Razvan Dinca vrea sa faca muzical, iar la TNO are numai interpreti de oper(et)a; in mod "normal", opereta clasica, gen "Vaduva vesela" a lui Lehar ori "Lasati-ma sa cant" a lui Dendrino - ar putea foarte bine sa se joace la Opera (ceea ce se intampla prin alte locuri, nu mai departe la Cluj, de pilda), iar actuala institutie dedicata ei sa se "orienteze" catre teatrul muzical. Momentan, asta e o utopie (ce te faci cu toti artistii angajati la TNO, care canta minunat, dar joaca fara sa aiba nici har, nici habar?), asa ca tot ce putem face e sa privim cu cat mai multa intelegere strutocamila.
Ca la Teatrul de Opereta problema e recunoscuta se vede si din structura catorva momente din recent lansatul "Broadway-Bucuresti": avantajul partiturilor din muzicaluri ca "South Pacific" sau "Show Boat" nu e c-ar fi foarte cunoscute (in Romania, cel putin, nu sunt deloc), ci ca se apropie destul de mult de stilul operetelor.
Inaugurand scena refacuta, dupa incendiu, a Operetei, unde va ramane pana la construirea unui sediu propriu, pe locul actualei Sali Omnia, "Broadway-Bucuresti" e un spectacol-colaj, cuprinzand 14 scene din muzicaluri celebre, regizate de sapte nume ale scenei romanesti (Alexandru Tocilescu, Beatrice Rancea, Radu-Alexandru Nica, Radu Afrim, Razvan Dinca, Ion Caramitru si Cornel Todea), in coregrafia lui Florin Fieroiu, Razvan Mazilu, Mihai Babuska, Beatrice Rancea, Sergiu Anghel si Carmen Cotofana, costumele Doinei Levintza si sub conducerea muzicala a lui Gary Dilworth (SUA). Unele momente sunt celebre: "Maria, Maria" si "I Feel Pretty" ("West Side Story"), "Cell Block Tango" combinat cu "Razzle Dazzle" si "They Both Reached for the Gun", "medley" din "Chicago", "If I Were a Rich Man" din "Scripcarul pe acoperis"; altele, mai putin. (Ca veni vorba, "medley" - "explicatia" insotind unele momente muzicale - reprezinta un colaj din bucati vocale preexistente, cantate impreuna sau intersectandu-se.) Asa cum era de asteptat, diferentele nu de varsta, ci estetice ale regizorilor fac din "Broadway..." un spectacol foarte (excesiv de) eclectic, din care reusite s-au dovedit cele avand drept "protagonisti" artisti invitati: in "Wilkomen" (din "Cabaret", regia Alexandru Tocilescu), unul din putinele momente bine construite dramatic si in genul muzicalului, Razvan Mazilu e suprinzator (canta, danseaza si joaca), provocator, incitant, remarcabila fiind si scena "veselelor asasine" din "Chicago" (regia Beatrice Rancea), cu actrita Oana Rusu si celebra Loredana in prim-plan. In rest, faptul ca textul (si asa in engleza) pierdea teren, in cele mai multe din cazuri, in fata muzicii, fragmentarea excesiva si lipsa de pregatire dramatica a interpretilor si dansatorilor a dat o impresie de improvizatie romaneasca acestei incursiuni in atragatoarea specie a muzicalului.
Se pare ca un accident tehnic (un membru al personalului de scena a cazut, ranindu-se) a facut ca premiera acestui spectacol sa intarzie cu o jumatate de ora (ceea ce, combinat cu o pauza de 25 de minute, m-a facut sa pierd ultimele momente); alte accidente, de sonorizare, au intervenit de-a lungul intregului spectacol, pe de o parte din cauza introducerii unui sistem de amplificare cu totul nou pentru Opereta (pe care tehnicul nu o stapanea foarte bine, motiv pentru care periodic se auzeau in sala indicatiile regizorului de culise, lavalierele se intrerupeau etc.), pe de alta parte din pricina ambitusului vocal diferit al interpretilor (iarasi, problema formatiei muzicale: o voce de opera, pe o sala de 250 de locuri, nu are nevoie de amplificare pe fragmentele cantate). Costurile montarii s-au ridicat la 100.000 de euro, fiind realizata cu sprijinul Centrului Cultural American la Bucuresti.