Exista oameni linga care ma simt onorat ca le sint contemporan. Dar exista si oameni fata de care simt o imensa rusine ca traim in acelasi timp. Ion Iliescu face parte din a doua categorie.

Ion Iliescu poate fi inteles. Buna utilizare a personajului care raspunde la acest nume presupune ca acesta sa fie inteles pina la capat. Cariera sa publica e subsumata - sa nu ne indoim nici o clipa de asta, indiferent cit de greu l-am digera pe fostul presedinte al Romaniei - unei viziuni. Iliescu e autorul unei viziuni politice vag mistice, profund mistificatoare. E efectul direct al anilor de educatie comunista - nici mai mult, nici mai putin. Daca acceptam asta - si, din punctul meu de vedere, trebuie sa o facem daca vrem sa nu ratam acest personaj -, atunci tot ce a facut Ion Iliescu e logic. Destinul sau public se supune unei logici infecte, dar perfect coerente.

Absenta unei fibre morale, duplicitatea si apetitul neobosit pentru minciuna sint evidente fara nici un fel de umbra atunci cind aparatcikul crescut la Moscova este pus in fata unor adevaruri zdrobitoare. Marti, la intrunirea penibilului Institut al Revolutiei Romane, am avut inca o data prilejul sa constatam cum functioneaza un model de comportament profund iliescian. Pentru cine nu stie: in urma cu doua zile, Ion Iliescu a avut cea mai isterica dintre iesirile sale, fara exceptie, isterice in legatura cu Raportul Comisiei Tismaneanu. Direct spus, a fost in mare forma; a formulat multe enormitati, in bine cunoscutul stil pe care admiratorii il numesc „intelept" si care, in fond, e dobindit si forjat la scolile inalte ale prostiei. Ca sa nu fiu acuzat ca vorbesc aiurea, iata, in rezumat, ce a scos gindirea „revolutionara" a tovarasului Ion Iliescu. Unu: Raportul contine „aberatii", „monstruozitati", „mirsavii" si e „lipsit de atentie si respect" pentru Revolutie. Doi, citat: „Cine sint acesti oameni, ce au facut in timpul Revolutiei, ce riscuri si-au asumat ei, cind altii se jertfeau si isi riscau viata? Vin acum si fac pe speculantii, pe judecatorii. Este revoltator", spune Iliescu despre autorii Raportului. Trei: e la fel de revoltator ca Raportul elogiaza Proclamatia de la Timisoara si Piata Universitatii. Patru: „scribalaii" care au facut Raportul critica alegerile din mai 1990 si, de asemenea, modul in care puterea de atunci a rezolvat, cu metode securiste, evenimentele de la Tg.-Mures din 1990. Mai sint si alte formule, din acelasi repertoriu. De fapt, luarile de pozitie ale lui Ion Iliescu in chestiunea istoriei noastre recente - in care a avut un rol foarte important - pot fi reduse la o singura formula: fuga de adevar. Probabil insa ca pentru Ion Iliescu si pentru cei care ii impartasesc perspectiva mistificatoare e cam tirziu; adevarul nu mai poate fi oprit.

E important de repetat si in acest context: Romania detine un patrimoniu impresionant de ticalosie si de ticalosi. Ion Iliescu este unul dintre personajele care au contribuit din plin la acesta.