Opinii in contrasensUn handicapat al literaturii

Ciudata fiinta mai e si Horia Roman Patapievici asta! A inceput ca sluga a lui Andrei Plesu si a ajuns, tot prin usi deschise de acesta, la directoratul Institului Culural Roman, dupa ce l-au lucrat amandoi, ca la carte, pe Augustin Buzura. Sunt semne ca nazuiau mai demult la aceasta rocada si au pandit un moment propice, pana cand parul a ajuns sa le treaca prin basca. Intre timp, ca si alti membri marcanti ai asa-zisei societati civile, si Horia Roman Patapievici s-a chitit pe indeletnicirea de a face bani. Din fisa prin care si-a declarat averea, retinem ca detine cateva mii de terenuri intra si extravilane, basca de niste apartamente de lux. Ori toate acestea nu puteau sa-i vina de la o matuse Tamara si nici din pomeni ale unor oameni cu inima franta dupa literatura lui.Baiatul a stiut cum sa-si aranjeze colaborarile cu diferite institutii de stat, fixandu-le tarifele maxime pentru tot ce-i scapa din gura sau din condei. Televiziunea fiind preferata, deoarece gasca din care face si el parte si-a asigurat de cativa ani buni accesul nelimitat la programul cultural al institutiei de pe Calea Dorobanti. Iar mai recent, la conducerea televiziunii a aparut un director solidar cu intelectualitatea cu staif, care nu se uita in punga atunci cand e sa imparta bani in dreapta si in stanga. Falimentul financiar al televiziunii de la colaboratori asemeni lui Horia Roman Patapievici se trage, aici nu mai incape vreun dubiu. Si nici editura Humanitas, patronata de prietenul sau Gabriel Liiceanu, dupa ce l-a miluit cu cateva sute de mii de lei, nu o duce prea bine in ceea ce priveste finantele, de unde si datoriile ei excesive, la vedere de-acum, fiind divulgate in cele mai mici detalii de site-ul Ministerului de Finante.
Faptul ca patronii programului cultural al televiziunii vin din gasca din care face parte si Patapievici l-am simtit pe propria mea piele. Cu prilejul discutiilor referitoare la colaborarea lui Andrei Plesu cu un ofiter de Securitate interesat de meditatia transcedentala, am fost convocat pe Calea Dorobanti, ca sa-mi expun parerea. Si mi-am expus-o, opiniile mele fiind filmate. Ei bine, filmul acela de cateva minute, dupa un an si ceva, inca nu a fost difuzat si nici nu va fi difuzat vreodata. Sunt sigur ca a trecut prin cenzura gastii la care m-am referit mai sus.
Si aparitiile lui la televiziune sunt de tot hazul. Cand isi propteste una din tample intr-o mana intepenita pe subiectul discursului, studiat, hilar si in consens cu modele ilustre din care a retinut numai morga, iti vine sa te prapadesti de placere. In aceste momente, Horia Roman Patapievici se dovedeste a fi in intregime o facatura, incat n-am avea nimic de facut altceva decat sa aruncam in micul ecran cu rosii rascoapte, cu gogosari si cu cotoare de mar. Ne opreste doar faptul ca televizoarele sunt totusi scumpe si nu se face sa le ranesti printr-un exces temperamental.
Cat depre literatura slugii lui Plesu se poate spune orice, indoielnic fiind numai faptul ca ar fi comestibila. Baiatul nu prea are despre ce sa scrie si ce sa ne spuna si a ajuns sa scurme in propriul lui cap, scotand la lumina tot felul de neghiobii. Cu poporul roman si-a incheiat socotelile, socotindu-l inept, de-a dreptul lovit de o incurabila stare de tampenie si numai bun de dus la spanzuratoare, cu alaiul cuvenit dupa el. Altceva nu a reusit sa-i incapa in cap. Are norocul ca poporul roman este prea tolerant si nimeni nu i-a carpit pana astazi vreo doua sau trei perechi de palme. Le-ar merita pe deplin. Ce ramane din aceasta literatura nu e greu de ghicit. Ramane masca de ceara a unei fudulii maladive, mostenita din avatarurile familiei sale, al carei trecut destul de suspect, si procomunist, si antiromanesc, se straduieste sa-l tot mistifice, fara sa-l creada nimeni, intr-o frenezie de nedescris si de necuprins.
Si daca tot nu ramane nimic din manopera sa, Horia Roman Patapievici s-a decis sa recurga la functii, aplauze ale unor indivizi recrutati dintre aplaudacii lui Plesu si onorurile aferente aplauzelor. Azi asa, miine tot asa, pana cand daca il ciocanesti in cap cu degetul indoit, simti ca suna a gol, a pleava si lichelism. Tehnica a receptat-o tot de la asa-zisa societate civila din care e parte si care e vaduvita de opera, fara a avea nici macar un simulacru de opera care sa stea pe picioarele ei, dar avanseaza pretentii exuberante in fata oricui si in orice imprejurari.
Din fericire, vremea in care asemenea pacalici mai puteau sa duca de nas adevarata societate civila, adica opinia publica, a inceput sa se duca pe apele sambetei. Nu poti merge cu ulciorul la apa pana la infinit. Mai devreme sau mai tarziu, fie se crapa ulciorul, fie ti se interzice accesul la izvoarele apei adevarate si trebuie sa te multumesti cu apa de ploaie, salcie si infestata de gunoaie adunate de peste tot si de nicaieri. E si acesta un destin al celor de teapa lui Horia Roman Patapievici si sunt semne din ce in ce mai clare ca destinul lor a inceput sa se implineasca, scotandu-i, rand pe rand, din circuitele publice. Aceasta e si ratiunea datorita careia Horia Roman Patapievici a inceput sa-l elogieze tot mai apasat de Traian Basescu. Mentinerea lui in functie, la un eventual cutremur, depinde evident de Presedintie. La ce a ajuns Institutul Cultural Roman sub conducerea lui, ne vom referi altadata.

---

Despre autor: