Japonia, bantuita de fantomele trecutului

Desi a trecut jumatate de secol de la incheierea celei de-a doua conflagratii mondiale, Japonia nu reuseste inca sa faca pace cu trecutul sau plin de violenta. Un nou scandal international a izbucnit, la inceputul lunii martie, cand premierul Shinzo Abe a declarat ca nu exista "nici o proba" care sa ateste ca regimul militar de la Tokio ar fi constrans sute de mii de femei din Asia de Sud-Est la "sclavaj sexual" in anii de razboi. Afirmatia premierului nipon a generat proteste in China, Coreea de Sud si cea de Nord, dar si in Australia si Olanda. Zeci de mii de femei din aceste tari au fost obligate sa se prostitueze in "bazele de recreere" infiintate pentru relaxarea soldatilor japonezi in teritoriile ocupate. Fenomenul a fost amplu documentat, iar marturiile supravietuitoarelor sunt socante. In ultimii ani, insa, se constata tendinta tot mai vadita a autoritatilor de la Tokio de a rescrie acest episod dramatic din istoria nationala. Multi analisti considera ca in spatele "revizionismului" nipon se afla ascensiunea extremei drepte japoneze si o evidenta renastere a spiritului militarist, incurajat de Administratia Bush. Neoconservatorii de la Washington vad in "Tara Soarelui Rasare" o posibila contrapondere pentru China, putere regionala in mare ascensiune, care incepe sa ameninte chiar suprematia americana in lume. Revenirea Japoniei in randul puterilor militare risca, insa, sa redeschida multe rani vechi.
Prostitutie sau violuri in serie in bordelurile militare japoneze?
Cruzimea trupelor nipone in teritoriile ocupate este deja legendara. Executiile sumare, tortura si violurile erau utilizate pe scara larga pentru a teroriza populatiile ostile. Considerate "prada de razboi", femeile erau sistematic "rechizitionate" pentru a mentine soldatilor un "moral ridicat". Ceva mai tarziu, autoritatile militare au organizat "case de toleranta", numite eufemistic "baze de recreere".
Primul bordel pentru militari a fost creat in 1932, imediat dupa anexarea provinciei chineze Manciuria. Din 1937, astfel de stabilimente au fost infiintate in toate tarile asiatice cucerite de Japonia. In 1940, "bazele de recreere" devenisera o prezenta obisnuita in teritoriile aflate sub ocupatie nipona. Femeile din aceste bordeluri erau silite - cu arma la tampla - sa se prostitueze, pentru "moralul" militarilor japonezi aflati departe de casa.
Trei supravietuitoare ale acestei orori au depus marturie, in februarie, in fata Congresului american, dupa ce reprezentantul democrat al Californiei, Mike Honda, a introdus o rezolutie menita sa solicite Japoniei sa prezinte scuze oficiale pentru sclavajul sexual din anii razboiului. El insusi de origine nipona, Honda dorea sa castige astfel simpatia numerosului electorat asiatic din Statele Unite. Congressmanul democrat a explicat ca intentia sa nu a fost sa "umileasca" Japonia, ci "sa faca justitie pentru supravietuitoarele acelor atrocitati si sa atraga atentia asupra unor crime care au ramas necunoscute atatea decenii".
Reactia autoritatilor de la Tokio a fost, insa, surprinzatoare. Premierul Shinzo Abe a declarat ca, dupa un studiu de 14 ani, cercetatorii niponi nu au descoperit nici o proba care sa ateste ca femeile fusesera rapite sau constranse sa se prostitueze in bordelurile militare din timpul razboiului. Insinuand, deci, ca "bazele de recreere" functionasera numai cu "profesioniste", venite de buna-voie sa practice cea mai veche meserie.
Abe a fost completat de ministrul de Externe, Taro Aso, care a declarat ca acuzatiile aduse armatei japoneze "nu se bazeaza pe fapte concrete". Ceea ce a incins si mai tare spiritele.
Declaratiile politicienilor de la Tokio au provocat stupoare. Premierul chinez Wen Jiabao si-a scurtat prompt vizita in Japonia - prima efectuata de vreun lider chinez din ultimii sase ani. Reactii dure s-au inregistrat nu numai la Beijing, Seul sau Phenian, ci si in Statele Unite. Intr-un editorial vitriolant, cotidianul "New York Times" comenta, la 6 martie: "Acelea nu erau bordeluri comerciale. Forta - explicita sau implicita - a fost utilizata pentru recrutarea femeilor. Ce s-a petrecut acolo nu a fost prostitutie, ci viol in serie. Implicarea armatei japoneze este documentata in arhivele guvernamentale de la Tokio."
