negat acuzatiile lui Geoana, sustinind ca insemnarile erau simple note de birou, de uz intern. La Antena 3, George Cristian Maior, fost senator PSD, a recunoscut ca nu-i era strain faptul ca adjunctul sau Florian Coldea s-a interesat de dosarele celor doi judecatori, insa a afirmat ca nu stie cum au ajuns notele scrise de acesta la liderul PSD Mircea Geoana. Directorul SRI a mai spus ca este posibil sa existe sanctiuni pe mai multe linii in cadrul serviciului. "Acesta este efectul cel mai important: cum a ajuns la dl. Geoana. Daca a fost dat de cineva intentionat, contine un element politic si atunci vom avea masuri foarte grave", a declarat directorul SRI, fost coleg de partid cu Mircea Geoana.

Comisia parlamentara de control al SRI a decis sa-i audieze miercuri, 2 mai, la ora 12,00, pe Florian Coldea, prim-adjunct al directorului SRI si pe generalul de brigada, Ionel Marin, adjunct, presedintele comisiei Radu Stroe trimitind, in acest sens, o scrisoare directorului SRI George Maior. Potrivit scrisorii adresate directorului SRI, comisia parlamentara doreste sa-i audieze si pe lt. col. Matei Marin, seful Directiei "J" Juridica, pe col. Puiu Gheorghe, seful Directiei de protectie interna, pe lt. col. Vardianu Constantin, seful Unitatii de planificare si pe gen, mr. Marin Ionita, seful Inspectoratului pentru Managementul Resurselor Informationale.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.