Liiceanu, noul Boc al presedintelui

Imaginile difuzate de toate televiziunile din Romania, in care filosoful Gabriel Liiceanu batea la poarta casei unde presedintele Traian Basescu si-a stabilit sediul campaniei electorale, vor ramane in antologia decaderii umane. Ele nu pot fi egalate decat de punerea laolalta a imaginilor in care Theodor Stolojan ii tinea trena lui Iliescu, in campania din 2000, si a celor din ziua suspendarii, cand tinea steagul gaurit deasupra lui Traian Basescu. Lumea culturala ar trebui sa se intrebe, firesc, ce cauta Liiceanu acolo, unde isi gaseau locul finantatorii, strategii de campanie sau consilierii candidatului, adica oamenii care aveau treaba, care pregateau o batalie electorala ce se anunta extrem de dura. Sigur, catelusii lui Liiceanu, ca si dulaii Presedintelui, vor incerca sa ne demonstreze ca filosoful nici nu stia de referendumul in derulare, ca auzise de mutarea lui Basescu si venise sa-l ajute la caratul mobilei sau ca avea o dilema metafizica asupra gaozarului, acest nou operator ontologic, si dorea sa ceara o opinie autorizata. Chiar daca, se vede cu ochiul liber, ca Liiceanu este bantuit in ultimul timp de nevoia unei parveniri politice si, cum liderul PD tocmai s-a operat, a gasit o buna oportunitate de a deveni noul Boc al presedintelui.
Gabriel Liiceanu are, desigur, dreptul sa faca ce vrea, ca orice cetatean liber, numai ca el este perceput azi ca un fel de lider al societatii civile si nu ar trebui sa poarte pe umeri epoletii politicii. I-a spus-o si scriitorul Liviu Antonesei, de la Iasi, intr-o emisiune, la TVR, cand i-a atras atentia ca societatea civila trebuie sa trimita Apeluri pentru a sanctiona derapajele unei Puteri, nu pentru sustinerea unuia sau altuia dintre actorii politicii. Daca vrea sa devina partizanul cuiva, fie acesta si presedintele tarii, are o cale onesta: sa se inscrie intr-un partid si sa devina activist oficial al cui vrea dumnealui. Ii putem intelege invidia fata de prietenul sau mai tanar, Andrei Plesu, pentru ca a fost consilier prezidential si ministru sub doi presedinti sau pentru ca a fost confundat, in Japonia, cu Pavaroti, iar pe el il cunoaste lumea doar ca traducator si plagiator din Heidegger, dar trebuie sa-si lamureasca aceste umori pe cont propriu, nu prin inducerea ideii ca optiunea sa politica este si a societatii civile, iar toate celelalte ar insemna un dezastru national. Ca orice popor, si romanii au dreptul sa se bucure de splendida diversitate a ideilor si optiunilor, care face lumea aceasta mai suportabila.
Prin comportamentul slugarnic din ultima vreme, Liiceanu i-a umilit pe toti semnatarii esuatului Apel, scris pentru sustinerea Monicai Macovei. Ar fi bine sa se profite de acest derapaj, astfel incat sa fie revigorata societatea civila din Romania si sa nu se mai permita nimanui ca, prin notorietate, sa inregimenteze agenda cetatenilor in armatele politice.
Dupa ce a semnat condica la mitingul pro-Basescu, dupa ce l-am vazut dand tarcoale casei electorale, mai ramane sa-l vedem pe Liiceanu cu tricoul pe care scrie "Tata e cool!" si apoi putem sa pariem ca, in curand, il vom vedea punand apa in ceainicul pe care Elena Udrea l-a lasat pe aragazul de la Cotroceni. Vorba lui Platon: "exista un singur chip al virtutii, dar nenumarate cele ale viciului" (Republica, 445 c, trad. Andrei Cornea).

---

Despre autor: