Aliniate pe evenimente, premierele de la Opera Nationala aduc, dupa "Trubadurul" desfasurat in plina eclipsa de luna, si prima reprezentare bucuresteana a "Cenusaresei" rossiniene, la momentul schimbarii orei de iarna cu cea de vara. Iata, deci, o ritmicitate simbolica care, poate, de aceasta data, are si semne pozitive. Este adevarat, conducerea teatrului a avut prudenta abordarii partiturii lui Rossini, probabil cea mai celebra dupa "Barbierul din Sevilla", in versiune de concert. Ce inseamna aceasta, la un teatru de spectacol liric?
Desigur, o atentie majora acordata interpretarii muzicale, intr-o desfasurare concertanta agrementata cu unele sugestii de relationare scenica intre personaje.
Pentru rolul principal, Angelina cea buna, frumoasa si modesta, mezzo-soprana Oana Andra are afectiune speciala, caci tocmai cu "Cenusareasa" si-a inceput cariera la Opera din Brasov, continuand sa o cante apoi la Cluj, precum si in cateva zeci de spectacole din turnee europene. Este vorba, la modul metaforic, de un "vin vechi", al carui gust devine din ce in ce mai bun odata cu trecerea timpului.
Eroina intruchipata de ea este intr-adevar frumoasa, poate fi iubita si sa cante totodata foarte bine abilitatile stilului de belcanto romantic. Virtuozitatea coloraturilor si eficienta efectelor expresive justifica renumele artistei care, nu de mult, a inaugurat noua sala de La Fenice din Venetia, tot cu un Rossini, compozitor care i-a adus aplauze si in Franta sau Cehia.
De altfel, performanta ii solicita pe toti interpretii distributiei, cu spectaculoase acute in ariile tenorului (Robert Nagy - Ramiro), cu un verbiaj teatral meridional pentru bariton (Geani Brad – Dandini) si jocul amuzant specific basului buf (Petre Burca – Magnifico).
Doua voci intregesc trioul feminin al surorilor, reluand cu succes aspectele de vocalitate virtuoza ale Angelinei, apreciate pe merit de spectatori (Anna Mirescu – Clorinda, Antonela Barnat – Tisbe). La mare incercare, ca unic semnatar al regiei muzicale, dirijorul Adrian Morar si-a aditionat propriile experiente, adaugand stilistica reglata la Pesaro de Alberto Zedda.
Impreuna cu solistii, cu orchestra si corul Operei plasate pe scena, Adrian Morar a obtinut superbe finaluri specifice prin cresterile tensionate rossiniene, regland eficient antrenantele ansambluri ce abunda in partitura.
Succesul a fost categoric, indreptatind si sentimente mai bune fata de oferta acestei stagiuni lirice la Bucuresti cu acest nou "job" pentru vedete, "Cenusareasa" de Rossini.