O coafeza, la o tigara, cu „Romania literara" in mina: s-o rupi din lectura, e pacat. S-o lasi, ti-e teama, ca vine altul si face misto de ea. Schimbari minunate se petrec in lumea parfumata a coafezelor.

Claudia Balaban a fost campioana mondiala
la Grand Prix-ul din Napoli, in 2004. Deci coafezele nu sint o categorie pentru care se produc filme si carti specifice, cum spun unele voci arogante: acesta este mesajul ferm si indignat al coafezelor din centru si de prin cartierele Bucurestiului, iar rugamintea lor catre domnii care uzeaza de acest rautacism este sa nu mai faca misto, mai bine sa se informeze corect si astfel vor vedea ca bascalia lor nici nu se mai bazeaza, adica in aceasta breasla patrund acum fete ambitioase, cu facultate, apte sa faca fata provocarilor progresului si standardelor europene, fiindca se lucreaza cu tehnologii moderne, cu substante complexe, cu clienti tot mai pretentiosi, deci cursurile de calificare dureaza chiar si 9 luni, in loc de 3; dupa absolvire, viata coafezei nu mai este un spectacol incremenit, ea trebuie sa se informeze continuu, face instructaje, seminarii, cursuri de perfectionare in tara si in strainatate, trebuie sa se tina la curent cu trendul in moda, cu noutatile in meserie, deci unele vreau sa spun ca sint si campioane mondiale la coafura. In ultimii cinci ani, coafezele romance au cucerit in lume doua titluri mondiale (Grand Prix), 18 medalii de aur, 8 de argint si 5 de bronz. Lotul national de coafura a fost premiat de trei ori cu Oscar pentru show-ul prezentat si cu o medalie de bronz pentru eleganta. Munca cu capul

„Si, ma rog, de ce ar vrea toata lumea sa citeasca coafezele?", se intreaba retoric si parca putin ofensata tinara care se recomanda Adriana State. Citeste „Romania literara", in pauza, la usa baracii cu firma „Frizerie, Coafura" din Piata Sudului, gard in gard cu o terasa populara, halatul alb o decupeaza diafan din fumul gros de mici. A aflat de la radio ca Liiceanu da in „Romania literara", pe pagina a treia, o replica la atacul mirsav, contra lui, din „Ziua", si a cumparat revista fiindca il admira pe Liiceanu, e un tip simpatic, are doxa si un umor asa, mai rafinat, distinctie... Si Plesu la fel. Sint filosofi accesibili... Nici Patapievici nu e impenetrabil daca treci de faza cu neologismele lui... Bine, el nu e asa de simpatic, are fata aia de copil imbatrinit peste noapte.

In fine, Adriana State mai zice ca sa stea cuminti rautaciosii: coafezele nu-s mai proaste decit vinzatoarele de piine, de-o pilda, sau decit fotbalistii, deci ce-i cu discriminarea asta? Auzi pe cine discrimineaza: tocmai pe unele care lucreaza cel mai mult si in mod deosebit cu capul. „Sa nu-si faca fetele singe rau, ca mereu vor exista niste frustrati care vor gasi pe cite unii care sa para mai destepti", sfatuieste, la ultimul fum, fanul lui Liiceanu din Berceni.

Marile sperante

Gina Milea (23 de ani) e una dintre marile sperante ale coafurii romanesti. N-are timp sa-si traga sufletul, de treaba, nici sa-si faca singe rau din cauza bancurilor cu coafeze. Pentru ea, incepatoare, e un privilegiu sa lucreze cot la cot, in acelasi salon, cu o campioana mondiala, iar pe tura aialalta mai e o campioana mondiala, diplomele lor aurite stau deasupra rafturilor cu trofee nationale si internationale cucerite de fetele de la coafura din Drumul Taberei, chiar linga fostul cinema Favorit, acum abandonat si plin de gunoi.

Gina, mica, rotunjoara si bruneta, taca-taca din forfecuta, puf-puf cu parfumuri si balsamuri, ciripeste intruna, asa o tine opt ore pe zi, ca peretele cu medalii si cupe atrage musterii in lant, pe urma la facultate la „Spiru Haret", pe urma obligatii domestice, cind sa mai citeasca? Zice ca anul trecut a citit doua carti, una „Arsa de vie" si una „Maritata cu forta", autorii i-a uitat - „Lasa, ca nici colegii mei de la facultate nu se omoara, ei se fac contabili si manageri, cine-i intreaba de Patapievici? Ia sa mai lasam fitele astea, nene". Are abonament la „Nouvelle Estetique" si o citeste regulat, ca-i pe specialitatea ei. Tocmai s-a intors din Barcelona de la un seminar de coafura, vrea sa se perfectioneze in arta coafurii, sa termine facultatea si sa-si deschida un salon modern, cum scrie la management, sa nu mai lucreze pentru cinci milioane pe luna, daca asta se poate numi salariu.

