Din motive asupra carora nu mai are rost sa insist acum, noua formula guvernamentala, buna-rea, va fi validata de Parlament. Asadar, vom avea un nou Executiv, PNL-UDMR. Cu o foarte slaba sustinere. Doar 20 si ceva la suta dintre senatori si deputati
Din motive asupra carora nu mai are rost sa insist acum, noua formula guvernamentala, buna-rea, va fi validata de Parlament. Asadar, vom avea un nou Executiv, PNL-UDMR. Cu o foarte slaba sustinere. Doar 20 si ceva la suta dintre senatori si deputati fac parte din cele doua partide. Cu acest prilej, fac o corectura. In editorialul de ieri vorbeam in mod eronat, dintr-o greseala de calcul, de un procent de peste 30 la suta. Pentru a supravietui, noul Guvern se va baza pe Opozitie. Care Opozitie? In nici un caz pe cei mai inversunati dintre adversari, care sunt fostii frati de sange. Respectiv, Partidul Democrat si Partidul Liberal Democrat. In al doilea rand, nu cred ca PRM va sustine un Executiv in componenta caruia a intrat UDMR. Cu alte cuvinte, vom avea un Guvern atarnat de un fir de par si care se va baza, pentru a supravietui, pe voturile a doi adversari: Partidul Social Democrat, care nu face altceva in viitorul interval de timp decat sa se pregateasca pentru a prelua puterea, si Partidul Conservator, care isi face si el fel de fel de calcule politice pentru ca, la viitoarele alegeri, sa-si poata aduce reprezentantii in Parlament. Pana la urma, putem constata ca, asa cum era de asteptat, clasa politica a evitat alegerile anticipate. Acesta este principalul motiv pentru care poate fi validat si mentinut un Guvern ultra-minoritar. Dar ce se va intampla apoi? Incercand sa raspund la aceasta intrebare, le voi prezenta cititorilor o ipoteza mai mult decat tulburatoare. Socanta. Foarte curand, ar fi posibil sa avem un alt Guvern decat Guvernul Tariceanu. Chiar intr-o luna.
Scenariul pe care il prezint in continuare nu a fost asumat, dupa stiinta mea, de catre PSD. Ipoteza e pur teoretica. Pe de alta parte, ea este cutremurator de realista. Si in concordanta cu toate declaratiile oficiale ale acestui partid, lansate de liderii lui, in frunte cu Mircea Geoana. Putem avea o evolutie in cinci timpi. Timpul unu: formarea unui Guvern ultra-minoritar. Timpul doi: validarea acestuia de catre Parlament. Timpul trei: suspendarea presedintelui Traian Basescu. Timpul patru: motiune de cenzura impotriva Guvernului Tariceanu. Timpul cinci: un nou Guvern, cu prim-ministru PSD. Noua formula de Guvern Tariceanu va fi validata ori azi, ori intr-o alta zi a acestei saptamani. Momentul in sine este putin important. Strict tehnic vorbind, dar tinand totusi cont si de declaratiile celor mai importanti actori politici, presedintele Traian Basescu ar urma sa fie suspendat peste doua-trei saptamani. In acest scurt interval de timp, cei mai multi dintre reprezentantii noului cabinet abia vor avea timp sa identifice clantele din propriul birou si sa gaseasca drumul catre toaleta. In timp ce noul Executiv va fi buimac, asaltat neincetat si de fostii aliati - Partidul Democrat, Partidul Liberal Democrat si intaiul democrat al Romaniei, Traian Basescu - PSD, impreuna cu PRM, si poate si cu Partidul Conservator vor constata ca au reusit sa evite pericolul alegerilor anticipate. Un proiect al lui Basescu pe cat de util, dar si imoral in 2005, pe atat de contraproductiv astazi, sub aspectul interesului national. Ca sa nu mai vorbim de chestiunea care ii framanta cu adevarat pe parlamentari, si anume ca alegerile anticipate ar insemna nici mai mult, nici mai putin, decat punerea acestora pe liber. Cum ar vota parlamentarii sentinta lor la moarte?
Dar, dupa validarea Guvernului Tariceanu, pericolul a fost indepartat. Daca nu cumva cu desavarsire anulat. PSD a declarat, in repetate randuri, in mod solemn, ca refuza orice fel de coabitare politica alaturi de PNL si UDMR. Ca nu va intra in nici o combinatie vizand guvernarea, alaturi de aceste partide. Probabil ca aceasta este si cea mai convenabila formula pentru ca, in toamna lui 2008 sau inceputul lui 2009, PSD sa dispuna de suficient capital electoral pentru a putea prelua linistit o guvernare de patru ani. Dar atentie! Nici o secunda macar PSD nu a anulat prin declaratiile sale vreo varianta de a guverna pana atunci. Exista si guvernarea de stanga. Prin eliminarea PNL. Daca Basescu este suspendat, PSD are oricand posibilitatea introducerii unei motiuni de cenzura care, odata castigatoare, sa determine caderea Guvernului Tariceanu. Dupa care presedintele interimar, respectiv Vacaroiu, conform Constitutiei, poate desemna o persoana care sa formeze viitorul Guvern. Iar aceasta poate fi din PSD. Eventual, Mircea Geoana. Inca o data, fac precizarea ca nu dispun de informatii in acest sens. Este doar un scenariu posibil. Si suta la suta constitutional.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.