Taxa de prima inmatriculare nu acorda cetateanului dreptul de a contesta cuantumul acesteia, nu serveste corespunzator protectia mediului si nu tine seama de uzura reala a masinilor second-hand provenite din alte state UE, se arata in scrisoarea d
Taxa de prima inmatriculare nu acorda cetateanului dreptul de a contesta cuantumul acesteia, nu serveste corespunzator protectia mediului si nu tine seama de uzura reala a masinilor second-hand provenite din alte state UE, se arata in scrisoarea de somatie transmisa de CE autoritatilor de la Bucuresti.
Comisia Europeana (CE) explica din ce cauza taxa auto, in forma sa actuala, nu reflecta deprecierea reala a autovehiculelor. In opinia Comisiei, tabelul de depreciere din Codul Fiscal, utilizat pentru a reduce valoarea taxei in functie de nivelul de uzura, este conceput gresit. "Tabelul se dovedeste a fi necorespunzator, deoarece se considera ca toate vehiculele mai vechi de sase ani pierd numai 47% din valoarea lor initiala, desi, dupa un timp, deprecierea unui autovehicul poate trece de 90%. Intrucat nu tin seama in mod adecvat de deprecierea reala a autoturismelor, normele romanesti privind aplicarea taxei conduc negresit la o situatie in care, in multe cazuri, taxa aplicata unui vehicul second-hand importat este mai mare decat taxa reziduala inclusa in valoarea unui autoturism uzat national similar. Din acest motiv coloana 3 din anexa nr.5 la Codul Fiscal roman nu respecta dispozitiile articolului 90 din Tratatul CE", se spune in scrisoarea Comisiei, potrivit Mediafax. Anexa 5 la Codul Fiscal include vechimea autovehiculului, coeficientul de corelare, procentajul de reducere si coeficientul combinat. Pentru vechime sunt stabilite cinci categorii - in functie de data fabricatiei - pornind de pana la sase luni, inclusiv, si ajungand la peste sase ani. Reducerea variaza de la 15%, in prima situatie, la 47% in ultimul caz. "Un autovehicul incepe sa se deprecieze de indata ce este vandut sau pus in circulatie, si nu incepand cu data fabricatiei sale. Data fabricatiei nu face posibila distinctia intre autovehiculele noi si cele uzate, si, drept urmare, in temeiul sistemului romanesc autovehiculele uzate sfarsesc prin a fi supuse unei presiuni fiscale egale cu cea a noilor autovehicule", se mai arata in scrisoare. Astfel, pentru doua autovehicule fabricate in aceeasi perioada, unul dintre ele utilizat si celalalt nu, vor fi platite aceleasi taxe de inmatriculare.
Contribuabilul, la mana Fiscului
Scrisoarea de somatie mai arata ca, daca contribuabilul nu este este de acord cu autoritatile fiscale in ce priveste evaluarea deprecierii reale a masinii, legislatia romana nu ii permite sa conteste rezultatul stabilit conform grilelor fixe, mai noteaza CE. Curtea Europeana de Justitie sustine dreptul statelor membre de a utiliza grile fixe pentru a calcula deprecierea reala a autovehiculelor, dar acestea trebuie sa fie lipsite de orice efect discriminatoriu. Astfel de grile fixe pot fi compatibile cu Articolul 90 din Tratatul CE numai daca proprietarului i se acorda dreptul de contesta, in fata tribunalelor nationale, taxa rezultata in urma calculului pe baza respectivelor grile, ceea ce pooate duce la o aplicare excesiva a taxelor. "In consecinta, Romania trebuie sa dea curs cerintei stabilite de Curte si sa se asigure ca, in aceste situatii, contribuabilii pot contesta rezultatele obtinute in urma aplicariii grilelor fixe", se mai arata in scrisoarea CE.