Confruntat cu ample proteste internationale, premierul Abe a fost silit sa dea inapoi. El si-a amintit ca, inca din 1993, Japonia si-a exprimat regretul pentru acest controversat episod din istoria sa moderna. Criticii sai sustin, insa, ca declaratia "semioficiala" din urma cu 14 ani nu echivaleaza in nici un caz cu asumarea formala a responsabilitatii.
Shinzo Abe se afla intre ciocan si nicovala. Aflat saptamana aceasta la Washington, la invitatia presedintelui George Bush, premierul nipon a fost cu siguranta avertizat asupra impactului extrem de negativ al remarcilor sale cu privire la problema "bordelurilor de razboi". Pe de alta parte, popularitatea premierului nipon se afla in scadere, ceea ce risca sa-i afecteze pozitia in cadrul propriei formatiuni politice. Promovat din randurile aripii celei mai conservatoare a Partidului Liberal Democrat, Shinzo Abe a incercat, probabil, sa-si consolideze sprijinul dreptei radicale si al cercurilor militare. Influenta acestora in viata politica nipona a crescut simtitor in ultimii ani. Iar acest fapt se vede in schimbarea de atitudine fata de istoria recenta a Japoniei. Mai ales fata de perioada razboiului dintre anii '30-'40.
"Bazele de recreere", in centrul dezbaterii ideologice din Japonia
In incercarea de a detasa Japonia ororile trecutului, Guvernul nipon a recurs de-a lungul timpului la politica "scuzelor limitate" pentru crimele de razboi comise in anii '30 -'40, in scopul de a-si imbunatati relatiile cu unii dintre vecinii sai. In aceste conditii se plaseaza si problema sclaviei sexuale, care a dat nastere unei vii dezbateri ideologice in Japonia.
In august 1993, liderul de la acea vreme al Partidului Liberal Democrat, Kono Yohei, a exprimat, intr-o recunoastere semioficiala, regretul pentru tratamentul aplicat femeilor in asa-numitele "baze de recreere". Yohei a admis implicarea Armatei nipone in crearea bordelurilor pentru soldati, dar faptul ca recrutarea "personalului" acestor stabilimente s-a facut prin amenintare si constrangere. El a cerut istoricilor sa cerceteze acest episod rusinos, care continua sa genereze si astazi controverse.
Adept al unor relatii apropiate de China, una din tarile grav afectate de sclavajul sexual, Kono a fost singurul presedinte LPD care nu a ajuns premier al Japoniei. A pierdut sefia partidului in 1995, in favoarea lui Ryiutaru Hashimoto.
In 1994, liberalii din LPD revin la putere in alianta cu Partidul Socialist. Prim-ministru devine socialistul Murayama Tomiichi. Acesta initiaza "Asia Women Fund", destinat colectarii de fonduri private pentru despagubirea supravietuitoarelor "bazelor de recreere". La cea de-a 50-a aniversare a sfarsitului celui de-al doilea razboi mondial, Tomiichi a exprimat regrete pentru fenomenul sclaviei sexuale din anii '30-'40.
In 2001, venirea la putere in Japonia a lui Junichiro Koizuni a marcat o renastere a spiritului militarist nipon, puternic incurajat de Administratia Bush. Koizumi a restructurat sever economia si a demarat un program de inarmare, cu ajutorul SUA. El a declarat, in repetate randuri, ca Japonia nu-si va cere niciodata scuze pentru actiunile sale din anii '30-'40. Mai mult, a incurajat editarea unor noi manuale de istorie, care rescriau evenimentele din timpul celui de-al doilea razboi mondial. Scandal au provocat si vizitele repetate ale lui Koizumi la Templul Yasukuni, unde sunt comemorati (alaturi de peste doua milioane de oameni care si-au dedicat viata Imperiului Nipon) si 1068 de japonezi condamnati pentru crime de razboi.
China si Coreea de Sud au reactionat prin uriase manifestatii de protest, relatiile lor cu Japonia "racindu-se" brusc.