Dictatura-n coafura

O campioana mondiala precum Claudia Balaban cistiga ceva mai mult, dar nu cine stie ce, fapt obisnuit in Romania, unde valoarea nu este apreciata in general, nu doar in domeniul frizurii. O recomanda o cariera fulminanta inceputa la 17 ani, dupa trei ani de studii (coafura, manichiura, pedichiura); acum, la 27 de ani, are toate titlurile, de la fruntas in colectiv pina la cel de campioana europeana si mondiala - „Ceva greu de obtinut, insemnind luni de pregatire pentru fiecare concurs, unde s-a prezentat cu lucrari de inalta calificare", spune instructorul Doina Toiu; aveam si noi cu ce ne mindri, dar n-a asteptat-o nimeni la aeroport si nici pe celelalte coafeze de talie internationala, fiindca de ani buni romancele au instituit pur si simplu un fel de dictatura in coafura mondiala, iau toate premiile importante, apar in reviste straine, iar acasa o iau in freza, se spun bancuri proaste despre ele si sint platite cu dispret, nu-i cine stie ce diferenta la salariul intre o campioana mondiala si o frizerita de navetisti sau o samponeza care numai tunde, respectiv spala si usuca. Arta n-are valoare. Claudia a facut liceul la seral, de facultate n-o mai intereseaza. La ce bun alte diplome?

Coafura e o permanenta

Intr-o zi, printre coafezele de la Favorit a aparut o carte. A adus-o Nicoleta Erimia, studenta si ea la o facultate. „Era o carte cam asa..." povesteste contabila Lili Onofrei, entuziasmata inca de acea intimplare minunata. „Pai, nu-mi amintesc cum se chema... Intii a luat-o sefa, doamna Doinita, si a citit-o. Pe urma a trecut din mina in mina pe la fete, au citit-o si ele. Fetelor, cum se chema cartea?" - striga contabila de la biroul ei, unde bate comenzile la casa de marcat. Fetele poate stiu titlul, dar au treaba: invelesc in staniol un cap de fata. Apare mezina, Emilia Stoica, delicata si timida ca un zuluf fara fixativ, murmura: „Memoriile unei gheise". „Exact, sare si contabila, frenetic, da, asta e, s-a citit! s-a citit!"

Emilia, salvatoarea onoarei, a luat-o de timpuriu cu coafura. Are 22 de ani, doi ani de vechime in arta coafurii - toate fetele insista sa o numeasca arta - si este studenta in anul doi la Universitatea Romano-Americana, la turism, la ea sa vina circotasii sa o intrebe bilingv, engleza-spaniola, ce a citit. Numai ea, dintre toate, nu spune ca face coafura din pasiune. N-a intrat fata la facultate din prima, a facut un an de cursuri la SCM IGIENA si acum trebuie sa munceasca cinci ani sau sa dea inapoi 5.000 de euro. Cind termina facultatea, adio sampoane, fixative, bigudiuri, cucoane cu pretentii enervante! Pina atunci, fura meserie de la maestre - „In caz ca mare brinza nu fac cu diploma de facultate, coafura e o varianta. Se intimpla atitea, e dictatura sau democratie, guvernele vin si pleaca, nu conteaza, lumea la cap se face si se va face, e ceva sigur". Exista si certitudini in aerul cu mii de parfumuri, acolo unde se fac opere de arta care mor la primul laut.

Coafeza pina la moarte
Asta nu e o tara in care artistii coafori sa-si poata implini vocatia, dar parca numai ei? O coafeza de geniu nu va avea o recunoastere mai mare decit a unui geniu matematic, nicidecum a unui geniu din fotbal, intr-o tara cu un consum redus de sapun pe cap de locuitor; de aceasta fatalitate mioritica si-a dat seama la timp Alexandrina Ion (foto) si, cu o dureroasa stringere de inima, a renuntat la cariera de coafeza, titluri, faima internationala etc. si s-a dedicat studiului limbilor straine la universitate.

Incepuse frumos, putea sa viseze laurii... La 20 de ani absolvise deja cursul de trei luni organizat de Patronatul National Roman, studii oarecum inutile - „Acolo nu m-au invatat nimic ce nu stiam dinainte"-, dar avea o diploma de calificare si lucra intr-un coafor, acesta fusese visul ei de mica, de la 3 ani facea coafura, foarte precoce, din pasiune, firesc, cum cinta pasarea. Dar, vai, idealurile ei artistice nu se puteau implini la un patron fara simt estetic si care evalua talentul in functie de materialele consumate - astea se scadeau din salariu si cu cit erai mai talentata, cu atit cistigai mai putin, genialii trebuind chiar sa mai aduca bani de-acasa.

Alexandrina a demisionat dupa o luna, deziluzionata mai ales de clientii care nu ii intelegeau ideile revolutionare, si s-a intors la studiul temeinic al limbii engleze, pentru care parintii ii platisera meditatii opt ani. Dar nu si-a tradat vocatia. A ucenicit pe linga o ruda cu 30 de ani de experienta si si-a desavirsit tehnica. Are acasa toate acele maruntisuri necesare unei coafeze si din ce in ce mai multe prietene - nu cliente - in parul carora isi transpune viziunile artistice. Fara citeva ore de pase magice cu pieptenii prin parul cuiva, viata ei nu ar avea, la 23 de ani, nici un farmec. Poate va deveni un traducator insemnat, foarte bine, dar va fi totodata si coafeza, in orice conditii.