Economia mondiala cunoaste acum fenomene de internationalizare a pietelor, de integrare a noilor piete emergente, recent intrate in Uniunea Europeana, dupa 2004, de mondializare a pietelor. Organizatia Mondiala a Comertului arata ca schimburile econo
Economia mondiala cunoaste acum fenomene de internationalizare a pietelor, de integrare a noilor piete emergente, recent intrate in Uniunea Europeana, dupa 2004, de mondializare a pietelor. Organizatia Mondiala a Comertului arata ca schimburile economice internationale au avut un volum mai mare in anul 2006, fata de cum fusese estimat. Desi volumul schimburilor mondiale de bunuri si servicii a crescut in anul 2006, fata de anii precedenti, aceasta a fost una usoara, la aceasta contribuind statele asiatice, care cunosc o crestere economica foarte accelerata (in special China si India). Cresterea schimburilor economice este mai rapida decat cea a productiei, dupa cum observa analistii Bancii Mondiale, in statele din Uniunea Europeana si de pe cele doua continente americane. Pentru urmatorii 2-3 ani se estimeaza o crestere accentuata a economiei Uniunii Europene, luata per ansamblul celor 27 de tari membre. De asemenea, economia nord-americana se va revigora usor, la fel ca si cea din America Latina. De asemenea, statele din sud-estul Asiei isi vor continua ritmul de crestere economica, in frunte situandu-se China (impreuna cu Hong-Kong si Taiwan), Coreea de Sud, Singapore, Malaysia, Indonezia etc. Pentru Africa, se estimeaza relansarea activitatii economice, pe baza noilor planuri de restructurare si unificare regionala. Statele africane cu cele mai mari succese economice, in prezent, sunt Ghana, Uganda, dar si Nigeria. Lupta pentru suprematia economica, la nivel global, se va da in urmatorii ani intre axa Statele Unite, Uniunea Europeana si Japonia. Aici va aparea insa surpriza, noua putere economica mondiala China, isi planifica in 10-15 ani sa se situeze chiar pe primul loc,la nivel global. Guvernul american acorda cea mai mare atentie Chinei si zonei Asia-Pacific, planificand ca investitiile americane sa fie tot mai prezente pe aceasta piata uriasa. In prezent, Uniunea Europeana, in formula cu 27 de tari membre, reprezinta principala putere comerciala a lumii, pozitie pe care si-o va consolida pana in anul 2010, conform Strategiei de la Lisabona. In urma cu 50 de ani, Franta, Germania, Italia, Belgia, Olanda si Luxemburg au fondat Piata Comuna, care ulterior va deveni Uniunea Europeana. UE reprezinta, la ora actuala, cel mai puternic pol de stabilitate si prosperitate din lume, ceea ce a facut ca tot mai multe state europene sa ceara aderarea la Uniunea Europeana. Problemele acute care se pun in tarile in curs de dezvoltare din intreaga lume, precum si in tarile Europei Centrale si de est si in fostele state yugoslave sunt problema somajului, a disponibilizarilor masive de personal, datorita dezechilibrelor economice existente si a lipsei unei alternative pentru ocuparea fortei de munca. Cu aceasta problema se confrunta si statele Uniunii Europene si alte state industralizate, cum ar fi chiar Statele Unite. Cresterea rolului sectorului tertiar, al serviciilor poate absorbi forta de munca din industrie, agricultura, comert,etc.

Goana dupa aur
In cele ce urmeaza vom continua sa facem o prezentare a mersului economiei internationale si sa prezentam unele particularitati existente in prezent. In Uniunea Europeana exista circa 40 milioane someri, iar la nivel international exista peste 900 milioane someri, circa 30% din totalul populatiei active de pe Terra. In statele puternic industrializate este necesara o schimbare a politicii de asigurari sociale, care sa cointereseze populatia aflata in somaj sa isi gaseasca un loc de munca, acest lucru presupunand eforturi superioare de investitii. Categorii largi ale populatiei opteaza pentru investitii in metalul galben-aur, aceasta in urma recentelor evolutii ale principalelor valute pe plan international. Ca sa ne referim strict la leu, moneda nationala a Romaniei, dupa parerea noastra, aceasta se va aprecia pana la sfarsitul anului 2007 cu 8-10% fata de principalele valute cotate pe plan international.