Experientele
biologice pe prizonieri de la Harbin
Sclavia sexuala a femeilor din Asia de Sud-Est nu este singurul pacat rusinos din istoria moderna a Japoniei. Reticenta guvernelor nipone de a oferi scuze oficiale victimelor fenomenului "bazelor de recreere" are in vedere si o alta crima de razboi: experientele biologice intreprinse de dr. Shiro Ishii, in cadrul Regimentului 713, asupra prizonierilor (chinezi, americani, sovietici, coreeni). Este vorba de asa-numitul "dosar Harbin".
In 1931, armata japoneza a cucerit provincia chineza Manciuria. Aici, in localitatea Harbin, si-a stabilit cartierul general Regimentul imperial 713 (supranumit "Zero toleranta"), comandat de dr. Schibo Ishii. Misiunea sa oficiala: paza si administrarea unui lagar de prizonieri chinezi. Regimentul 713 nu era, insa, unul obisnuit. El era alcatuit din "savanti-militari", insarcinati sa desfasoare, in mare secret, experiente biologice asupra prizonierilor, transformati in cobai umani. Caracterul unic al "fenomenului Harbin" este dat de obiectivul urmarit de savantii in uniforma: acestia trebuiau sa stabileasca daca rezistenta la unele maladii mortale difera de la o rasa la alta. Ba chiar de la o nationalitate la alta. In functie de rezultatele experientelor, cercetatorii japonezi aveau sarcina sa puna la punct o "arma etnica", ce actiona selectiv asupra unei rase sau nationalitati, fara repercusiuni asupra altora.
Nu este de mirare ca, dupa razboi, OSS ("Office of Strategic Studies", precursorul CIA) a incheiat la Tokio un acord secret cu dr. Shiro Ishii - invitandu-l pe acesta sa-si continue cercetarile, de data aceasta sub supraveghere americana. In schimb, Statele Unite i-au garantat imunitatea lui Ishii si colaboratorilor sai apropiati. Experimentele criminale de la Harbin au ramas nepedepsite, desi fusesera la fel de inumane ca cele efectuate la Auschwitz de celebrul doctor Mengele.
La Harbin, prizonierii au fost inoculati in mod deliberat cu bacilul tifosului, holerei, ciumei si sifilisului. Alte experiente urmareau sa stabileasca rezistenta la cangrena, inghet, sau la imersiune in apa fierbinte. Concluziile erau sistematizate intr-un fisier, in functie de rasa si nationalitatea prizonierului. Cincizeci de ani mai tarziu, in octombrie 1981, revista americana "Bulletin of the Atomic Scientists" a rupt tacerea din jurul "armei etnice", publicand studiul "Razboiul bacteriologic japonez", sub semnatura lui John W. Powell, un reputat specialist in probleme nipone. In 1982, scriitorul japonez Seichi Morimura a publicat cartea de mare succes "Akuma no hoshoku" ("Demonii nesatiosi"), in care dezvaluie: "Cei mai multi dintre cercetatorii de la Harbin se bucura actualmente de o pozitie privilegiata in mediile medicale din Japonia. Unii dintre ei predau atat in universitati particulare, cat si in cele de stat."
Termenii acordului dintre dr. Shiro Ishii si OSS au fost respectati intocmai. Calaul de la Harbin a murit linistit in patul sau, in 1959. Avea pe constiinta moartea a 3000 de prizonieri.
Vivisectia asupra pilotilor americani si sovietici - alta "crima de razboi" uitata
Pe langa sclavia sexuala si "dosarul Harbin", Guvernele japoneze postbelice au incercat sa faca uitata o alta crima de razboi, la fel de grava. Este vorba de vivisectiile practicate asupra prizonierilor americani si sovietici, la Universitatea Kyushu. Implicat: acelasi dr. Shiro Ishii. Dr. Toshiro Tono este cel care a dezvaluit primul, din proprie experienta, aceste cercetari. El si-a amintit despre un pilot american - Teddy Poncka - asupra caruia s-au testat efectele unei operatii chirurgicale asupra sistemului respirator, atunci cand este indepartat plamanul. Potrivit dr. Tono, lui Poncka i s-a introdus intravenos apa de mare. Indepartarea plamanului si pomparea apei de mare s-au facut insa fara anestezie, "pe viu". Asupra unui coleg al lui Poncka medicii au vrut sa "testeze" daca epilepsia poate fi controlata prin indepartarea unei anumite parti a creierului. Potrivit documentelor "US Army", altor piloti americani cazuti in prizonierat li s-au indepartat, in acelasi scop, stomacul, splina, ficatul si alte organe. Doar pentru a satisface o curiozitate stiintifica!
