Cu rugaciuni scuipate concomitent cu dintii din gura vecinului de imbulzeala, cu matanii facute la presiunea genunchilor in burta, Biserica Ortodoxa se inchina propriilor huligani.

Primul semn de intrebare asupra religiozitatii asumate in public l-am avut atunci cind, copil fiind, am vazut cum, la o pomana, o mina de babe indesau in plasele din dotare cit mai multe prajituri si sarmale, in timp ce altii se multumeau sa manince merindele impartite in numele mortilor. Ceea ce ar fi trebuit sa fie o masa de pomenire se transformase intr-o sursa primara de hrana. Iar pe masura ce au trecut anii, nu am vazut sa se fi schimbat prea mult acest obicei. Ceea ce ma face sa cred din ce in ce mai mult ca, scufundind religia in ciorba de zi cu zi a vietii celor ce nu mai spera in minuni, avem de-a face cu o adaptare la mediu a unui soi de licheni evlaviosi. Cei care ii cheama la pomeni sint miscati de numarul credinciosilor care vin sa il cinsteasca pe mort, iar ei, lichenii, vin cu burta goala si pleaca satui. Plus niscaiva provizii strategice.

Altfel sta insa treaba atunci cind nu doar citeva persoane se complac in mecanismul bine uns al amagirii de sine si al ipocriziei religioase. Cind este vorba chiar de Biserica Ortodoxa, acolo unde traditia este regula de aur a modernizarii institutionale. Si cum traditia spune ca in anumite zile este bine sa iei agheasma de la biserica, mii de oameni formeaza colonii spontane ce forfotesc brownian in jurul butoaielor cu apa sfintita. Aici se opreste traditia si incepe ipocrizia. Caci agheasma spala singele de pe coate, vindeca vinataile de sub ochi, alina durerea pumnilor primiti in burta. Toate cele prin care trebuie sa treaca un credincios pentru a gusta din licoarea sfinta. Ciufuliti si batuti, doritorii de agheasma se calca in picioare an de an, ca intr-un ritual barbar. Aici se opreste credinta si incepe amagirea de sine, pentru ca degeaba te consideri evlavios atunci cind, in goana dupa cele sfinte, iti stergi talpa bocancului pe spatele altuia. Degeaba preotii invoca faptul ca aceia care umplu pina la refuz bisericile sint minati de o religiozitate unica in lume. In momentul in care trebuie sa primeasca ceva, acesti oameni religiosi se calca in picioare fara nici cel mai mic resentiment. Atit de mare a fost competitia intre niscaiva credinciosi ce au vrut sa fie primii care iau Lumina de la luminarea preotului din biserica unde am asistat la slujba de Inviere, incit berbecii au reusit sa-i stinga acestuia festila si intunericul absolut a pus stapinire pe gloata inmarmurita. Ei sint huliganii bisericilor. Acei microbisti ai credintei ce sint gata sa arunce cu torte pe cimpul de joc si sa stirneasca batai in galerie pentru un tricou aruncat in tribuna, deoarece stiu faptul ca echipei favorite nu ii va fi suspendat in veci terenul. Civilizatia si-a dat de mult duhul in bisericile ortodoxe. Iar Biserica nu pare ca-si doreste o inviere in plus.