Dramaturg. Intii, o serie cu adjective: „Explozia interzisa", „Stafeta nevazuta", „Curierul invizibil". Apoi, cea cu numerale: „Un fluture pe lampa" si „A cincea Lebada". Cu toate astea, inclus in „Generatia expirata" - „Cotidianul".

Tableta

Dom’le, fiecare ziar are un editorial si un editorialist. M-am considerat indreptatit ca simbata sa fac in cinci minute un rezumat, oarecum metaforic, al situatiei in care noi ne ambalasem dupa asa-zisa noastra eliberare. Am respectat acest lucru timp de 52 de saptamini, cit a durat angajamentul pentru domnul Iliescu, presedintele tarii, care m-a investit. „Un an o sa stau aici, ca sa iau injuraturile care vi se adreseaza, domnule Iliescu!". Dupa un an am plecat. Era o anumita degringolada generala a societatii, in general, si a televiziunii, implicit, televiziune care trebuia sa emane niste principii de viata, de morala, ceea ce nu s-a intimplat. Tabletele mele erau apreciate in toate zonele sociale si chiar si astazi mi se spune: „Ne lipsesc, domnule Everac!". Nu spun ca, datorita blestematelor de tablete, mi s-a intimplat, mult timp dupa plecarea mea din TVR, ca tirguind prin piete, tirgovetii sa-mi dea cartofi, ceapa, morcovi, rosii, pe gratis. „Omul asta a avut dreptate, a suparat!"

De ce Everac cerea injuraturi?

Nu erau mai mult de 10% din media, dar aveau publicistica in mina si se simteau concurati in meserie si contrazisi in optiunile politice. Eu eram acolo pluriorientat, acceptindu-l pe insusi domnul Coposu sa ma injure. Cind am incheiat mandatul la televiziune, dumnealui mi-a propus intrarea in PNT, lucru savuros. Mai mult, de atunci, scriu tablete in continuare si le public. Tirajul se epuizeaza.

Stiati televiziune cu adevarat?

Editorial, nu am fost constrins de nimeni. Tehnica de acolo se invata in doua-trei zile. Iar cunoasterea personalului am rezolvat-o simplu: in biroul meu, am pus pe un perete intreg un afis urias cu oamenii, pe resorturi, pe directii. Deci, aveam o viziune totala a institutiei. Eu, mai mult, faceam vizite dese in zona muncitorilor, a soferilor. Niciodata in 30 de ani nu venise nimeni sa-i intrebe de viata. Acolo aflam adevaratele probleme ale TVR. Pe atunci, singura televiziune de pe piata, TVR, era „pe rosu". Ce am facut? Simplu. Am ridicat pretul la reclama cit am vrut eu, de trei ori l-am ridicat. Am umplut TVR de bani. Apoi, sefii luau banii pe contul lor. Eu am centralizat toate contractele. Iarasi am adus bani. S-a produs revenirea TVR.

Ce mai faceti acum?

Scriu la „Natiunea" domnului Dragan, unde nu ma citeste nici un pisoi, si particip la spectacolele-lectura, de mare succes, tinute in casa domnului Bratianu, supranumit Cartof.

La ce va uitati la televizor?

Ma uit seara la cei care piseaza micile probleme politice. Ca a facut-o, ca n-a dres, ca vrea, ca nu vrea. La Gadea si Cristoiu, neaparat, la Turcescu, neaparat.

Coboriti spre Dan Diaconescu?

De cind a devenit un fel de pubela a macabrului, a tatismului, nu.

Sint bune atitea televiziuni?

In general, se spune, si a devenit o dogma, ca diversitatea tine de libertate si chestia asta e un lucru bun. Lucru asta poate fi adevarat, dar cu niste corective. Faptul de a putea butona e derutant si nu binefacator. Omul se sastiseste de atitea. Si se mai satura si vazind partipriurile televiziunilor. Sint prea multe oferte si mai vedem cum unele isi unduiesc fesele toata ziua buna ziua, mai vad pe unii facind doxologie mare fiindca unul a tras cu mingea in coltul portii, ca unchiul unuia e bolnav, plus ca unuia i s-a nascut o fetita si cu totii intram cu nasul in scutecul ei, plus ca unii ba se despart, ba, nu, toate astea atrag spiritul intr-o zona in care nu mai exista intimitate, introspectie, nimic. E o invazie, scumpe domn. Si eu ma apar cum pot, mai cu scrisul, mai cu o lectura, mai cu o boala, ca si boala este prilej de meditatie la virsta mea.

Ce e viata?

Nu e cea de la televizor. Nu cautarea exceptionalului dat la televizor. Viata, viata reala e ceea ce facem noi din ea.

De ce Paul Everac a fost vazut ca fiind dramaturgul lui Ceausescu?

Ar trebui sa ia piesele mele cineva, vreo 140 de piese, si sa vada ce cuvinte erau in favoarea regimului comunist, ce cuvinte il proslaveau pe Ceausescu. Nimeni nu face asta. Nimeni. Cind a fost Teatrul National innoit, nu piesa mea a fost aleasa, ci a lui Baranga. Stiti ce a spus Popescu Dumnezeu: „E o capodopera, dar atita timp cit sint eu aici, nu se joaca!". Si altele, si altele interzise. Cica am fost oficial. Eu stiu? De unde prejudecata asta nenorocita?

Sinteti expirat!

Da? Uite, cum sint eu expirat. Dupa Revolutie la fel mi s-a spus: „La o parte! Vrem dramaturgie tinara! Oameni noi!". Si in contextul asta TVR a organizat selectie de piese. Se ofereau montarea piesei si bani. Dupa selectie, Necsulea si Prodan, sefii de atunci ai TVR pe sectia teatru si organizatori ai concursului, isi rupeau parul din cap, ca nu-l gaseau pe cistigator. Asa i-am gasit cu doua zile inainte de gala de premiere. M-am dus la ei si i-am intrebat: „Ati dat de cistigator?" „Nu, dom’le! Nu! Nu stim ce sa facem!" „Pai, nu e piesa asta?". Si am scos din buzunar chiar piesa in cauza. Asa eram de expirat, ca am cistigat concursul. Am luat banii, de montat nu m-au montat niciodata. La al doilea concurs am patit la fel. De data asta doua piese erau foarte bune si nu stiau pe care sa o premieze. E inutil sa va spun ca ambele imi apartineau. Atit de expirat eram!