Asasinarea lui Ion Mihalache
Intai de toate, o precizare privind autorii cartii lansate la Ramnicu Sarat, in ziua de 10 februarie 2007, culmea, in absenta acestora: daca Ion Diaconescu era bolnav, si-i cunoscut de toata lumea, Cicerone Ionitoiu n-a putut veni de la Paris. El a fost si este un "taranist-manist" convins, cunoscandu-i, inca din tinerete, pe fruntasii PNT, acum facand parte dintre cei care sprijina eforturile de coagulare a PNTCD, fiind unul dintre prietenii lui Ion Diaconescu. Din O istorie a exilului romanesc, de Vasile C. Dumitrescu, Editura Victor Frunza, 1997, aflam ca Cicerone Ionitoiu (nascut in 8 mai 1924, la Craiova) a facut parte din conducerea organizatiei tineretului PNT. Urmarit, dupa ce a fost printre martorii inscenarii de la Tamadau (14 iulie 1947), se refugiaza in munti, impreuna cu o seama de rezistenti. Arestat, sufera prima condamnare. Profesor, cu un nume schimbat. Din nou arestat si condamnat. Muncitor. Apoi, din nou condamnat. Este eliberat abia in 1964. In 1979, reuseste sa ajunga in Franta, la interventia personala a presedintelui Giscar d'Estaing. Activitate militanta si publicistica de amploare.
Scriind despre iadul comunist din inchisoarea Ramnicu Sarat, dupa cercetari minutioase si marturii fara echivoc, ofera cititorului pagini zguduitoare privind principalii detinuti ajunsi aici, mai ales dupa inchiderea puscariei de la Sighetu Marmatiei, unde-si gasise moartea Iuliu Maniu (5 februarie 1953).
Viata fara de viata a majoritatii celor ajunsi aici a culminat cu moartea lui Ion Mihalache, ctitor de tara si martir pentru libertate. A fost unul dintre ostasii care, in primul razboi mondial, a rezistat si a invins in luptele din "triunghiul mortii" (Marasti-Marasesti-Oituz), ajungand sa imbrace Pelerina Ordinului Mihai Viteazul. Toata viata si-a inchinat-o propasirii taranimii si, dupa ce si-a impletit destinul cu cel al lui Iuliu Maniu, creand PNT-ul, a devenit unul dintre fruntasii vietii politice romanesti interbelice, ca deputat in toate legislaturile regatului Romania Mare, luptandu-se pentru perpetuarea si impunerea unei democratii, ca singura garantie a unitatii si durabilitatii Statului Roman. Dupa declansarea razboiului pentru eliberarea Basarabiei si Bucovinei de Nord, de sub ocupatia sovietica, alaturi de Maniu, el a incercat sa-l influenteze pe Maresalul Antonescu sa nu treaca cu trupele peste Nistru. Dupa esecul acestor demersuri, Mihalache si Maniu s-au aflat in tabara (regala) a celor hotarati sa termine razboiul, printr-o actiune menita sa duca la un armistitiu cu URSS.
Cum politica ruseasca urmarea subjugarea unor tari est-europene si anihilarea partidelor politice nationale si traditionale, toate aceste merite au fost transformate in acuzatii, drept care Ion Mihalache a fost arestat si condamnat la munca silnica pe viata (MSV) in aprilie 1947. Alaturi de alti vietasi, a trecut prin anchetele dure ale lui Nicolski, apoi prin inchisorile de la Galati si Sighet; a ajuns, in toamna lui 1955, la Ramnicu Sarat, puscaria ultimului drum, cum i se spunea, acolo el devenind doar un numar - 51. Era deja bolnav, dar asta nu l-a impiedicat pe comandantul Visinescu sa-i aplice regimul de exterminare, chit ca avea maladia hipertonica si artero-scleroza, avand dreptul la spitalizare sau numai la statul in pat, cu regim alimentar norma 27 si o patura in plus, timp de 75 de zile. Referatul medicilor n-a fost respectat de Visinescu; mai mult, bolnavul a fost pedepsit cu doua zile de izolare (19 noiembrie 1957), pentru ca "nu a respectat ordinul privitor la pat, fiind gasit invelit cu patura"... Cu toate interventiile medicului (asa-zisul medic al inchisorii), regimul de exterminare a continuat, tot mai radical, pana la moartea survenita in ziua de 5 februarie 1963.
