Unde sunt dividendele integrarii?

Oare de ce este mai important sa stim cat de mult au pierdut politicienii decat a determina cat a pierdut Romania?
Caci de pierdut, pierdem constant si vizibil. Practic, chiar daca Basescu incerca sa minimalizeze in Luxemburg situatia de acasa, hahaind exemplar cum ca n-ar fi criza politica, ci doar oarece dispute normale intr-o democratie, niciunul dintre partenerii europeni nu s-a lasat dus cu presul. Nu fiindca n-ar fi vrut sa inchida ochii, ci fiindca semnalele pe care le trimite de catva timp tara noastra nu mai pot fi ignorate. Mai precis, lipsa de semnale reale, in afara seturilor de rapoarte formale care zic, toate si la unison, ca la noi e bine si lucrurile merg ca unse.
Problema este ca, in paralel cu irealitatea romaneasca in care singurul eveniment este supararea Presedintelui pe Premier, Uniunea Europeana isi continua sitemul rapid de articulare a tuturor pietelor comune care urmeaza sa constituie argumentul final de mare putere. Din ecuatia asta, lipsim cu gratie si perseverenta. Un singur exemplu, semnificativ pentru ca se refera la unul dintre sectoarele economiei nationale care, inainte de '89, asigura intre 25-30% din aportul valutar: industria de armament.
Sapamana trecuta, am avut ocazia sa stau de vorba cu cei doi mari patroni ai industriei de armament si, respectiv, ai pietei de achizitii si tehnologie militara din UE: Charles Edelstenne, Presedintele AD (AeroSpace and Defence Industries Association of Europe) si Nick Witney, directorul executiv al Agentiei Europene pentru Aparare. Unul dintre interviuri a aparut deja, celalalt urmeaza sa fie publicat. Am pus o intrebare referitoare la aprecierea lor privind capacitatile industriei noastre militare si a calitatii si competitivitatii produselor. Raspunsul ambilor este stupefiant: stim ce capacitati ridicate ati avut inainte de 1989, mai ales in zona aeronautica, dar acum nu mai stim nimic.
Inadmisibil! Ii intrebam nu despre Madagascar, Sri Lanka sau Ecuador, ci despre o tara membra UE, teoretic egal competitiva pentru sansele de a intra pe marea piata a industriei europene de profil. Si ei nici macar nu stiu ce avem. De ce? 1. n-am semnat protocolul necesar accesului la licitatiile europene; 2. informarea noastra este absolut inexistenta. Si asta in conditiile in care se stie foarte bine ca este posibil ca, luna viitoare, ministrii apararii din UE sa semneze un document politic de prima importanta vizand unificarea pietei industriale si tehnlogice in domeniul armamentelor. Iar companiile europene pot deja sa intre pe cele doua portaluri electronice de licitatii unde exista zeci de oferte pentru sub-contractare, deschise atat firmelor traditionale de productie militara, cat si celor civile. Interesul major fiind, in acest moment, fata de oferta intreprinderilor mici si mijlocii. Teoretic, si ale noastre pot participa. Practic, nu au nici un fel de sansa pentru ca noi n-am semnat inca protocolul specific.
De ce? Raspunsul este la AVAS, caci Ministerul Apararii Nationale nu mai are nici un fel de competenta legala in zona industriei de armament. Dar acesta este doar un raspuns formal. Pe fond, este vorba despre un dezinteres urias in fructificarea oportunitatilor integrarii, de la accesul ridicol de mic la fondurile europene pana, iata, la piata de armamente. Daca nu ne trezim, vom plati foarte scump acest dezinteres. Mai precis, vom ajunge sa inregistram dividende negative ale integrarii. Noi, nu politicienii.

---

Despre autor: