Grupul german Metro, cel mai mare retailer european, intentioneaza sa infiinteze o retea de 20 de magazine in Indonezia, in urma unei investitii in valoare de 500 de milioane de euro. Magazinele vor fi localizate in Insulele Sumatra, Java si Bali, potrivit lui Wolfgang Piecha, adjunctul ambasadorului Germaniei in Indonezia. "Pe langa Metro, un alt investitor, din Hamburg, intentioneaza sa construiasca in Indonezia un terminal pentru stocarea de produse chimice", a declarat Piecha dupa o reuniune a Camerelor de Comert din Indonezia si Germania.
Metro, al treilea mare grup de retail la nivel mondial, urmareste, pentru acest an, o crestere a vanzarilor de 8-9%, pe baza achizitiilor realizate si a dezvoltarii unitatilor de vanzari.