Ecologia nu salveaza Romania
Impozitarea discriminatorie nu poate fi justificata de considerente ecologice, potrivit CE. In principiu, statele membre pot impune, pe baza unor criterii obiective, impozite diferentiate asupra unor categorii de produse similare, in scopul indeplinirii unor obiective compatibile cu legislatia comunitara. Normele romanesti contin, noteaza CE, criterii obiective si pertinente, precum nivelul emisiilor si capacitatea motorului care stau la baza impozitarii diferentate a autovehiculelor in functie de performanta ecologica. Cu toate acestea, sistemele de impozitare care permit protectia produselor nationale prin aplicarea unor impozite mai mari asupra produselor similare importate sunt incompatibile cu Articolul 90 din Tratatul CE. "Factorul de corelare, care se bazeaza numai pe vechimea autovehiculului, determina o crestere suplimentara a valorii taxei aplicate autovehiculelor uzate. Insa factorul de vechime nu este criteriul cel mai potrivit in contextul protectiei mediului. In multe cazuri reglementate de legislatia romana, autovehicule la fel de poluante vor fi impozitate diferit, ca urmare a vechimii lor - factor ce creste exclusiv taxa aplicata autovehiculelor uzate provenite din alte state membre -, dar nu in egala masura si cea asupra autovehiculelor nationale", sustine CE. Comisia invita Guvernul sa isi prezinte observatiile cu privire la informatiile incluse in scrisoarea de somare in termen de doua luni de la momentul primirii. Scrisoarea formala de notificare este primul pas dintr-o serie de proceduri la finalul carora o tara poate fi sanctionata pentru incalcarea legislatiei comunitare. (Gilda POPA)
Romania poate pierde la CEJ
Curtea Europeana de Justitie (ECJ) din Luxemburg a dat deja trei decizii impotriva statelor care au introdus taxe pentru importul de masini la mana a doua. Este vorba de doua decizii impotriva Ungariei, date in decembrie 2006 si o alta decizie impotriva Poloniei, data pe 16 ianuarie 2007.
Precedentele ungare si poloneze in cazul taxarii masinilor la mana a doua nu arunca o lumina de bun augur asupra taxei impuse de Romania. Polonia si Ungaria au fost obligate deja sa returneze banii colectati din taxele auto care au incalcat legislatia comunitara - ceea ce s-ar putea intampla foarte bine si in cazul Romaniei daca vreun cetatean roman se hotaraste sa dea statul in judecata. In prezent au introdus astfel de taxe pe langa Ungaria, Polonia si Romania si Cipru, Malta, Finlanda - impotriva tuturor acestor state fiind deschisa procedura de constatare a incalcarii legislatiei comunitare.
Budapesta a adoptat in anul 2003 o lege care a intrat in vigoare dupa 1 mai 2004 (data aderarii la Uniunea Europeana) prin care era impusa o taxa de inmatriculare pentru masinile aduse in Ungaria. Taxa lua in considerare normele europene de emisie a gazelor, tipul de combustibil si capacitatea motorului, insa nu facea nici un fel de diferenta intre masinile noi si cele la mana a doua. Doi cetateni maghiari taxati de stat au dat Budapesta in judecata - procesul a ajuns la Curtea Europeana de Justitie (ECJ) care a decis ca "Articolul 90 al Tratatului Comunitatii Europene trebuie interpretat ca excluzand o astfel de taxa deoarece este ridicata la prima inregistrare a vehiculelor intr-un stat membru si suma taxei este calculata fara a lua in considerare deprecierea vehiculelor astfel incat daca este aplicata vehiculelor importate din alte state membre UE depaseste taxa inclusa in valoarea reziduala a unor vehicule similare care au fost deja inregistrate". ECJ a hotarat ca taxa maghiara de inregistrare incalca principiul liberei circulatii a bunurilor in Uniunea Europeana deoarece nu a fost asigurata neutralitatea taxarii interne. De asemenea ECJ a mai decis in cazul Ungariei ca surplusul taxat pentru masinile importate din alte state membre UE va trebuit returnat platitorilor. Budapesta a modificat legea privind taxarea masinilor importate, insa Comisia Europeana continua procedurile de infringement pentru Ungaria. (George DAMIAN)
Cazul Poloniei
Curtea Europeana de Justitie a luat pe 16 ianuarie 2007 o decizie impotriva taxei impuse de Polonia pentru masinile la mana a doua importate din statele membre ale Uniunii Europene.
Decizia CEJ arata ca Polonia trebuie sa taxeze inregistrarea masinilor la mana a doua aduse din Uniunea Europeana la fel cum taxeaza inregistrarea masinilor din interior. Procesul impotriva statului polonez a ajuns la ECJ dupa ce Maciej Brzezinski a solicitat in justitia poloneza returnarea taxei pe care a platit-o la inmatricularea unui Volkswagen Golf. Justitia poloneza a adus cazul in fata Curtii Europene de Justitie care a decis la inceputul acestui an care a decis ca "un sistem de taxare poate fi considerat compatibil cu Articolul 90 din Tratatul Comunitatii Europene doar daca este astfel stabilita incat sa excluda orice posibilitate ca produsele importate sa fie taxate mai mult decat produsele similare interne, astfel incat in nici un caz sa nu aiba un efect discriminator". (G.D.)
