Alianta D.A. e intinsa pe masa la sectia paranormal. Mortul ar trebui mutat pe Discovery fiindca tine ochii deschisi si citeste din fisa de deces. Familia e strinsa la capatii si nu e inca sigur ce vrea sa-si imparta: regretele, ministerele sau pur si simplu ultimii pumni.

Daca dam o tura prin sala de parastas, descoperim un Basescu neobosit sa bata cimpii si un Tariceanu absorbit de formula propriului neant. Intre imposibila „sfinta impacare" a presedintelui si aiuritorul „a venit vremea sa ii aducem acasa pe militarii nostri", pronuntat de premier, incap toate fetele mioritice ale patologiei politice, cu oaie cu tot. Dar sa luam pacientii pe rind, fiindca marile suferinte, atunci cind sint urmate de pudrarea nasului, cer solitudine.

Traian Basescu a descoperit, luni dimineata, ca „tensiunea politica extrem de inalta" care urma sa se faca vinovata de infarctul ADA are trei cauze. Una dintre ele, faptul ca „tot mai multi oameni importanti ajung sa se intilneasca cu procurorii", suna OK. E butonul de volum al presedintelui atunci cind vrea ca toata lumea sa-si aminteasca de ce l-a ales, un elixir al formei musculare cu trecere la mase. Basescu insa nu s-a multumit cu o declaratie pedestra si s-a pornit sa sara calul: la baza crizei politice stau, atentie, procesul de predare a arhivelor Securitatii si condamnarea comunismului.

Cu permisiunea unei intregi generatii de fani ai butadei „sa traiti bine!" voi face comentariul „hodoronc-tronc!". Arhivele Securitatii, mutate de-a valma, cu camionul, in marja de eroare protectoare a sutelor de mii, n-au microfilme, cod si cartoteca si sint instalate, pentru urmatoarele decenii, in suveranitatea rabdatoare a conceptului „tiriita". E absurd ca aceasta avalansa, inghetata inainte de a porni, aceasta umbra prevestitoare a unor lungi si linistite asteptari sa fi bagat spaima in camarila petroliera a unui motociclist lent in gindire. Cu atit mai mult condamnarea intirziata a crimelor de la Sighet, Aiud si Pitesti. Un milion, doua de morti si zece mii de ofiteri-calau au zerouri prea putine. Patriciu si alti demoni insarcinati cu insomnia lui Basescu vineaza zilnic cifre mult mai mari. Profitul isi conserva legea interna a puterii si e insensibil la martiri. Dar presedintele e cu discursul in sevraj si are inca nevoie de cuvinte tari. Asa ca umbla la provizia strategica de comunism si securitate cu acelasi gest cu care Piturca il trimite neinspirat pe Banel Nicolita in teren. „Nu voi inceta sa vorbesc"-ul de la sfirsit ramine subtitrarea standard a sportului cu gura, devenit necesar si obsesiv la Cotroceni, o dependenta de palavre in care poti ghici mugurii ambitiosi ai noii limbi de lemn.

Doua categorii mai jos la Turneul de Box in Presa „Prostia de aur" se afla pugilistul de incasare Calin. Domnii Finkelstein si Silberstein, fostii masori ai lui Nastase, l-au impins la capatiiul moartei si i-au recomandat, din seria loviturilor cauzatoare de ridicol, un - persoanele sensibile sa sara pasajul - croseu de muci in fasole. Faza are hazul ei, fiindca Tariceanu e la a doua retragere a trupelor din Irak si n-a invatat nimic din pierderea ministrului Apararii intr-o actiune similara de front. Sa-l lasam insa pe Atanasiu - caruia Eclesiastul, daca i-ar fi constatat posibilitatea umana, i-ar fi spus „Calamitatea calamitatilor, toate sint calamitati" - si sa ne ocupam de bisul gafei militare, care a tintit ficatul lui Basescu si a nimerit sub centura aliatilor NATO. Ca ministru de Externe, se vede treaba ca premierul a inceput contactele cu dreptul, stingul urmind sa-l pastreze pentru alte lovituri. Auspiciile sint insa nefaste si la intern. Acest joc de picioare cu „stein" in coada e macheta la scara a fundaturii PNL. E prostia insasi, in splendoarea ei de proiect politic definitiv. Cind tifna e atinsa de convulsii si vireaza in frison public, se cere chemat un medic. „Sa ii aducem acasa pe militarii nostri" asa, netam-nesam, e mult mai grav ca „asistam la decesul Aliantei". La urma urmei, Alianta n-are probleme cu decesul: doar groparii ei au probleme cu succesiunea.

Revenim in camera decedatei si ii observam pe cei doi bolnavi de sine: sint sanatosi tun, aceiasi, neobositi. Rupti in mod scandalos de realul care i-a facut posibili, ei isi mesteca predicatele-marota cu tenacitatea unor dependenti. In fine, ce atita zarva? Avem o tara, o criza - mai nimic. Iar la extremitati, cu probe, doi autisti, prizonieri ai propriului discurs. Atita doar, ca unul e presedinte si altul premier.