Ca iubirea poate ucide nu sunt cuvinte aruncate la intamplare. Multi n-au reusit sa treaca peste durerea unei despartiri.

Sunt clipe in viata cand faptul ca iubita/iubitul nu-si mai trece mana prin parul tau poate mistui un suflet delicat. "Nu pot sa mai traiesc fara tine, sunt bolnav fara tine, nu pot sa mai privesc nimic, esti peste tot, esti ca un vin sfintit in sangele meu", am descifrat scrisoarea unui prieten drag, a carui suferinta nici macar nu o intuisem pana atunci. Si-a deschis sufletul catre mine tarziu, cand, mi-a spus el, a descoperit o "bunatate ascunsa privirii celorlalti".
De atunci i-am fost umar de sprijin, iar fiecare zi, o lupta pentru supravietuire. Nu avea decat lacrimi, iar cand reusea sa treaca peste aceste clipe dureroase zambetul lui mi se parea o victorie mai mare decat cea a englezilor la Waterloo. Atat de minunata a fost ziua in care s-a reintalnit cu femeia ce-i provocase rani adanci, sangerande, ca l-a mirat si pe el.
Admiratia mea a depasit orice asteptari cand am realizat ca ranile erau cicatrizate, iar ambitioasa domnisoara fusese ignorata pana la indiferenta, ea, obisnuita ca barbatii sa-i stea covor la picioare, ea, care privea mereu pe langa ea cand mergea doar sa mai aiba un admirator.
Prietenia, faptul ca o inima chinuita fusese ascultata cu rabdare, sprijinita, sfatuita, l-au determinat pe prietenul meu sa-si ia viata in maini, sa se schimbe si sa iubeasca din nou.
Sa iubeasca o femeie pe care a gasit-o unde se astepta mai putin. A pierdut, a murit o perioada, dar s-a ridicat din lutul umilintei si a luat-o de la capat cu si mai multa forta. Nu toti au norocul lui, depun marturie pentru asta alta data.