Si iata-i cumplitul sfarsit. Cu un timp inainte de a muri, arestatul a strigat, sa-l auda toata lumea: "Aici e Mihalache. A fost nenorocitul de patriarh Justinian Marina la mine, sa ma convinga sa ma desolidarizez de Maniu. L-am dat afara!" A urmat deschiderea usii, tabararea gardienilor asupra lui si crunta bataie, dupa care urma aruncarea unor galeti cu apa pe el, in prezenta comandantului Visinescu, omul care a contribuit personal la exterminarea lui. Nemaiputand suporta torturile si simtindu-si sfarsitul aproape, el a strigat, din nou "Fratilor, aici este Ion Mihalache. Ma omoara!" Aceasta creatura umana, numita A. Visinescu, inainte de a-l arunca in groapa, i-a infipt si baioneta in inima, sa fie sigur ca l-a omorat si nu mai are cine-l trage la raspundere!
"Sunt singurul supravietuitor" - Ion Diaconescu
Cumplita celula "Scriind aceste randuri, simt din plin povara responsabilitatii ce imi revine deoarece, dupa stiinta mea, sunt singurul supravietuitor, acum inca in viata, care poate sa depuna marturie despre ce a insemnat acest iad de la Ramnicu Sarat. Desigur, gandul de a face din fostul penitenciar de aici un memorial (s.n.), care sa reprezinte inca un act de acuzare pentru tot ce a insemnat regimul comunist in aceasta tara, ne-a framantat pe toti cei care l-am suferit si care mai eram in viata dupa schimbarile intervenite in decembrie 1989. Prinsi in valtoarea luptelor politice, abia in vara anului 1993 am gasit un scurt ragaz si, impreuna cu Corneliu Coposu, am facut o vizita la fosta puscarie, sa vedem cum s-ar putea realiza in mod practic acest memorial.
...Din cauza conditiilor in care am trait, cu aceasta izolare fantastica (s.n.), este foarte greu sa reconstitui o istorie a faptelor petrecute aici in acei ani. Istoria este un produs al acestei convietuiri a fiintelor umane, convietuire care aici, la Ramnicu Sarat, a fost interzisa cu desavarsire, fiecare dintre noi traind de unul singur in acesti ani, cu visele si amintirile sale... Voi incerca sa prezint, cu valoare de marturie, amintirile pe care le mai am, atat despre suferintele proprii indurate aici, sau cele ce am aflat de la o serie de prieteni dragi care au trecut prin acelasi calvar. Mentionez ca unele din aceste suferinte au fost relatate si in primul meu volum de amintiri intitulat Temnita. Destinul generatiei noastre, scris in 1985 si publicat prima oara in 1998"...
Ion Diaconescu a fost arestat in noaptea de 1 spre 2 decembrie 1947, ca fiind unul dintre apropiatii lui Ion Mihalache, precum era Corneliu Coposu secretar al lui Iuliu Maniu, arestat in iulie acelasi an. Bineinteles ca se cunosteau, dar numai dupa circa 10 ani de puscarie s-au revazut aici, pentru prima oara ca detinuti, fiecare "bantuind" prin alte inchisori sau alte perioade. Ion Diaconescu a trecut prin Aiud, minele de plumb Baia Sprie si Nistru si iarasi in Zarca Aiudului. A purtat lanturi la picioare si a participat la toate grevele detinutilor contra abuzurilor administratiei. Astfel, dupa o greva de 23 de zile, din luna mai 1957, de la Aiud, a fost trimis (10 august) in temnita de exterminare Ramnicu Sarat, unde impreuna cu Ovidiu Borcea si Corneliu Coposu devenisera sufletul celor fara speranta, cautand prin orice mijloc de comunicare sa mentina legaturile si sa insufle credinta in scaparea din acel iad. Dupa ce si-a ispasit pedeapsa de 15 ani (29 noiembrie 1962), a fost trimis, tot ca pedeapsa, cu D.O., in satul Rubla, din Baragan, pentru 24 de luni, de unde a fost eliberat in 1964. Iata descris felul in care traiau detinutii politici la Ramnicu Sarat.
