Himalaya n-ar fi la fel de accesibila fara ei. Serpasii care fac viata mai usoara alpinistilor in lupta cu „optmiarii" sint vedetele noii serii „Everest: Beyond the Limit", difuzata de Discovery Channel.

11 alpinisti amatori din intreaga lume se straduiesc sa urce pe „acoperisul lumii", alaturi de 24 de serpasi ageri. Discovery Channel i-a dotat in mai 2006 pe trei dintre ei cu Sherpa Cam’-uri montate pe casti pentru a inregistra propria versiune a sfidarii inaltimilor. O perspectiva cu totul unica asupra escaladarii Everestului, cu telespectatori transformati din observatori pasivi in participanti activi la cea mai inalta din-tre calatoriile mondiale.

De pe ogor, pe pisc

„Oamenii de la rasarit", asa cum se traduce cuvintul serpas, sint un grup etnic migrat din Tibet, prin Himalaya, inspre sudul Everestului, la sfirsitul secolului 15. Tot efortul, pentru paminturi mai fertile, un climat mai blind si libertate fata de feudalii tibetani. Agricultori cuminti la origine si prea putin interesati de muntii pe care ii priveau doar ca locasul de netulburat al zeilor, serpasii au fost surprinsi de interesul strainilor veniti sa masoare inaltimea virfurilor pe la jumatatea secolului 19. „Rid tot timpul, sint deschisi si prietenosi. Sint mai puternici decit o arata statura lor mica. Au o rezistenta genetica mai mare decit a noastra", isi aminteste alpinistul roman Constantin Lacatusu experientele himalayene alaturi de serpasi.

Catararea intrata in gene

Spre deosebire de cei mai multi alpinisti straini, serpasii isi pastreaza vigoarea si agilitatea chiar si pe munte. Scotianul Mitchell Kellas, care a stat cu ochii pe ei in anii ’20, a concluzionat ca in cei 50.000 de ani traiti la altitudini ridicate, serpasii s-au adaptat genetic la mediu, aclimatizindu-se mult mai usor decit alti oameni. Inima nu li se mai mareste pina la dimensiuni care ar fi periculoase, pot sa respire volume mai mari de aer pe minut si au o cantitate mai mare de hemoglobina in singe. Insularul a fost primul care le-a dat intrebuintarea actuala, punindu-i sa transporte echipamentul si sa gateasca in expeditiile pe care le-a intreprins. In scurt timp, a devenit obisnuit ca incursiunile montane sa puna baza pe acestia drept ghizi in Everest.

Mai buni, mai avuti

Folositi in prima jumatate a secolului trecut doar ca hamali pe munte (porteri), unde carau pina la 35 de kilograme odata, serpasii si-au imbunatatit abilitatile de alpinisti si au inceput sa participe la recunoasterea traseelor, transformind ascensiunile in adevarate profesii. Cu timpul au ajuns sa lucreze drept ghizi sau chiar conducatori de expeditie, furnizori de echipamente sau agenti de calatorie. Cei mai intreprinzatori si-au deschis magazine, restaurante, hoteluri si chiar spalatorii automate pentru a intimpina avizii de inaltime din toata lumea. Tinarul alpinist Alex Gavan, ajuns si el pentru prima data in toamna anului trecut in Himalaya, pe virful Cho Oyu, observa si el modificarile aduse de modernitate in viata serpasilor: „In vremea cind Edmund Hillary urca pentru prima data Everestul in 1953, expeditiile erau organizate in stil militar, cu zeci de oameni si sute de porteri si serpasi. Echipamentele erau mult mai grele in vremea aceea. Totul era ca intr-un asediu", explica Gavan.

Muntele, ca un zeu In ciuda modernitatii care ii invadeaza, serpasii isi mentin traditiile si spiritualitatea. Inca practica un tip de budism, isi decoreaza un loc din fiecare casa, ard betigase parfumate si aprind lampi cu unt in adorarea zeilor. Serpasii mai venereaza si muntii si organizeaza sacrificii inaintea escaladarii pentru a astimpara minia zeilor. Un Dalai Lama binecuvinteaza echipamentul expeditiei, imbracamintea, coarda de siguranta si alimentele alpinistilor. La poalele Everestului se regasesc tot timpul simboluri religioase precum pietre mani sau stegulete de rugaciuni, imprimate cu mai multe mantra.

Romani printre serpasi Alpinistii Ticu Lacatusu si Alex Gavan povestesc pentru „Cotidianul" experientele avute alaturi de ghizi himalayeni.

La prima expeditie in Himalaya, din 1992, Ticu Lacatusu a urcat fara ajutorul serpasilor. „I-am folosit pe Everest, in 1994, cind i-am avut alaturi pe cei mai faimosi sase, inclusiv pe Ang Rita Sherpa, primul care a urcat pe Everest si care l-a escaladat in total de 10 ori". Traseul a fost mult prea dificil si au renuntat primii. „Au spus ca au un semn rau din partea zeitei Mama Pamintului, ca muntele nu ii doreste si ca se intorc acasa. Tin mult la aceste semne ale muntelui si cedeaza foarte usor". Echipa lui Lacatusu a renuntat si ea in cele din urma, din cauza unei avalanse.

Sase serpasi cu sase saci

Un an mai tirziu, cind a atins in cele din urma virful, alpinistul roman s-a bazat pe alti sase serpasi, pentru a oferi sprijin echipei de filmare. „In ultima zi a escaladarii am ramas singur pina pe virf pentru ca cel care ma insotea s-a intors dupa 200 de metri de la ultima tabara pentru a ajuta un alpinist american aflat in dificultate", isi aminteste Lacatusu. Incepind cu 1998, cind a urcat pe un alt „optmiar" himalayan, Cho Oyu, romanul a ales sa o faca de fiecare data fara sprijinul bastinasilor agili. „Pe virfurile mai dificile tehnic e exagerat sa spunem ca ei duc greul; din unele lipsesc chiar cu desavirsire", explica Ticu, care considera ca trebuie acordat uneori si muntelui o sansa. Porterii care transporta adesea tone de bagaj pina in tabara de baza sint, in opinia sa, cei care duc greul, chiar daca sint trecuti adesea in umbra serpasilor: „Poarta pina la 50 de kilograme in spate, lucru pe care serpasii nu-l mai fac de mult. Ultimii s-au ales cu faima, in timp ce primii au ramas cu bagajele".

Pe propriile forte

Desi ii considera un ajutor important, care contribuie la succesul multor expeditii, Alex Gavan nu s-a gindit deloc la alternativa lor. „Am folosit niste tibetani cu iaci care mi-au carat totul pina in tabara de baza. In rest, am dorit sa ma folosesc de ajutor exterior cit mai mic si tocmai de asta n-am avut nici oxigen suplimentar. Chiar sint capos", marturiseste Gavan, adeptul expeditiilor moderne „light and fast". „I-am vazut trecind ca trenul pe linga mine si in pauze fumau in mare viteza tigari pe care le numeau serpa-oxigen", rememoreaza Gavan singurele intilniri cu serpasii.