Un alt medic japonez a povestit ca, uneori, prizonierii erau impuscati - in cap sau in stomac - numai pentru a perfectiona tehnica chirurgicala de extragere a glontului.
Abia pe 11 martie 1948, treizeci de doctori din Regimentul 713 au fost adusi in fata tribunalului din Yokohama. Potrivit rechizitoriului, Regimentul 713 raspandise in China, cu ajutorul avioanelor, purici infestati cu ciuma. Documentele procesului de la Yokohama, din 1948, mai aratau ca Regimentul 713 infestase, in secret, raurile si lacurile din nordul Chinei cu holera si ai tifos. Uneori, rezultatele s-au dovedit insa contraproductive. Astfel, in 1942, medicii Regimentului 713 au raspandit holera, dizenterie si tifos in provincia chineza Zejang dar, conform rapoartelor, victime ale acestor maladii au cazut si 1700 de militari japonezi.
Judecati la Yokohama, medicii-militari din Regimentul 713 au fost condamnati, in 1948, la pedepse cuprinse intre 2 si 25 de ani de inchisoare. In 1950 - cand razboiul rece izbucnise si functionau alte prioritati si aliante - tuturor li s-au redus pedepsele la jumatate, printr-un decret semnat chiar de generalul Douglas MacArthur, comandantul fortei americane de ocupatie din Japonia. In 1958 - in plin razboi rece - toti cei condamnati in 1948 la Yokohama au fost eliberati. Multi dintre ei au facut apoi o frumoasa cariera. Unul a ajuns chiar guvernator al orasului Tokio, altul ministru al Sanatatii sau presedinte al Comitetului Olimpic Japonez.
Statele Unite lansasera, in septembrie 1943, propriul program de cercetari biologice, la "Camp Detrick" (Maryland), sub conducerea locotenent-colonelului Murray Sanders. In cadrul programelor de la "Camp Detrick" americanii au produs toxina botulinica, intr-o cantitate care putea afecta circa 50.000 de oameni in primele 72 de ore de la infestare. Pentru cobaii umani, lt.-col. Sanders a recurs la retardati mintali si drogati ori la persoane varstnice fara urmasi, singure pe lume, internate in diverse azile psihiatrice.
Shiro Ishii a decedat in 1959 ca o somitate a biologiei japoneze, suferind de pe urma unui cancer la gat. Un medic din Regimentul 713 (Zero toleranta) spunea: "Exista posibilitatea ca toate acestea sa se repete, intr-o zi. Fiindca, intr-un razboi, trebuie sa invingi."
Motive personale
Paradoxal, desi este cel mai tanar premier al Japoniei postbelice (primul care s-a nascut dupa razboi), ororile anilor '30-'40 au un ecou foarte personal pentru Shinzo Abe. Bunicul sau pe linie materna, Nobusuke Kishi, a fost ministru in Guvernul Hideki Tojo, din 1941 si pana la capitularea Japoniei din 1945.
Absolvent al Universitatii Imperiale din Tokio, Kishi si-a inceput cariera, in 1920, in cadrul Ministerului nipon al Comertului si Industriei. In 1935, a fost trimis in Manchuko, fiind insarcinat sa coordoneze programele vizand dezvoltarea industriala a provinciei rapite Chinei. Calitate in care a fost, probabil, la curent cu experientele biologice pe cobai umani ale Regimentului 713. Ulterior Kishi a devenit ministru in Guvernul militar al premierului Hideki Tojo. Dupa capitularea Japoniei, a fost arestat, fiind considerat "criminal de razboi clasa A".
Necesitatile razboiului rece au facut ca Nobosuke Kishi sa fie "reabilitat". Si-a reluat cariera politica, devenind, in 1957, prim-ministru. In aceasta calitate, Kishi a semnat, in ianuarie 1960, noul Tratat de Securitate dintre Statele Unite si Japonia, in ciuda imensei opozitii interne la pactul militar cu Washingtonul. Tratatul a starnit asemenea reactii, incat presedintele american Dwight Eisenhower s-a vazut nevoit sa-si contramandeze vizita oficiala la Tokio. Nobosuke Kishi a trebuit in cele din urma sa demisioneze.