"Celularul in care am intrat parea foarte mic in comparatie cu Aiudul, iar celulele erau dotate cu paturi pentru un singur detinut. Abia am adormit si m-a sculat o bataie stridenta de clopot, care semnifica desteptarea. Gardianul a intrat si mi-a anuntat programul: desteptarea la 5 dimineata, aranjatul patului dupa o tehnologie speciala si, pana la ora 10 seara, era strict interzis sa stai pe pat sau macar sa te rezemi de el. Trebuia sa te plimbi in celula, fie sa stai pe un mic scaun rudimentar, orientat in asa fel ca prin vizeta sa fii permanent vazut. Daca inchideai ochii stand pe scaun, erai imediat atentionat si, daca persistai, erai pedepsit. Nu aveai voie sa atingi peretii, ca sa incerci sa iei legatura cu vecinii, nu aveai voie sa faci nici un zgomot, care s-ar fi putut auzi dincolo de celula (...). Adusul mancarii si scosul tinetelor se facea de detinutii de drept comun, care le puneau la usa celulei. Gardienii deschideau usa si, fara sa iesim din celula, intindeam mana si luam gamela sau tineta. Vreme de sase ani de zile nu am zarit macar o data figura acestor servanti ai nostri (s.n.).
In aceste conditii, s-au incercat tot felul de metode, pentru a scapa de supravegherea gardienilor. Pana la urma, cu multa ingeniozitate, s-a gasit solutia - se comunica prin Morse tusit (s.n.), tusea nefiind interzisa! Un tusit simplu pentru un punct si unul dublu pentru linie. Acest procedeu se putea folosi doar in timpul plimbarilor la aer, de vreo 20 de minute, in cele doua mici curti interioare. Desigur, nu trebuia tusit din celule, ca sa nu dea de banuit gardienilor. Dar procedeul era neinchipuit de obositor. Pentru a exprima o litera trebuia tusit de 3 sau 4 ori in cascada si, socotind in medie vreo cinci litere pentru un cuvant, rezulta aproape o suta de tusituri, exprimand cateva cuvinte. De multe ori, cand veneam de la aerisire eram epuizati, dar satisfacuti de contributia la aceasta actiune de mentinere a moralului". In ceea ce priveste pedepsele, tot in propria celula erau ispasite, in medie zece zile, dar li se scotea murdara si zdrentuita saltea de paie, trebuind sa doarma pe fiarele patului, iar hrana se reducea la jumatate: doua zile numai fiertura zisa ciorba, fara bucata de mamaliga si o zi doar mamaliga fara ciorba; in plus, nu erau scosi la aer... In cei sase ani de detentie la Ramnicu Sarat, Ion Diaconescu a avut parte de vreo zece asemenea izolari perfecte!...
