Colectia de haine si accesorii conceputa de starul muzicii pop Madonna pentru gigantul suedez de confectii Hennes & Mauritz (H&M) s-a epuizat la cateva minute de la lansarea in magazinele din Stockholm, transmite AFP.
Intitulata "M by Madonna", colectia, ultrafeminina, sexy, cu o usoara urma de clasicism, cuprinde rochii kimono, pantaloni mulati, fuste drepte, curele late, genti, posete si pantofi cu toc.
Starul a ales culori atemporale, negru, alb, bej, si tesaturi nobile, precum matasea, lana fina si casmirul.
Hennes & Mauritz isi asociaza, regulat, produsele cu imaginea unor staruri.
In 2004, compania a facut apel la Karl Lagerfeld, designerul casei de moda Chanel. In 2005, creatoarea de moda britanica Stella McCartney a lansat o colectie pentru H&M, iar colectia pentru toamna/ iarna 2006 a fost conceputa de Viktor si Rolf. Colectia "M by Madonna" este disponibila incepand de joi, 22 martie, in toate magazinele H&M din lume. Fondata in 1947, compania H&M numara 1.345 de magazine in 24 de tari.