Mult-asteptata motivatie a Curtii Constitutionale va fi remisa, cel mai probabil astazi, Parlamentului. Asta in cazul in care, in cadrul sedintei de astazi a Curtii Constitutionale, vor fi prezenti toti judecatoriii iar acestia vor cadea de acord asupra motivatiei oficiale cu privire la suspendarea presedintelui Basescu. In aceasta varianta, dupa ce motivatia va fi publicata, maine, in Monitorul Oficial, joi ar trebui convocata sedinta comuna a celor doua camere ale Parlamentului, in cadrul careia se va decide daca seful statului va mai ramane, sau nu, in functie. Potrivit legii, Traian Basescu poate fi prezent la sedinta si poate raspunde acuzatiilor ce ii sunt aduse. Votul va fi secret, cu bile, iar decizia Legislativului va fi, la randul sau, publicata in Monitorul Oficial. Curtea Constitutionala a hotarat, inca de acum doua saptamani, ca propunerea PSD si PRM de inlaturare a lui Traian Basescu de la Cotroceni nu este suficient intemeiata constitutional, insa nu s-a grabit sa-si motiveze si concluzia. Presedintele Basescu a anuntat, de altfel, ca in eventualitatea in care va fi suspendat, isi va prezenta demisia din functie.
Ce spune Constitutia?
In cazul in care functia de presedinte devine vacanta prin demisie, Constitutia prevede ca Guvernul va organiza, in trei luni, alegeri anticipate prezidentiale, interimatul fiind asigurat de presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu sau de cel al camerei, Bogdan Olteanu, seful de stat demisionar pierzandu-si imunitatea. Articolul 97 din Constitutie stipuleaza ca functia de presedinte devine vacanta in caz de demisie, de demitere din functie, de imposibilitate definitiva a exercitarii atributiilor sau de deces. In termen de trei luni de la data la care a devenit vacanta functia, Guvernul este institutia care va organiza alegeri pentru un nou sef al statului. In continuare, la articolul 98, legea fundamentala prevede ca, in aceasta situatie, interimatul se asigura, in ordine, de presedintele Senatului sau de cel al camerei Deputatilor. Presedintele interimar nu poate adresa mesaje sau dizolva institutia Parlamentului si nici nu poate cere cetatenilor sa se exprime, prin referendum, cu privire la probleme de interes national. In privinta suspendarii, Constitutia, prin articolul 95, reglementeaza procedurile de suspendare din functie. Astfel, in cazul savarsirii unor fapte grave prin care incalca prevederile legii fundamentale, presedintele Romaniei poate fi suspendat din functie intr-o sedinta comuna a Parlamentului, cu votul majoritatii celor prezenti, dupa consultarea prealabila a Curtii Constitutionale. Daca propunerea este aprobata, in cel mult 30 de zile se organizeaza un referendum, pentru demiterea sefului statului. Potrivit Constitutiei, mandatul presedintelui este de cinci ani si se exercita de la data depunerii juramantului. Mandatul poate fi prelungit, prin lege organica, in caz de razboi sau de catastrofa. Seful statului pierde imunitatea absoluta de care se bucura in timpul mandatului in momentul in care demisioneaza sau cand este demis.
Partidele, pro si contra...
Situatia de pe scena politica devine extrem de delicata in contextul in care lupta se anunta a fi stransa. Este greu, chiar si pentru analistii politici, sa dea un verdict in acest sens. In timp ce PSD pare decis, indiferent de consecinte, sa mearga pana la capat cu acest demers, liderii PRM si chiar ai PNL sunt inca in "asteptarea" motivatiei Curtii Constitutionale. De altfel, PRM a anuntat, prin vocea liderului sau Corneliu Vadim Tudor, ca va refuza sa faca jocurile PSD, in timp ce liberalii, care se vor reuni cel mai probabil maine, in cadrul sedintei Biroului Politic al PNL, vor adopta o decizie impotriva suspendarii. De altfel, "greii" din partid, precum Norica Nicolai, Ludovic Orban, Teodor Melescanu, Puiu Hasotti, Radu Stroe si chiar Adrian Miutescu vor milita pentru un vot in favoarea stabilitatii politice, nu a suspendarii. Mai mult, ieri, liderul Calin Popescu Tariceanu si-a exprimat speranta ca Parlamentul va gasi o solutie pe marginea acestui subiect delicat, astfel "incat sa se degajeze putin scena politica de aceasta disputa", ceea ce arata ca insusi mai-marele liberal pare sa-si fi nuantat pozitia. Democratii, liberal-democratii, reprezentantii PNG, UPSC, UDMR si ai minoritatilor altele decat cea maghiara au precizat, deja, ca vor merge pe mana presedintelui. Devin, astfel, hotaratoare voturile parlamentarilor PNL si PRM, care pot inclina balanta... Intrebarea care se pune este cat de mult isi doresc aceste partide alegeri prezidentiale anticipate?
Calcule, calcule...
Pentru suspendarea presedintelui este nevoie de jumatate plus unu din numarul total al parlamentarilor , adica 233 din 465. La un calcul, fie si sumar observam ca PSD are 150 de voturi (107 deputati si 43 senatori), iar PC - 30 (18 deputati si 12 senatori). Raman "cruciale" voturile celor 73 de parlamentari PNL (51 deputati si 22 senatori) si ale celor 47 de reprezentanti ai PRM (30 deputati si 17 senatori), ambele partide fiind indecise in privinta suspendarii. De partea presedintelui vor vota cei 72 de parlamentari PD, 32 - UDMR, 28-PLD, minoritatile nationale, altele decat cea maghiara si marea majoritate a independentilor.
Despre autor:
Sursa: Cronica Romana
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro
-
Casa Regală a României, la Palatul Buckingham! Întâlnire cu Regele Charles a...
Sursa: kudika.ro