Statele din America de Nord s-au grupat in NAFTA(Acordul de Comert Liber Nord Atlantic) din care fac parte SUA, Mexic si Canada. Aceasta se inscrie in cadrul intaririi colaborarii si schimburilor regionale si sub-regionale. In Asia exista ASEAN - blocul economic al statelor din zona Asia-Pacific. Zonele economice libere sunt acum o realitate la nivel international.
Iata care sunt principalele zone economice libere de pe planeta, pe continente: 1) In Europa: Andorra, Gibraltar,Grecia, Cipru, Malta, Insula Man, Islanda, Liechtenstein, Luxemburg, Principatul Monaco, unul din marile paradisuri fiscale, San Marino, Olanda; 2) In Asia: Bahrein, Emiratele Arabe Unite (Dubai, Sharjah), Hong-Kong, Filipine, Macao, Malaysia, Singapore, Oman; 3) in cele doua Americi: Antigua, Bahamas, iarasi un cunoscut paradis fiscal, Barbados, Costa Rica, Honduras si Panama; 4) In Africa: Liberia, Sri Lanka, Seychelles, Mauritius. In aceste zone economice libere exista mari facilitati pentru investitori, unele fiind adevarate paradisuri fiscale. Principalul avantaj pe care il prezinta aceste zone economice libere consta in scutirea de impozite pe profitul obtinut din activitatea desfasurata in zona. Se acorda scutiri de impozit pe profit pe o perioada cuprinsa intre 5-20 de ani. In unele din aceste zone, sunt inregistrate zeci de mii, chiar sute de mii de firme, de societati bancare care, raportate la numarul de locuitori, duc la situatii de genul: o firma la 2-3 locuitori. Alte avantaje pe care le mai ofera aceste zone economice libere constau in scutirea de taxe vamale la importuri, nu se efectueaza controlul asupra schimbului valutar, iar operatiunile valutare se fac la cursul liber, existent pe piata. Pe continentul asiatic, caracteristica pentru aceasta perioada este aparitia marilor conglomerate umane, megalopolisurile, cum sunt cele din Japonia, Coreea de Sud, Singapore, Indonezia. Statele Unite vor continua sa ramana principala putere economica a lumii, in pofida cresterii economice fara precedent a economiei chineze, de peste un deceniu. Previziunile facute de specialisti pana in anul 2018 arata ca niciun stat de pe planeta nu va inlocui suprematia americana.
Pentru statele din America Latina se intrevede o oarecare relansare economica, in special pentru Brazilia, Argentina si Chile. Aceasta din urma tara este probabil singura din lume care a folosit pana acum cu succes terapia-soc de trecere la economia capitalista, de la economia centralizata.
Statele din Africa vor continua sa-si mareasca decalajele fata de statele dezvoltate, facand ca acestea sa fie tot mai dependente de statele industrializate. In ceea ce priveste Rusia, aceasta se afla intr-o foarte usoara crestere economica, dar pana in anul 2015 nu va putea sa emita pretentii prea mari. Ritmul lent al reformelor din Rusia a dus la scaderea drastica a veniturilor si a puterii de cumparare a populatiei si la scaderea nivelului de trai a populatiei din Rusia.
Statele asiatice, legate economic de Rusia au situatii economice defavorabile, cu inflatie si somaj ridicate, situatii care creaza instabilitate in zona. Kakakhstanul are o situatie mai buna, gasind investitori numerosi, printre care si Statele Unite, care sunt foarte interesate de resursele minerale si de pozitia strategica a acestei zone.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.