Problema iraniana se refera de fapt la Garzile Revolutionare Iraniene (IRGC) si institutiile aliate ca militiile Basij. Acestea sunt agentiile de forta care servesc drept baza politica pentru conservatorii din Iran. In schimbul sprijinului, lideri politici ca fostul presedinte Akbar Hashemi Rafsanjani si ayatollahul Ali Khamenei au permis IRGC sa se dezvolte intr-un stat in stat. In prezent este ointreprindere in extindere, care controleaza propria agentie de informatii, fabrici si companii de import export - in genul FSB-ului rus si a armatei chineze. De cand a venit la putere presedintele Ahmadinejad a pus la dispozitia companiilor IRGC miliarde de dolari prin intermediul contractelor guvernamentale.
Se crede ca ayatollahul Khamenei l-a adus la putere pe nebunul Ahmadinejad ca pe o modalitate de a-l contrabalansa pe fostul presedinte Rafsajani si si-a regretat decizia de vreme ce Ahmadinejad a scuipat pe Holocaust si a impins Iranul in izolare. Actualul presedinte provine din IRGC si s-a folosit de aceasta organizatie si de militiile Basij pentru a-si consolida puterea.
Nimeni nu stie de ce aripa navala a IRGC i-a capturat pe cei 15 marinari britanici. S-a speculat ca comandamentul IRGC s-a lansat in operatiuni individuale, ca reactie la o oportunitate locala. ITGC si-ar fi dorit sa aiba un schimb pentru membrii capturati in Irak. Nu pare sa fie un accident, desi capturarea a venit repede dupa ce Consiliul de Securitate a adoptat un set de sanctiuni impotriva Iranului care nu au fost indreptate doar impotriva companiilor IRGC sau a organizatiilor care au de-a face cu activitati legate de materiale nucleare sau rachete balistice, ci si impotriva liderilor IRGC. Prin inghetarea conturilor IRGC din strainatate, ONU a lovit acolo unde doare - in portofele.
Indiferent cine a fost responsabil pentru decizia de capturare a marinarilor britanici a sperat sa refaca ceva din fervoarea revolutiei din 1979 si sa o foloseasca pentru a forta restul conducerii intr-o confruntare cu Marea Britanie si America. Acesta este motivul pentru "confesiunile" televizate si a manifestatiilor impotriva ambasadelor straine. Insa gambitul nu a functionat si este clar ca in spatele scenei a existat o lupta pentru putere intre diferitele parti ale regimului. Ahmadinejad ar fi trebuit sa tina un discurs la o manifestatie imensa din Teheran - pe care a anulat-o in ultimul moment, iar cand a vorbit a anuntat eliberarea prizonierilor. Marea Britanie nu si-a cerut scuze si nici nu a recunoscut ca ar fi gresit. Astfel ca se pare ca iranienii au clipit primii, inainte ca incidentul sa degenereze intr-o criza a ostaticilor ca cea din 1979.
Trebuie notat ca cei responsabili de capturarea britanicilor si-au dorit o escaladare a confruntarii, atat pentru a-si imbunatati situatia interna, ca si pentru a lovi ca reactie la sanctiuni. Aceasta sugereaza ca ceea ce a facut administratia Bush - cresterea lenta a presiunii cu ajutorul diplomatiei si crearea unei coalitii internationale - constituie traseul corect.
Copyright: Project Syndicate/The American Interest, 2007