Primul trofeu "Campion de legenda" acordat unor antrenori a revenit celebrilor tehnicieni Martha si Bela Karoly, care au pregatit-o pentru marea performanta pe Nadia Comaneci, cea mai buna gimnasta a secolului trecut. Trofeul le-a fost inmanat in cad
Primul trofeu "Campion de legenda" acordat unor antrenori a revenit celebrilor tehnicieni Martha si Bela Karoly, care au pregatit-o pentru marea performanta pe Nadia Comaneci, cea mai buna gimnasta a secolului trecut. Trofeul le-a fost inmanat in cadrul unei festivitati organizate ieri de Fundatia Casa Campionilor la vila Lac 1 de la Sosea. Alaturi de marii campioni de altadata Ivan Patzaichin, Iolanda Balas-Soeter, Nadia Comaneci, Elisabeta Lipa, Ilie Nastase, Ana Pascu, Danut Grecu au venit Maria Simionescu, antrenoare si arbitru international, presedinte de onoare al federatiei de gimnastica, Adrian Stoica, actualul sef si fostele eleve ale sotilor Karoly, Anca Grigoras-Mihailescu, Marilena Vladarau-Perieteanu, Luminita Milea, Georgeta Gabor-Martin. Consilierul prezidential Mariana Bitang, presedintele Fundatiei Casa Campionilor a rostit o emotionanta alocutiune despre cariera celor doi premiati. Dupa absolvirea Facultatii de Sport la Cluj au debutat profesional pe Valea Jiului, dupa care au ajuns la Onesti, unde-au avut-o ca eleva pe Nadia Comaneci, pregatind-o pentru marea performanta. Fetele pe care le-au antrenat de-a lungul anilor au castigat 40 de medalii, dintre care 18 de aur, 12 de argint si 10 de bronz. Primele au venit la Europenele de la Skien-Norvegia in 1975, unde Nadia a luat 4 dintre cele 5 trofee de aur puse in joc, inaugurand o noua era in gimnastica mondiala. Completata un an mai tarziu la JO de la Montreal de cele 7 medalii, 3 fiind din cel mai stralucitor metal si, desigur, de prima nota de 10 din istoria gimnasticii cu aceeasi semnatura. JO de la Moscova au fost ultima mare competitie la care au fost antrenori sotii Karoly. Deveniti ulterior antrenori ai echipei feminine a SUA s-au confruntat multi ani cu Octavian Bellu si Mariana Bitang, succesele fiind impartite.
Dupa primirea premiului din mana celei mai bune eleve a lor, Nadia Comaneci, Bela si Martha Karoly au dialogat cu reprezentantii mass-media. Ei considera trofeul o mare si placuta surpriza oferita de fostii lor rivali Bellu si Bitang, o deosebita onoare care rasplateste anii lor de munca pentru cizelarea marilor talente ale gimnasticii romanesti. Vizita lor in Romania a fost plina de surprize incepand cu cazarea la fosta resedinta a lui Ceausescu, continuand cu revederea dupa aproape trei decenii a catorva dintre fostele eleve si a unor campioni de exceptie la alte discipline sportive. Pentru tot ce au realizat pana acum se considera oameni norocosi, care au trait de fiecare data placerea si bucuria succesului sau deznadejdea ratarii titlului suprem. Si la aceasta varsta sunt ocupati, Martha este antrenoarea lotului feminin al SUA, iar Bela directorul centrului de pregatire. Ei considera ca gimnastica mondiala e mai saraca dupa retragerea din activitate a antrenorilor Bellu si Bitang si ar accepta o eventuala propunere de a pregati impreuna o selectionata a lumii. Sotii Karoly au primit trofee speciale din partea Federatiei Romane de Gimnastica, ANS si COSR. Printre invitati s-a aflat si Cristian Topescu, directorul cotidianului ProSport, caruia i-a fost oferit un trofeu distinctiv la implinirea varstei de 70 de ani.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.