Fratele lui Kishi - unchiul lui Abe - este nimeni altul decat celebrul politician Eisaku Sato, prim-ministru al Japoniei intre 1964 si 1972.
Si tatal actualului premier provine dintr-una dintre cele mai prestigioase familii de liberali din Japonia. In anii '80, Shintao Abe a fost, pe rand, ministru al Agriculturii, al Comertului si apoi al Externelor. In 1984, Shinzo Abe a preluat locul din Parlament al tatalui sau, care reprezenta Prefectura Yamaguchi. Prefectura Yamaguchi este fieful clanului Choshu - unul din clanurile de tip feudal -, care a contribuit din plin la rasturnarea Sogunatului si la restaurarea dinastiei Meiji, care a modernizat Japonia. Stramosii lui Abe au ocupat pozitii inalte in administratia nipona inca din 1868, de la Restaurarea Meiji.
Fidelitatea premierului Abe fata de linia Koizumi
Shinzo Abe este succesorul preferat de fostul premier Junichiro Koizumi, din al carui Cabinet a facut parte si a carui viziune o impartaseste. In cartea sa, "Towards a beautiful country", Abe pledeaza pentru raspandirea democratiei in Asia printr-o stransa alianta cu Statele Unite si prin parteneriate cu India si Australia. Altfel spus, Abe se mentine pe "linia Koizumi" de politica externa. O strategie care place foarte mult la Washington. Neoconservatorii americani spera ca Japonia va deveni o contrapondere, in primul rand militara, pentru China si Coreea de Nord.
Politica lui Junichiro Koizumi a fost tot timpul influentata de cercurile militare. Evenimentele de la 11 septembrie 2001 i-au oferit ocazia sa sustina ferm politica Administratiei Bush, in schimbul acceptarii reinarmarii Japoniei. Pentru Koizumi, eliminarea clauzei pacifiste din Constitutia nipona si reinarmarea reprezentau o intoarcere la "normalitate". Ministrul nipon de Externe Makko Tanaka a fost eliminat din Guvern fiindca se aratase critic fata de interventia SUA in Afganistan. In 2004, in ciuda opozitiei populare, Koizumi a trimis trupe in Irak. Era pentru prima oara - dupa al doilea razboi mondial - cand Japonia trimitea trupe in afara granitelor sale, intr-o zona activa de razboi.
Abe l-a inlocuit pe Koizumi ca prim-ministru in septembrie 2006. Sub presiunea marelui business japonez, el a vizitat mai intai Beijingul si Seulul, si abia apoi Washingtonul. In scopul evident de a imbunatati relatiile cu China si Coreea de Sud, deteriorate grav sub Koizumi. Noul premier nu s-a indepartat, insa, de programul predecesorului sau.
Abe a trecut prin Parlament doua legi-cheie pentru viitorul Japoniei: transformarea "Agentiei de aparare" in minister si reintroducerea "educatiei patriotice" in scoli. El pregateste o revizuire de fond a Constitutiei nipone, care sa elimine "clauza pacifista". Recent, Japonia a semnat cu Australia - un apropiat aliat al SUA in Irak - o declaratie de cooperare, al carei tel il constituie "ingradirea Chinei".
"Clauza pacifista" este, insa, sustinuta de multi japonezi. Un recent sondaj realizat de "Asashi Shimbun" arata ca 75% din populatie considera interventia straina din Irak o greseala, iar 69% cer retragerea trupelor nipone trimise acolo. In martie 2007, dupa ce Gsuvernul Abe a extins misiunea aviatiei militare japoneze, mii de oameni au protestat la Tokio impotriva ocupatiei americane din Irak si contra vizitei sefului Statului Major american, Peter Pace, in Japonia.
Popularitatea premierului Abe a scazut dramatic in ultimele luni. Un sondaj din februarie 2007 arata ca doar 37% dintre japonezi il mai sustin. Aceasta dupa ce, in septembrie 2006, noul premier se bucura de increderea a 70% din populatie.

---

Despre autor: