Era pe la sfarsitul anilor '90, cand in presa mai existau destui boemi. Lucram in redactia unui cotidian care isi avea sediul pe Calea Plevnei, intr-o fosta cazarma a Clubului Steaua. Zona era generoasa din multe puncte de vedere: plina de tigani veseli, carciumi ieftine si bordeluri amplasate in cladiri darapanate.  Cat timp am avut drept redactor-sef o doamna analist politic, foarte amabila, lucrurile au mers bine. Nu eram obligati sa venim la program, important era ca fiecare sa-si predea materialele la timp. In plus, fiindca distinsa sefa era pasionata de jocurile puterii, il taia in paispe pe Radu Vasile, analiza la rece si la caldut declaratiile lui Adrian Severin, diseca oamenii momentului si ziarul se umplea, fara sa fie nevoie de prea mari eforturi din partea sectiei de Reporteri Speciali din care faceam parte.  500 de metri Treaba s-a stricat indiscutabil dupa ce s-a petrecut o rotatie de cadre. Doamna a fost inlocuita cu un scundac peltic, cu renumele deja usor ciupit de molii inca de atunci, ca e un mare facator de gazete. Omuletul ne-a impus, sub amenintarea taierii din salariu sau chiar a concedierii, sa ajungem in cel mult 15 minute la el in birou, atunci cand ne cheama secretara majestatii sale. Demoralizati, am tinut mai intai o sedinta de sectie, apoi o plenara comuna cu cei de la foto si sport, cu care eram prieteni. Dupa dezbateri indelungi, am hotarat sa petrecem timpul in gasca, prin locantele aflate pe o raza de 500-700 de metri in jurul redactiei. Am stabilit si pietre de hotar, o bacanie unde puteai sa bei si votca "la varice", aflata pe Strada Mircea Vulcanescu (fosta Stefan Furtuna), o discoteca de mana a treia din curte de la ANEFS, o baraca de langa Eroilor si celebrul bordel al lui Mitica Domnu' de pe Plevnei. A inceput o perioada bulversanta, in care toti ne-am depasit limitele normale ale viciilor. Onorabili tati de familie, becheri linistiti sau derbedei, caci in redactie erau oameni amestecati, zaceam prin bombele din imprejurimi.Turnam in noi beuturi???? execrabile si asteptam indicatiile pretioase ale comandantului suprem.  DinamovistiIntr-o buna seara eram destul de franti, fusesem anuntati ca Napoleonul de presa a parasit incinta, dar aveam chef sa mai stam. Mateias, un fost macaragiu care devenise specialist in infractiuni economice, simtea ca ii lipseste ceva. La un moment dat, ne-a propus, fiindca tot fusese zi de salariu, sa dam o tura la curvele de vizavi. Erau vreo patru tiganci care aratau infernal, ceva intre un grup de sorcove si muncitorii fluorescenti de la drumuri. Langa ele era amplasat un tigan burtos, cu ghiul si lant de bicicleta la gat. La o prima strigare ne cerea o suma considerabila pentru acea vreme si raportul calitate-pret, 50.000 de lei. Am simtit nevoia sa intervin: "Uite, ma, suntem 7, grup organizat, faci reducere 50%, mai mult de 25 de caciula nu capeti". Tiganul, pe care l-am cunoscut ulterior drept Raymond, s-a scarpinat pe chelie si a harait: "Cine v-a horganizat?! Gharda a trecut sa-si ia dreptu' ieri! Da la Dinamo sunteti?". Am vazut cum magraonul se uita fix la legitimatia ziarului, rosu cu alb, prinsa la gatul lui Costel, un fotograf solid intre doua varste. Probabil nu stia sa citeasca. Am incuviintat din cap ca suntem caini rosii si am capatat fetele la jumatate de pret.
Am fost introdusi intr-o casa mare, dar mizera, unde cei care mai erau in stare au avut treaba cu fetele.  Gasca sparta Saptamana aia am vizitat bordelul in aceeasi formatie de mai multe ori. Ne facusem chiar obiceiul sa cumparam bautura de la un chiosc din apropiere si o puneam de cate un chef in toata regula cu fetele, Raymond si fratii sai Rekefort si Cocon. Tiganii stiau ca suntem baietii de la Dinamo, nu puneau multe intrebari, iar noi ne chinuiam sa vorbim in neologisme, sa-i bagam definitiv in ceata. Deja fiecare dintre noi stia ce poate fiecare fata, iar cand unul dintre noi era chemat la comenduire spunea sa i se tina favorita calda pana cand se intoarce. In cateva dati am ramas si datori, iar fratii, amabili si constienti ca au drept clienti "persoane importante" ne-au tot reesalonat sumele restante pana la zilele de leafa.     Dupa vreo trei luni, timp in care familistii dintre noi incepusera sa aiba necazuri pe motiv ca ajung cu mai putini bani acasa, lucrurile au decurs identic. Dupa asta, relansarea ziarului s-a dovedit un fas, Mesia ziaristilor si-a pus sare pe coada si omul care l-a inlocuit a venit cu o politica asemanatoare cu a doamnei analist politic: nu atarnati pe aici, produceti marfa.
Asa am spart gasca.