Din cei multi trecuti prin "mormantul tacerii"
Autorii acestei lucrari au intocmit o lista cu 46 de personalitati politice, care s-au aflat, unii pentru ultimii ani de viata, in aceasta puscarie sinistra; in majoritatea lor, faceau parte din structurile de conducere ale PNT. Iata cateva exemple, dupa trecerea prin alte inchisori:
Gh. Ion (Jenica) ARNAUTU, locotenent deblocat in 1946, a facut parte dintr-un grup de partizani in muntii Bucovinei. Aici a murit in greva foamei, in celula 4 (2.XI.1959). Mihai BALICA, preot ortodox. Ion BARBUS, presedintele Tineretului National Taranesc. Ion-Ovidiu BORCEA, elev fiind, a participat (8 noiembrie 1945) la infiintarea organizatiei anticomuniste "Muntenia", fiind condamnat la 20 de ani M.S.. Dupa gratierea din 1964, a reusit sa emigreze in SUA (1980), ca si Alexandru BRATU, avocat, care dupa eliberare a mai fost condamnat o data (1975), fiind scos din tara la interventia americanilor si expulzat la New York (1978). Corneliu COPOSU (vezi ZIUA, 5.III.07). Camil DEMETRESCU, licentiat in drept, diplomat. Gheorghe DOBRE, general de divizie, condamnat la munca silnica pe viata (MSV), a murit la R. Sarat, in 26 martie 1959. Aurel DOBRESCU, presedintele organizatiei PNT Fagaras, deputat si senator de drept. Grav bolnav, in aprilie 1963 a fost trimis de aici la spitalul Vacaresti, unde a murit dupa cateva luni. Atentie! Deoarece era inalt si n-a avut loc in cosciugul facut din ladite de legume, un condamnat de drept comun i-a taiat picioarele si i le-a pus alaturi de trup, ca apoi sa fie aruncat intr-o groapa din cimitirul satului Jilava. Constantin HAGEA, ziarist, deputat de Alba, a ajuns grav bolnav la Ramnic, unde a trebuit sa indure cerbicia gardienilor si barbaria calaului Alexandru Visinescu, pana la 6 decembrie 1960, cand au reusit sa-l termine, aruncandu-l in groapa comuna. Ilie A. LAZAR, semnatar al Actului Unirii de la Alba Iulia (1 decembrie 1918), presedintele organizatiei PNT Maramures. Ion O. LUGOSIANU, avocat, deputat PNT, participant in delegatiile romane la Conferintele de Pace de la Paris si Londra, comisar al Guvernului in SUA si Canada. A murit la Ramnic, in seara de 7 noiembrie 1957. Horia MACELLARIU, contraamiral, comandant al Fortelor Navale Maritime (1943-1944). Ajuns grav bolnav la R.S., cu multiple afectiuni digestive si circulatorii, cu tulburari de vedere si picioarele paralizate, a supravietuit pana la gratierea din 1964, decedand la scurt timp dupa eliberare. Constantin PANTAZI, general de Corp de Armata, ministru de Razboi (1942-1944), condamnat la moarte in procesul Maresalului Ion Antonescu, a fost gratiat in timp ce mergea spre locul de executie. A murit la R.S. (23.I.58). Ion PUIU, inginer, conf. univ., presedinte TUNT (1945-1947). Victor POGONEANU-RADULESCU, diplomat, adus la R.S. aproape paralizat, beneficiind de tratamentul bestial al directorului Visinescu, a murit la Vacaresti (10 martie 1962). Teodor ROXIN, avocat, presedintele organizatiei PNT Bihor, deputat, a murit la Ramnic, dupa cativa ani de supliciu. Alexandru TODEA, prelat greco-catolic, apropiat al episcopului Iuliu Hossu, confesiune interzisa de comunisti, in 1948. Arestat prin tradare si condamnat in 1952 la munca silnica pe viata, a ajuns la Ramnic in iarna cumplita din 1955. A fost bagat intr-o celula mare, cu inca patru detinuti. Dupa o noapte cu ger napraznic, dimineata gardienii au raportat ca cei patru sunt morti, numai Todea reusind sa-si revina la viata! Augustin VISA, fagarasan, presedinte al Tineretului National Taranesc (din 1936), a fost arestat de catre oamenii lui Antonescu si apoi de catre comunisti, trimis in lanturi la Ramnicu Sarat, de unde a scapat doar prin gratierea din 1964.
Acestea sunt doar cateva exemple din lista personalitatilor care au cunoscut ororile puscariei din Ramnicu Sarat, unde unii si-au pierdut viata, altii au continuat detentia, dupa ce moartea lui Ion Mihalache a determinat desfiintarea groaznicei inchisori; pana la gratierea din 1964, au fost duse de aici, la diferite inchisori din tara, adevarate umbre necuvantatoare si schelete umblatoare, deoarece nu au acceptat vreun compromis, in ciuda conditiilor de exterminare de aici.