Guvernul italian condus de Romano Prodi a primit acordul Senatului pentru mentinerea trupelor din Afganistan. Decizia de continuare a finantarii trupelor aflate in misiune peste hotare, cu un miliard de euro, a fost aprobata cu 180 de voturi pentru,
Guvernul italian condus de Romano Prodi a primit acordul Senatului pentru mentinerea trupelor din Afganistan. Decizia de continuare a finantarii trupelor aflate in misiune peste hotare, cu un miliard de euro, a fost aprobata cu 180 de voturi pentru, doua voturi impotriva si 132 de abtineri, contabilizate insa ca voturi contra. Votul a reprezentat un test pentru coalitia de centru stinga aflata la guvernare, care are o majoritate de numai un senator si a carei strategie de politica externa a fost respinsa de Senat cu o luna in urma. Premierul Prodi a primit de aceasta data sprijinul Uniunii Crestin Democrate, de opozitie. Liderul opozitiei de dreapta, Silvio Berlusconi, a cerut demisia premierului, deoarece acesta s-a bazat pe votul a patru senatori pe viata, care, pina in acest an, aveau mai mult un rol ceremonial decit unul decizional. Totodata, guvernul Prodi a fost criticat de statele occidentale pentru punerea in libertate a cinci talibani, in schimbul eliberarii jurnalistului Daniele Mastrogiacomo, masura vazuta drept un precedent periculos.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.