Intrat de curand in registrul partidelor de pe scena politica romaneasca, Partidul Liberal Democrat isi alege, azi, liderii, in cadrul primului sau Congres. Pe agenda Congresului de constituire a PLD, la care vor participa peste 1200 de delegati ai filialelor teritoriale, mai sunt inscrise adoptarea Statutului si a programului liberal-democrat. De remarcat ca toti liderii vor fi alesi prin vot uninominal, sistem pentru a carui introducere liberal-democratii au pledat inca de la infiintare. De la constituire pana in prezent, PLD a fost condus, ad interim, de Theodor Stolojan si fostul ministru al Agriculturii, Gheorghe Flutur. Printre persoanele ce vor candida la posturile de conducere, se mai numara Valeriu Stoica- presedinte al Consiliului Reprezentantilor Nationali, si Horatiu Buzatu- pe cea de secretar general executiv. Delegatii la Congres ii vor alege si cei opt vicepresedinti ai PLD, care vor raspunde de diverse domenii de activitate. Dupa alegerea conducerii partidului, asa cum au anuntat, de multa vreme, atat Theodor Stolojan cat si Valeriu Stoica, aceasta va actiona pentru infiintarea polului de centru-dreapta, prin atragerea cu prioritate a democratilor, si chiar spre o eventuala refacere a Aliantei, functie de evolutia situatiei politice. De altfel, constituirea structurii de conducere a liberal-democratilor are loc pe fondul mult-asteptatei restructurari a executivului, care ar putea fi anuntata, in acelasi timp, de premierul Calin Popescu Tariceanu, tocmai pentru a contrabalansa, intr-o oarecare masura, importanta infiintarii, ca formatiune politica independenta, a partidului fostilor liberali. Reamintim ca PLD s-a lansat, practic, anul trecut, in octombrie, pe fondul convocarii celui de-al cincisprezecelea Congres al PNL, care ar fi trebuit sa puna fata in fata, intr-o confruntare decisiva, cele doua mari curente din partid, conduse de Theodor Stolojan si, respectiv, de Calin Popescu Tariceanu. Prin retragerea lui Theodor Stolojan din cursa pentru conducerea PNL, si a celorlalti liberali din partidul patronat de actualul premier, Congresul, desfasurat in ianuarie, s-a dovedit, practic, inutil, nemaiavand nici un fel de miza politica si soldandu-se doar cu doua rezultate: revalidarea presedintelui PNL si infiintarea unei structuri de conducere supradimensionate, prin desemnarea unui numar de 21 de vicepresedinti. Reamintim ca, in decembrie, a fost constituit asa-numitul Grup de initiativa pentru lansarea PLD, format din fosti membri ai PNL. Din Grupul condus de actualul lider al partidului, Theodor Stolojan, au mai facut parte Valeriu Stoica, Mona Musca, Cristian Boureanu, Raluca Turcan, Radu F. Alexandru si Mircea Cinteza. Acestia au elaborat o platforma - program, vizand o reforma completa a politicii PNL, printre care modificarea Statutului si trecerea la votul uninominal- apreciata drept o metoda democratica de alegere a conducerii. "Platformistii", incepand cu Theodor Stolojan si Valeriu Stoica, au fost exclusi pe rand din Partidul National Liberal. La sfarsitul anului trecut, PLD a inaintat Tribunalului Bucuresti dosarul de infiintare. Dupa demararea procedurilor de inregistrare, oficializarea partidului a fost contestata de catre liberali, care au revendicat paternitatea titulaturii acestuia. La data de intai martie, PLD a primit, in sfarsit, unda verde din partea Curtii de Apel Bucuresti, prin respingerea definitiva si irevocabila a tuturor contestatiilor. Istoria liberal-democratilor a fost marcata, recent, prin retragerea Monei Musca- una dintre cele mai carismatice personalitati ale PLD, din viata politica, in urma acuzatiilor de colaborare cu fosta Securitate. Intrand oficial in registrul partidelor politice, liberal-democratii, care numara in randurile lor circa 26 de deputati si senatori, adversari declarati ai liberalilor, sustinatori ai presedintelui Traian Basescu si aflati, practic, de aceeasi parte a baricadei cu democratii, au toate sansele sa-si faca auzite opiniile, ba chiar mai mult, sa fie luati in calcul, pe viitor, la o noua restructurare guvernamentala sau, eventual, la urmatoarele alegeri, fie ele anticipate sau la termen. Varianta este cu atat mai plauzibila, cu cat ne raportam la alianta preconizata de multa vreme a PLD cu PD. In prefatarea Congresului, Delegatia Permanenta a PLD s-a intrunit, ieri, la Palatul Parlamentului, pentru a lua in discutie ultimele evolutii politice.

Nume grele inscrise in cursa:
Theodor Stolojan - Presedinte
Gheorghe Flutur - Presedinte executiv
Valeriu Stoica- Presedintele Consiliului Reprezentantilor Nationali
Secretar - general executiv: Horatiu Buzatu
Vicepresedinti:
Cristian Boureanu - Relatii internationale
Raluca Turcan - Imagine si comunicare
Florin Popescu - Resurse umane
Gabriel Sandu - Probleme organizatorice
Cornel Stirbet - Relatii institutionale si probleme juridice
Mihai Tibuleac – Mediul de afaceri
Mircea Cinteza – Relatii cu societatea civila