Bill Gates, fondatorul gigantului Microsoft, ar putea fi urmatorul turist care ajunge in spatiu, a declarat, miercuri, astronautul rus Fedor Iurtsikin, aflat la bordul Statiei Spatiale Internationale (ISS) alaturi de Charles Simonyi, al cincilea turi
Bill Gates, fondatorul gigantului Microsoft, ar putea fi urmatorul turist care ajunge in spatiu, a declarat, miercuri, astronautul rus Fedor Iurtsikin, aflat la bordul Statiei Spatiale Internationale (ISS) alaturi de Charles Simonyi, al cincilea turist spatial, informeaza AFP. "Charles (Simonyi, n.r.) ne-a spus ca Bill Gates se pregateste sa mearga in spatiu (...)", a declarat Iurtsikin in timpul unei conferinte de presa transmisa de postul rus de televiziune Rossiia. "Altcineva va efectua zborul alaturi de Bill Gates. Aceasta este cea mai mare surpriza a mea din timpul acestui zbor", a adaugat astronautul. Space Adventures, o companie cu sediul in Statele Unite care organizeaza aceste calatorii in spatiu, a declarat ca nu a auzit despre planurile lui Bill Gates. "Space Adventures n-a avut niciun contact cu Bill Gates", a declarat un purtator de cuvant din partea companiei, Natalya Dedovets.
Astronautii au raspuns de pe Statia Spatiala Internationala intrebarilor jurnalistilor. Videoconferinta a fost organizata de Centrul de control al zborurilor spatiale (Tsoup), situat langa Moscova. Naveta ruseasca Soyuz TMA-10, avandu-l la bord pe cel de-al cincilea turist spatial, americanul Charles Simonyi, si doi astronauti rusi, Fedor Iurtsikin si Oleg Kotov, a arimat la Statia Spatiala Internationala (ISS) luni seara.
Ocupantii ISS, americanii Michael Lopez-Alegria si Sunita Williams si colegul lor rus Mihail Tiurin, au pregatit ceai cald si o gustare pentru oaspeti, care au petrecut doua zile pe orbita, pe un vas neincalzit care a fost lansat sambata de la cosmodromul din Baikonur, Kazahstan.
In timpul sejurului sau de 20 de zile, Simonyi va face o serie de experimente medicale pentru Agentia Spatiala Europeana (ESA).
Charles Simonyi, un informatician in varsta de 58 de ani, care a facut avere tot la Microsoft, a cheltuit aproximativ 25 de milioane de dolari pentru a deveni al cincilea turist in spatiu, dupa americanii Dennis Tito (2001) si Greg Olsen (2005), sud-africanul Mark Shuttleworth (2002) si americanca de origine iraniana Anousheh Ansari (2006).


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.