Era in martie 2003, in timpul primei interventii armate americane in Irak. Mai putin rezervata decat cea de pe alte meleaguri, populatia din SUA manifesta zgomotos in favoarea razboiului abia declansat si revista condusa atunci de Timotei Ursu, Lumea noua de peste Ocean, anunta si data si locul „marii demonstratii in sprijinul armatelor americane si aliate si a actiunii militare impotriva dictaturii din Irak": 5 aprilie 2003, orele 1.00 p.m., la New York. Anuntul era emis in numele comitetului de organizare. Or, au trecut de atunci patru ani si ceva si lucrurile, intre timp, s-au schimbat radical. Semn ca istoria nu este imuabila.
Astazi, America manifesteaza impotriva razboiului cu aceeasi frenezie cu care manifesta in favoarea lui. Si lumea intreaga s-a ridicat impotriva politicii presedintelui George Bush junior, care a declansat aceasta aventura in care soldatii americani si aliati mor cu miile. Unele guverne isi retrag combatantii din front si au mari dificultati acasa, atunci cand insista sa-i mentina in foc. De ce s-a schimbat opinia lumii, in general, nu este greu de aflat. Presedintelui Busch nu-i ajunge dezastrul armatelor sale din Irak, si se arata a fi dispus sa deschida si alte fronturi de lupta. Ceea ce depaseste puterea de intelegere a multimilor. Si chiar si puterea de intelegere a romanilor, ale caror trupe sunt implicate, si ele, in luptele din jurul Bagdadului.
In 2003 se vorbea cu un vadit entuziasm ca populatia Irakului va primi cu ovatii eliberarea tarii de sub dictatura lui Saddam Hussein si astazi vedem cum populatia in speta primeste aceasta interventie armata pe teritoriul ei. Intregul Irak este intr-o continua razmerita impotriva invadatorilor. Si trebuie sa remarcam ca in conjunctura din 2003, in revista in limba romana de la New York, o singura voce se arata ponderata si neincrezatoare intr-un eventual succes: cea a lui Octavian Paler. In articolul intitulat „O greseala" acesta scria: „din pacate, America a preferat sa se lanseze intr-o aventura cu urmari imprevizibile, in care dreptul fortei se substituie fortei dreptului." Aceeasi poveste de azi.
Au existat si in Romania voci de protest impotriva unui razboi care nu ne intereseaza, dar si o tentativa de a ne desprinde din ostilitati, insa liberalii s-au implicat in ea cu o lipsa de abilitate supefianta. Primul ministru a
orientat-o nu in temeiul unui principiu, ci dinadins si exclusiv impotriva presedintelui Traian Basescu si asta i-a compromis rezultatele. Hodoronc-tronc, ambasadele romanesti din strainatate au fost anuntate despre retragerea trupelor romanesti din Irak, pe barba si raspunderea ministrului Apararii, Teodor Atanasiu, care nu s-a mai consultat si cu alte autoritati ale statului. Si ce a iesit, se stie. A urmat o reactie dura din partea Presedintiei, in urma careia ministrul Apararii a fost nevoit sa renunte la functie. In favoarea unui ministru democrat, fireste. Astazi, liberalii revin asupra gestului lor, insa cu mai mult tact si cu explicatiile de rigoare. Ceea ce se arata a fi altceva, ceva acceptabil pentru toti cei ce au in atentie evenimentele in discutie.
Ce nu ne place in aceste imprejurari este atitudinea asa-zisei societati civile, care pe de o parte il adora pe presedintele Traian Basescu, iar pe de alta parte se manifesta impotriva razboiului. Pana la urma va trebui sa aleaga, pentru ca nu poti sta cu fundul in doua luntri. Se pare insa ca iubirea de bani si de avantaje pe care o poate satisface presedintele tarii, este mult mai puternica decat misiunile pe care si le propune aceasta gasca de falsi umanisti. Dar trecem si peste asta, fiecare ramane cu aia masii, pentru ca nu vom putea obliga o asemenea gasca sa se comporte in rand cu lumea si buna credinta a fiecaruia dintre noi va fi judecata de altii. Daca nu va fi judecata, paguba si consecintele nu vor fi ale noastre.
De altfel, cu totul altele sunt grijile ce ne apasa. Fideli politicii lor imperiale, rusii nu vor sa recunoasca nulitatea Pactului Molotov-Ribbentrop, si asta numai in cazul nostru, fapt care ne impiedeca sa recuperam Basarabia si Bucovina de Nord. Cunosc un ziarist care scrie articole dure, si alte articole, cu subiect neutru, pe teme diverse, dar nu le semneaza, ca sa nu atraga fulgere asupra capului sau, vrand sa lase impresia ca a iesit din presa. Chestiune care reprezinta pentru un ziarist un veritabil supliciu. El nu face parte din societatea civila, care nu-l recunoaste, pentru ca nu e parte din gasca care i-a acaparat idealurile.