Grecia in focuri cu UE
Grecia se afla si ea in procedura de infringement (stabilirea a incalcarii legislatiei comunitare) in ceea ce priveste taxa de prima inmatriculare.
In luna iulie 2005, Comisia Europeana constata faptul ca in ciuda unei decizii a Curtii Europene de Justitie care cerea eliminarea taxei, Grecia continua sa o aplice. Mai mult decat atat, autoritatile elene au refuzat sa indice modalitatea de determinare a vechimii autovehiculului, doritorii sa-si inscrie masina in Grecia fiind obligati sa plateasca o taxa de 300 de euro pentru evaluarea masinii lor - procedura apreciata de Comisia Europeana ca fiind contrara legislatiei comunitare. (G.D.)
Vosganian: Pastram taxa, dar ne ferim de CEJ
Guvernul va mentine taxa auto, insa trebuie sa gaseasca o solutie pentru a nu ajunge la Curtea Europeana de Justitie (CEJ), a declarat ieri ministrul Economiei, Varujan Vosganian. El a adaugat ca, potrivit strategiei guvernamentale, industria auto din Romania va inregistra in 2011 o cifra de afaceri de peste 20 de miliarde de euro, de trei ori mai mult decat in prezent, va produce circa 600.000 de autovehicule, fata de 200.000 anul trecut, si va avea circa 300.000 de angajati. Romania ocupa ultimul loc din Europa in ce priveste varsta parcului auto. Astfel, circa 2,5 milioane de autovehicule, din cele 3,8 milioane masini destinate transportului de persoane, au o vechime de peste zece ani, a spus Vosganian. Ministrul Economiei considera ca taxa auto va ajuta Romania sa-si indeplineasca obligatiile asumate privind reducerea emisiilor de bioxid de carbon, odata cu innoirea parcului auto. O masina de peste zece ani emite la fiecare 15.000 de kilometri cinci tone de bioxid de carbon. Vosganian a precizat ca acest tip de taxa este aplicat in noua state europene, iar in altele exista o asa numita "taxa de posesie", in cuantum relativ ridicat.
Vladescu: Nu schimbam taxa
"Taxa de inmatriculare nu se va schimba in urmatoarele doua luni. In aceasta perioada Ministerul Finantelor va trimite raspunsul la notificarea Comisiei Europene si va astepta argumentatia", a declarat, sambata ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu. "Este o procedura normala. Nu este nici o tragedie", a adaugat Vladescu. Potrivit ministrului Finantelor, in cazul in care Curtea Europeana de Justitie decide ca taxa de inmatriculare nu este corecta, cetatenii care au platit aceasta taxa pot actiona statul in instanta pentru a-si recupera banii. "In aceasta situatie, statul nu va plati penalitati celor care au platit deja taxa, pentru ca taxa a fost instituita legal", a explicat Vladescu.
Profituri artificiale
Presedintele targului de masini second-hand Autovit, Liviu Dobrin, este de parere ca taxa nu va fi modificata, cel putin pana cand Romania va ajunge in fata Curtii Europene de Justitie. "Nu cred ca Guvernul va modifica taxa. Sunt prea mari interesele. In principal ele provin din zona producatorilor de autoturisme si din zona importatorilor de autoturisme noi. Este vorba de profituri artificiale inregistrate pe durata eistentei taxei si cu cat taxa exista mai mult cu aceste profituri sunt mai mari. Cand se va pronunta decizia Currtii Europene, atunci si penalitatile si banii inapoi se dau din bugetul de stat", ne-a declarat Dobrin, adaugand ca premierul Tariceanu este unul dintre cei mai vehementi promotori ai taxei. In ce priveste strangerea de semnaturi pentru contestarea taxei auto, Voinea a aratat ca a solicitat luni un punct de vedere de la Ministerul Finantelor si de la Curtea Constitutionala. "Asteptam raspunsurile oficiale in termenul legal de 30 de zile", a precizat presedintele Autovit. Voinea a adaugat ca nu va demara procedura de strangere de semnaturi pana in momentul in care va primi aceste raspunsuri, deoarece vrea sa se asigure ca este un demers constitutional cu sanse de succes. (Gabi MOROIANU, Gilda POPA)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.