Democratie antica, democratie moderna

Chiar daca democratia antica era directa, ea tot nu functiona ca un miting electoral. Dimpotriva, avea proceduri si legi care o aparau - nu indeajuns, in opinia lui Socrate si Platon - de derivele populiste. Adunarea cetatenilor avea dreptul suveran de a legifera, dar nu putea dezbate nicio decizie care nu fusese examinata in prealabil de consiliul, democratic ales, al cetatii.
Modernitatea incepe atunci cand se instituie instantele democratiei reprezentative, carora poporul le deleaga, temporar si intermitent, deplina sa suveranitate. Un distins intelectual cum este, indiscutabil, dl. Patapievici, se indigna deunazi ca "nu exista vreo putere in stat sau institutie care sa echilibreze puterea Parlamentului, nimeni, de fapt, nu il controleaza; nimeni nu ii poate anula deciziile". Or, fundamentul democratiei reprezentative este tocmai ideea pe care dl Patapievici pare sa o abhore si pe care toate constitutiile democratice o enunta - anume ca parlamentul, asa cum a rezultat el din votul liber exprimat al cetatenilor, reprezinta poporul suveran, este "corpul abstract" al natiunii. Pot intelege ratiunile personale si electorale pe temeiul carora dl. Basescu confunda parlamentul cu parlamentarii care ii sunt antipatici sau se declara pe sine unic reprezentant al poporului suveran, dar mi-e imposibil sa inteleg de ce persoane care nu au miza dlui Basescu, dar au cu prisosinta aparatul conceptual care formalizeaza regulile democratiei moderne, sa incurajeze fara remuscare populismul - fie el revelat, ca in cazul dlui Becali, ori prezidential, ca in cazul dlui Basescu.
Fiindca despre populism este vorba. Definitia clasica a acestui tip de optiune politica il recunoaste dupa doua trasaturi: a) identificarea vointei poporului cu dreptatea si moralitatea absolute si b) aspiratia catre o legatura directa, ne-mediata de nici o institutie, intre lider(i) si mase. Profitand de faptul ca notiunea reprezentarii nu e usor de acceptat intuitiv si spontan, populismul se cladeste, dimpotriva, pe personalizarea puterii: Parlamentul dispare, si vedem in fata ochilor doar pe parlamentarii care ne displac, Curtea Constitutionala e tot una cu dnii Vida, Ninosu sau Popa, votul uninominal e bun si cel proportional e rau. Pe 29 ianuarie 1990, o vanzatoare multumea lui Dumnezeu ca "a scapat de patron"; intrebata daca statul nu e si el un patron, a raspuns "ba da, dar nu-l vad". Presedintele nu seamana cu o institutie (desi este una), umbla pe jos sau cu masina pe la poduri si prin piete si, vorba poetului, poti sa-l pipai si sa urli "este!". Cand dl Basescu persevereaza in a se declara presedintele Romanilor - si nu al Romaniei, cum este d-sa de fapt - despre acest refuz al conceptelor, al institutiilor si al abstractiunii este vorba.
Acum mai bine de doua secole, unul dintre parintii fondatori ai democratiei americane, Alexander Hamilton, spunea ca oamenii politici trebuie sa deosebeasca interesele poporului, pe care trebuie sa le slujeasca, de inclinatiile poporului, carora nu se cuvine sa le cedeze. Faptul ca atatia distinsi intelectuali netezesc acum calea electoratului spre presonalizarea puterii si dlui Basescu - calea spre comunicarea directa cu poporul ma face sa cred ori ca nu l-au citit nici pe Platon, nici pe Hamilton, ori ca i-au citit degeaba.

---

Despre autor: