Fanteziile lui Tolkien fie ne-au fascinat intr-o maniera personala, fie am zambit indulgent atunci cand trolii, orcii sau alte fiinte nepamantene se inclestau cu eroii fratiei inelului. Zambeam oarecum intelegatori, atunci cand vedeam un remake al l
Fanteziile lui Tolkien fie ne-au fascinat intr-o maniera personala, fie am zambit indulgent atunci cand trolii, orcii sau alte fiinte nepamantene se inclestau cu eroii fratiei inelului. Zambeam oarecum intelegatori, atunci cand vedeam un remake al luptei intre David si Goliat, un trol de 7 metri inaltime purtand in mana o sulita apocaliptica nu reusea sa strapunga pieptul lui Frodo Baggins pentru ca acesta, sub camasa simpla de hobbit, purta o vesta din mythril, "usoara ca pana pasarii Phoenix dar rezistenta ca pielea de dragon". Insa fictiunea este acum depasita de catre specialistii din cadrul Laboratoarelor de cercetare ale armatei Statelor Unite, mai mult, i se da noi dimensiuni. La centrul de testari din Aberdeen, S.U.A., acestia au pus la punct veste si armuri profesionale destinate fortelor armate si celorlalte unitati aflate in prima linie de combatere a infractionalitatii. Pana aici, nimic iesit din comun dar materialele si tehnologiile folosite nu te fac doar sa zambesti, ci chiar te lasa fara cuvinte. Vestele si armurile lichide sunt noile cuvinte de ordine in protectia soldatilor prezentului. Fluidul fractionar rigidizant (FFR) este o suspensie de particule de siliciu in glicol polietilenic. Bineinteles ca reteta mai contine si alte asa zise "arome" care sunt tinute sub cheie de specialistii armatei. Respectivul fluid este impregnat in materialul deja devenitei banale veste din fibra de kevlar. La o prima atingere, vesta si fluidul continut sunt moi si usor deformabile. Dar la impact, fluidul devine rigid, impiedicand strapungerea materialului si conferind protectie persoanei care poarta respectivul echipament. FFR, avand ca sinonim pentru creatorii sai sintagma "fluid dilatant", are o comportare am putea spune aberanta, non-newtoniana in ceea ce priveste reactia la fortele care i se aplica. Astfel, o bataie prieteneasca pe umar va fi resimtita ca atare dar un glont sau srapnelele de la o grenada cu fragmentatie vor fi oprite cu usurinta, oferind personalului combatant o incredere mai mare si concentrare sporita pe campul de lupta, oricare ar fi acesta. Specialistii au mers mai departe in dezvoltarea conceptului de FFR, admitand ca au folosit ca exemplu comportamentul relativ asemanator al domesticului amidon, de aceasta data suspensia de particule de siliciu a fost inlocuita cu nanoparticule de fier aflate intr-o baie densa de ulei (vezi foto). La fel ca si in celalalt caz, fluidul are un comportament pe care ni-l putem reaminti din primele lectii de fizica. Dar este suficient sa aplicam un camp magnetic pentru ca particulele de metal sa se alinieze, lichidul sa devina rigid, iar gradul de rigiditate sa poata sa fie controlat in functie de intensitatea campului magnetic. Conform declaratiilor lui Norman Wagner, care impreuna cu Eric Wetzel au fost promotorii FFR, aplicatiile sunt multiple, dat fiind comportamentul acestor echipamente, fibrele de Kevlar tratate cu astfel de fluide avand nu numai o rezistenta sporita la impact dar tratamentul ducand la o coeziune a fibrelor de material, practic imposibil de distrus. "Vom incepe prin a folosi acest gen de materiale pentru protectia bratelor si picioarelor, zone care in prezent sunt vulnerabile balistic. O simpla patura din kevlar tratata cu aceste materiale amplasata peste dispozitivele explozive in vederea transportarii si dezamorsarii ar putea fi o noua aplicatie iar nu in ultimul rand protectia la impact a gleznelor infanteristilor."
Despre autor: